Fratele cel Mare stă mereu la pîndă

Cred că două întrebări care ar trebui să stăruiască în mintea noastră atunci cînd ne apropiem de încheierea unei etape – şi nu ar fi înţelept să ne vedem de drum dacă nu ne-am răspuns la ele – sînt „Ce rămîne după?” şi „Iar acum încotro?”. În ceea ce mă priveşte, acestea două s-au dovedit calea cea mai bună spre învăţare, iar răspunsul la ele ne poate oferi liniştea în circumstanţe care altminteri ar trebui să producă mustrări de conştiinţă (desigur, pentru cine are una!). Şi iată-mă din nou în faţa celor două întrebări, de această dată răspunsul solicitîndu-mi-se în scris. Aşadar, ce rămîne după?

Rămîn teancuri de ştiri pe care, spre bucuria mea, pe măsură ce semestrul se încheia, consumam din ce în ce mai puţine rezerve de cerneală roşie.

Rămîn mesajele scrise, tot spre bucuria mea, cu îngrijorarea că undeva s-ar putea strecura o virgulă nelalocul ei.

Rămîne o seară în care m-aţi întrebat ce mai fac.

Rămîn întîlnirile întîmplătoare pe stradă.

Rămîn multe alte lucruri, întîmplări şi situaţii ce nu pot fi cuprinse în 2000 de semne, însă, cel mai important e că rămîne o conştiinţă împăcată la gîndul că a făcut tot ce i-a stat în puteri să vă sprijine şi îngrijorată că începe să nu mai ţină pasul cu voi, dar, ca un atlet a cărui voinţă se pune de-a curmezişul trupului istovit, se menţine vie datorită tinereţii şi prospeţimii voastre.

Înainte să porniţi la drum, faceţi exerciţiul acesta al celor două întrebări, cernînd prin sita memoriei neghina regretelor şi păstrînd numai amintirile frumoase, căutînd miezul bun şi descotorosindu-vă de tot ce-a fost găunos.

Oriunde vă poartă paşii, cu oricine v-aţi însoţi, orice aţi deveni, nu uitaţi însă că Fratele cel Mare există pentru fiecare din noi, iar Fratele cel Mare stă mereu la pîndă. Cum le-am spus şi altora înaintea voastră, totul vă este permis, atîta timp cît vă scăldaţi în apele limpezi ale onestităţii, ocolind valurile care s-ar putea să vă ducă pe ţărmurile minciunii, delăsării, ignoranţei şi mîrşăviei. Luaţi tîrnăcoapele şi loviţi în lutul minţii cît este moale, cît încă sînteţi visători, pentru că visătorilor li se iartă orice.

Reclame

Ăsta da jurnalism cetăţenesc!

Vă mai amintiţi cumva de Acta Diurna? Dacă nu, căutaţi pe Wikipedia! Dar sigur aţi citit pe undeva (sau, dacă aţi studiat Jurnalism, vi s-a spus de pe la facultate sau, în fine, ar fi trebuit să vi se spună) despre această modalitate prin care cetăţenii Romei (de acum aproximativ 2000 de ani) obişnuiau să citească noutăţile zilei scrise pe nişte panouri, informîndu-se despre vreme, dezbateri din Senat, legi noi, evenimente politice, bîrfe, mondenităţi etc.

Ei bine, de pe blogul profesorului spaniol Ramón Salaverría, pe care, dacă vă pasionează jurnalismul şi limba spaniolă, îl puteţi urmări pe Twitter aici, am aflat că acum, în era comunicaţiilor mobile şi în plin avînt tehnologic, acea practică încă există. În Liberia, Africa. Urmăriţi înregistrarea de puţin peste două minute ca să aflaţi şi cum şi de ce.

Ştiri nesportive…

Sandra Izbaşa

Azi, la Pro TV, la rubrica de sport a fost o ştire despre Gigi Becali. Nu fotbalistul Gigi Becali, nu gimnastul Gigi Becali, nu handbalistul, nu sabrerul, nu înotătorul, nu canotorul, nu, nu şi nu, nici măcar – deşi mi se face rău doar amintindu-mi că ne reprezintă în Parlamentul European –politicianul Gigi Becali. O ştire destul de lungă, n-am cronometrat, dar cred c-a durat mai mult ca proba de metri garduri, oricum, cu siguranţă mai mult decît proba de sărituri a unui gimnast la Jocurile Olimpice, pentru care acesta se pregăteşte patru ani de zile. În fine, a fost o ştire despre cum el, Becali, ar vrea să scrie o carte despre sine şi despre cum n-o agreează el pe actriţa Sharon Stone pentru că, femeia, la vîrsta ei, ar avea, pe lîngă cei trei copii, şi un partener cu vreo 15-20 de ani mai tînăr decît ea. Aceasta, dragii mei, este o ştire de la rubrica sportivă cînd, în această perioadă, la Londra au loc Jocurile Olimpice unde – slavă Domnului! – România nu este reprezentată de dl Gigi Becali!

