Vorba de duminică (XLIX)

Să scot la lumină piedicile de nebiruit puse în cale de oameni, de mizerie, de mediocritatea vremurilor, de invidia celor din jurul meu, de dispreţul duşmanilor, de indiferenţa celor mulţi? Toate astea sînt doar poveşti. Nu există forţă care să nu fie învinsă de una mai mare; nu există duşman care să nu poată fi pus la pămînt de către unul mai puternic decît el; nu există mizerie care să facă imposibilă dobîndirea unei bogăţii nemaivăzute; nu există gheaţă care să nu poată fi topită, încălzită, făcută să fiarbă. Cînd cineva se apucă de un lucru, trebuie să ştie de ce are nevoie pentru a-l duce la bun sfîrşit. Dacă nu-l ţin puterile, trebuie să şi le sporească înainte de-a porni la treabă sau să se pitească în umbră şi să facă ce fac toţi. (Giovanni Papini, Un om sfîrşit)

Vorba de duminică (XLVIII)

Ce ştiu e că trăim, suferim şi murim prosteşte, fără să ştim nici de ce, nici cum. Mai ştiu că marea noastră greşeală e că alergăm prea tare după fericire, pe cînd viaţa rămîne nepăsătoare dorinţelor noastre; dacă sîntem fericiţi, e din întîmplare; iar dacă sîntem nenorociţi, e tot din întîmplare. În marea asta plină de stînci, care e viaţa, barca noastră e dusă în voia vînturilor şi oricît am fi de iscusiţi, nu putem ocoli mare lucru. Şi e zadarnic să învinuim pe cineva, ori să ne punem nădejdea în ceva; eşti sortit fericirii, ca şi nefericirii, înainte de-a ieşi din pîntecul mamei tale. Fericit e cel ce simte cît mai puţin, ori deloc. Nimicul pe care-l cere, viaţa i-l dă. Şi nenorocit e cel ce simte şi vrea: el n-are niciodată îndeajuns. (Panait Istrati)

Vorba de duminică (XLVII)

Orice exaltare sau depresie mă poartă spre o stare prielnică pentru (…) previziuni, adică (…) o fulgerătoare aptitudine de a ieşi din mine, de a mă cuprinde dintr-odată din afară, sau dinăuntru, dar în alt plan, ca şi cum eu aş fi cineva care mă priveşte (mai bine spus – întrucît de fapt nu mă văd – ca şi cum aş fi cineva care mă trăieşte).

Cînd se întîmplă asta, eu nu mai privesc spre lume, de la mine spre ce-i în afara mea, ci pentru o clipă sînt lumea, planul exterior, în-afara-mea-privindu-mă. Mă văd aşa cum mă pot vedea ceilalţi. (…) Îmi dau seama de proporţiile defectivităţii mele, de tot ceea ce prin absenţă sau prin imperfecţiune nu vedeam niciodată. Văd ce nu sînt. (Julio Cortázar, Şotron)

Vorba de duminică (XLIII)

„A kiss can never be absolutely defined. Because each kiss is different form the one before  and the one after. Just as no two people are alike, so are no two kisses like. For it is people who make kisses. Real, live people pulsating with life and love and extreme happiness. (…) Like a bee that settles on the fragrant pistils of a flower, and sips in the nectar for honey, so should you sip in the nectar from between the lips of your love.”

Hugh Morris, The Art of Kissing, 1977

kisses copy

Vorba de duminică (XXXIX)

„Pentru unii, fericirea e o senzaţie atît de neobişnuită, încît în clipa cînd ajung s-o cunoască se neliniştesc; noua lor stare îi pune pe gînduri; nimic asemănător în trecutul lor: e prima oară cînd părăsesc confortul nenorocirii. O lumină neaşteptată îi face să tremure, ca şi cum sori le-ar străluci pe degete – să lumineze raiuri fărîmiţate. De ce această fericire, de la care-şi aşteaptă izbăvirea, ia o asemenea înfăţişare? Ce-i de făcut? Poate nici nu le aparţine, poate a dat peste ei din greşeală. Descumpăniţi şi fascinaţi deopotrivă, încearcă s-o asimileze, s-o posede, dacă se poate pe veci. Dar sînt atît de puţin pregătiţi pentru fericire, încît, ca să se bucure de ea, sînt siliţi s-o grefeze pe vechile lor spaime.”

Emil Cioran, Ispita de a exista

Vorba de duminică (XXXVIII)

„Dar, la naiba, ce sînt eu? Ce drept aveţi voi, toţi ăştia, să-mi tulburaţi viaţa, să-mi furaţi timpul, să-mi scormoniţi sufletul, să mă secătuiţi de gînduri, să mă vreţi drept tovarăş, confident şi informator? Drept cine mă luaţi? Sînt un actor plătit ca să joace seară de seară în faţa mutrelor voastre vredince de-a fi pălmuite comedia inteligenţei? Sînt oare un sclav pe care l-aţi cumpărat cu bani gheaţă şi care trebuie să se închine în faţa capriciilor voastre de oameni fără griji şi să vă ofere drept omagiu tot ce ştie şi ce poate? (…)

Sînt un om liber, am nevoie de libertate, simt nevoia să fiu singur, trebuie să rumeg în mine însumi ruşinile şi tristeţile mele, să mă bucur de soare şi de pietrele de pe stradă, fără să fiu însoţit şi fără să mi se vorbească, numai cu muzica inimii mele. Ce vreţi de la mine? Tot ce vreau să spun – public, tot ce vreau să dăruiesc – dăruiesc. Curiozitatea voastră îmi întoarce stomacul pe dos, complimentele voastre mă umilesc, ceaiul vostru mă otrăveşte. Nu datorez nimic nimănui şi n-am de dat socoteală decît lui Dumnezeu” (Giovanni Papini, Un om sfîrşit)

Vorba de duminică (XXXVI)

„În principiu, nu cred că există ceva mai minunat ca o după-amiază de vară calmă, fără vînt, cînd nu se clatină nici o frunză, iar lumina se filtrează printre crengi. Stai culcat în iarbă, ascultînd zumzetul insectelor care ciuruie liniştea, priveşti bucăţile de cer ce se văd prin frunzişul unui copac, simţi în nări mirosuri ameţitoare, eşti fericit şi nu ştii pentru ce. Nu-ţi mai trebuie nimic în afară de ce eşti.”

