Of, tinereţea mea!

Mi se întîmplă, destul de des, aş zice, să par în ochii altora mai tînăr decît sînt, uneori cu 10, alteori chiar 15 ani. Să zicem că-i (de) bine, ca să nu fie (de) rău, vorba Regelui. Azi mi-am amintit de un astfel de episod mai vechi, distribuit la vremea lui pe Facebook.

Ieşeam dintr-un amfiteatru al Universităţii de la o întîlnire a membrilor departamentului. Cum şedinţa s-a întins pînă la 12.00, pe hol aşteptau studenţi să intre în sală, unde aveau oră. Ieşind, surprind în trecere un mic dialog între două studente: „Fată, da’ aştia-s profesori!” „Hai, fată, că ăsta nu-i profesor”. Ăsta eram eu.

Lăudătorii Anonimi

Ce-aţi făcut memorabil în viaţa voastră de pînă acum? Asta-i întrebarea pe care v-o lansez şi la care, într-o seară, la un pahar calm de vin, am încercat să răspund, alături de cîţiva oameni dragi. Startul l-am dat eu, spunînd că încă n-ar fi nimic – din tot ceea ce-am făcut – să mă recomande. Fireşte, de la al doilea pahar de vin lucrurile s-au mai precipitat, iar răspunsurile noastre au devenit prea pătimaşe ca să le luăm în considerare sau să ni le amintim întocmai. Acum, la rece, relansez întrebarea: Ce-aţi făcut memorabil în viaţa voastră de pînă acum? Poate aţi salvat o viaţă de om / de cîine / de pisică? Poate aveţi o colecţie consistentă de diplome care vă recomandă? Poate un copil? Poate că ajutaţi bătrînii? Poate că aţi reuşit să plecaţi din ţară şi să vă „realizaţi” acolo? Poate discreţia voastră în viaţă? Poate nimic?

În fine, ca jocul nostru să fie mai interesant şi ca să nu ni se reproşeze că ne-au murit lăudătorii, propun să-mi răspundeţi după formula alcoolicilor anonimi: pseudonim, vîrstă, lucrul memorabil realizat. Ca să prindeţi curaj, încep eu: Gigi, 30, cred că nimic şi sper să mai am timp.