Vă rog eu mult, măcar cît mai durează Olimpiada, scutiţi-mă de acest personaj! Nu din respect pentru mine, un telespectator întîmplător, sau pentru alţii ca mine, ci din respect pentru sportivii care astăzi au concurat în numele României la Londra şi pentru cei care vor mai concura. Vorbiţi-ne despre cît a muncit Cătălina Ponor pentru rezultatele obţinute azi, vorbiţi-ne despre cît a muncit Sandra Izbaşa şi cum i s-a năruit un efort imens sub greutatea propriilor genunchi atingînd solul, vorbiţi-ne despre ce a însemnat pentru Diana Bulimar să renunţe la o finală olimpică pentru care se pregătise intens! Intuim şi noi că au muncit enorm de mult, că sacrificiile sînt peste ce putem noi înţelege, dar ştiţi cum e românul, dacă nu i se aminteşte des, uită repede. Aşa că vorbiţi-ne, măcar în această perioadă, despre campioni, despre oameni care sînt exemple de modestie, de ambiţie, de integritate, de perseverenţă, de dăruire… În fine, sînt exemple de tot ceea ce nu este, n-a fost şi nu va fi Gigi Becali vreodată şi vreau să ne vorbiţi despre ei! Măcar o dată la patru ani.

Ştiri pe apa sîmbetei (II)

♦ În Cancan citim că Andreea Raicu a sărutat un bărbat în toiul unei petreceri. Iată că pînă şi tabloidele au schimbat macazul: sexul nu mai vinde!

♦ Tot din Cancan aflăm că Dana Nălbaru este hotărâtă să facă schimbări în viaţa ei: „Nu divorţez, nu plec din Hi-Q, nu plec pe Marte”. Deci a luat proasta decizie să nu schimbe nimic.

♦ La Cancan (de data asta) TV, Mihaela Rădulescu a fost întrebată ce ar face dacă şi-ar prinde iubitul în pat cu alt bărbat. Total neinspirată, vedeta scoasă de la naftalină a răspuns că s-ar simţi în plus. Dacă ar fi fost deşteaptă şi pricepută, ar fi făcut un sandviş şi, dimineaţa, s-ar fi uitat toţi trei la o reluare din Neatza cu Răzvan şi Dani.

♦ Apropo de naftalină, cică Angela Similea a fost văzută purtînd o rochie retro, din dantelă şi revista Ciao repede a inclus-o în rubrica „bine îmbrăcate”. Avem deci dovada irefutabilă că, pe termen lung, naftalina e mai bună decît botoxul.

Pe apa sîmbetei viitoare!

Non-Evenimentul Zilei

Rog pe cineva din redacţia Evenimentului zilei, oricine, să-mi explice natura publicistică a rubricii „Memoria EVZ”. E o nouă formă de jurnalism? E cancan de publicaţie serioasă? Rogu-vă, lămuriţi-mă, să ştiu ce să le spun şi eu studenţilor mai departe…

Dezvăluiri incendiare făcute de Non-Evenimentul zilei

Despre ce şi cum scriu jurnaliştii

Jurnalismul cu peste 300 de ani în urmă

Iată ce scria, la 1690, Tobias Peucer, primul teoretician al jurnalismului, în teza sa de doctorat, De relationibus novellis (Despre relatările jurnalistice):

„Cît despre relatarea materialului potrivit să apară în relatările destinate publicului, sînt necesare cîteva observaţii (…)

– să nu incluzi în ele aspecte nesemnificative sau activităţi cotidiene ale oamenilor a căror mulţime este foarte mare adesea în viaţa obişnuită. De acest fel sînt intemperiile frecvente datorate schimbării anotimpului şi a vremii; viaţa privată a împăraţilor, precum vînătorile, petrecerile, spectacolele de teatru, călătoriile într-o cetate sau alta; (…) relaţiile dintre cetăţeni, pedepsele rău-făcătorilor, speculaţiile privind tranzacţiile publice încă necunoscute (…)”

– să nu fie divulgate în mod indiscret activităţile împăraţilor pe care ei nu vor să le facă cunoscute. Căci este periculos să scrii despre cei care au puterea de a proscrie. De aceea, cei precauţi avertizează că trebuie aşteptat pînă cînd aceia nu vor mai fi printre cei vii sau pînă cînd nu vor mai avea puterea să facă rău (…)

– să nu includem lucruri care aduc daune bunelor maniere sau adevăratei religii, cum sînt obscenităţile, crimele comise în mod îngrozitor, înjurăturile proferate de oameni care sînt greu suportate de urechile pioase (…)”

(cf. Munteanu, Cristinel, De relationibus novellis • Despre relatările jurnalistice. Ediţie bilingvă, Piteşti, Editura „Independenţa economică”, 2008, p. 95-98)

Comentarii?