Octavian Paler,
Deşertul pentru totdeauna, 2005, p. 204

Vorba de duminică (XXXV)

„Încrederea în sine e însuşi motorul oricărei isprăvi personale. De aceea există riscul ca timiditatea excesivă, retragerea plină de bun-simţ în faţa provocărilor vieţii, punerea permanentă în cumpănă a propriei tale persoane să termine prin a te livra unui «prea tîrziu», exact în clipa în care ai ajuns să înţelegi că eşti făcut dintr-un aluat mai bun decît mulţi alţii.” (p. 163)

„Dacă vrei să faci pe cineva să se surpe din interior, distruge-i imaginea bună de sine de care are nevoie pentru a funcţiona” (p. 237)

Gabriel Liiceanu
Întîlnire cu un necunoscut, Humanitas, 2010

Vorba de duminică (XXXIV)

Melancolie

Am luat ceasul de-ntîlnire
Cînd se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul

Cîtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.

Şi acum c-o văd venind
Pe poteca solitară,
De departe, simt un jind
Şi-aş dori să mi se pară.

Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite, 1927

Vorba de duminică (XXXIII)

„Ce miracol să găseşti un om care te lasă în pace atunci cînd trebuie să te retragi în lumea ta şi care te regăseşte cu bucurie atunci cînd te întorci în lume!” (Gabriel Liiceanu, Întîlnire cu un necunoscut, Humanitas, 2012. p. 309)

Vorba de duminică (XXXII)

„Doar de cîte ori v-am spus că principala voastră greşeală e că subapreciaţi importanţa ochilor omeneşti. Înţelegeţi că limba poate ascunde adevărul, dar ochii, niciodată!” (Mihail Bulgakov, Maestrul şi Margareta, Adevărul Holding, 2011, p. 194)

Vorba de duminică (XXXI)

„Fiecare om îşi construieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mîna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pe care i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră şi împotriva cărora spiritul lui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini, care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că sîntem, reprezintă, chit că o ştiu sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om «face faţă» la ce i se întîmplă pentru că e protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sînt sau nu în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma (…) sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă (…). Cu cît este mai deosebită calitatea oamenilor din care e alcătuit edificiul nostru afectiv, cu atît mai subtil, mai tenace este modul nostru de a persista în viaţă” (Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire, Humanitas, 2001, p. 85)

Vorba de duminică (XXIX)

„Toate le putem afla, toate le putem cunoaşte, toate le putem învăţa. Numai suferinţa nu. Credem că ştim ce e suferinţa, că nu mai putem avea surprize, că am mers pînă la capăt. Da de unde! Suferinţa e veşnic nouă, proteică la infinit, orişicînd proaspătă.” (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, 1994, p. 170)

Vorba de duminică (XXVIII)

„Decadenţa unei literaturi şi a unei limbi înseamnă ceva doar pentru cel care se simte legat de ele. Se strică franceza? — Se nelinişteşte doar cel care vede în ea un instrument fără seamăn şi de neînlocuit. Nu-l interesează că mîine se va găsi altul, mai uşor de mînuit, mai puţin pretenţios. Cînd iubeşti o limbă, e o dezonoare să-i supravieţuieşti.” (Emil Cioran, Ispita de  a exista, Humanitas, 1992)

Vorba de duminică (XXIV)

„Toate obstacolele ne par ca ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi, sau ferestre: să ne răsfrîngem, analitic, în ele, sau să vedem prin ele zarea care le transcende. Dar nu numai obstacolele sînt ziduri. Totul poate deveni zid, dacă funcţionează ca blocaj: şansa cea bună, reuşitele, fericirea însăşi. Binele şi răul sînt, nediferenţiat, ziduri latente. Trebuie să le şlefuieşti pînă la reflex şi transparenţă.” (Andrei Pleşu, Jurnalul de la Tescani, 2003)

Vorba de duminică (XXII)

„Societatea e în stare să se opună unei măsuri tiranice sau imorale numai cînd e ea însăşi foarte morală. (…) Pentru a putea fi liberală se cere ca societatea să fie întîi supusă moralei. (…) Ăsta-i cuvîntul pe care-l evită cu toţii şi de care se tem: morala. Cultura singură nu ajunge: poţi să fii instruit şi totuşi brutal, simplist, nătîng şi elementar. Ceea ce cred democraţii că ajunge: aşa-zisul sentiment democratic e fireşte şi mai puţin suficient. Sentimentul democratic nu-i decît o părere politică, vine şi se duce, o iei şi o laşi după împrejurări şi potrivit cu interesele tale. Dar morala e temelia culturii şi vieţii politice a societăţii. Cultură «adevărată», «adîncă», ştiinţă «înaintată», spirit democratic «puternic» sau «înalt»: vorbe goale, mă. Cîtă vreme ţine de ele, libertatea dansează pe o sîrmă subţire, e o ladă cu indicaţia «atenţie, fragil» încăpută pe mîini de hamal ameţit.  O consolidează morala, numai ea. Ascultă, morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza libertăţii.” (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii)