Alertă! Tone de căcat s-au revărsat din presa românească!

Olimpiada de împroşcat cu căcat dinspre Palatul Cotroceni spre Palatul Victoria şi viceversa reîncepe. De fapt, nu se încheiase niciodată, numai că traficul pestilenţial fusese deviat via Vila Dante şi sediul de campanie al fostului preşedinte suspendat Băsescu. Cea mai bucuroasă de această situaţie e, cum era de aşteptat, presa scatofilă şi coprofagă din România, prin reprezentatul ei de seamă, Antena 3. Nu mă înţelegeţi greşit, din aceeaşi troacă se hrănesc şi B1 Tv şi Realitatea Tv, şi România TV, numai că grosul e al Antenei 3, să fim înţeleşi! Iar Times New Roman şi Revista Kamikaze au semnalat deja ce înseamnă asta pentru angajaţii postului de televiziune: căcatul pentru „jurnaliştii” de la Antena 3 e ca cărbunele (iertaţi cacofonia!) pentru minerii din Valea Jiului. Aşa că n-ar trebui să fim surprinşi că audienţele înregistrate în ultimul timp de o televiziune specializată, formată din specialişti (în dezinformare, manipulare şi spin doctoring, zic eu, în ştiri, zic ei) depăşeşte ca număr de privitori o televiziune generalistă care, în principiu, trebuie să mulţumească tot poporul prin programele pe care le difuzează (şi nu mă refer aici la televiziunea publică!). Numai ieri Antena 3 a jubilat că peste 5 milioane de români au belit ochii la rahatul pe care l-au întins în fel şi chip pe micul şi (deja neîncăpătorul) ecran! Ehe, unde sînt tirajele de odinioară ale presei tabloide? Se pare că pentru cele cîteva milioane de pensionari impotenţi, urletul pătimaş şi sincer al Danei Grecu valorează de zece ori mai mult decît sînii gonflaţi ai Danielei Crudu din revistele de scandal sau orgasmele mimate din filmele porno. Oameni buni, ieri au concurat români la Jocurile Olimpice de la Londra, dar vouă tot la proba de Aruncat cu căcat v-a plăcut să vă uitaţi! Dacă asta v-a făcut pe voi ieri să vă simţiţi români, daţi-mi voie să vă spun că sînteţi nesimţiţi!

Nu săriţi, acesta nu e un text cu (ascunsă sau evidentă) natură politică, ci e un text care face constatări pe marginea mirosurilor grele din presa de la noi. Pînă şi dl Stoian, cel de co-prezenta (aşa se zice?) Un show păcătos pe Antena 1 şi care ne-a demonstrat în nenumărate rînduri că poţi fi libidinos la orice vîrstă, a dezvăluit în Click că gata, pleacă! Cică „atmosfera devenise irespirabilă. M-am săturat să fiu luat peste picior de tot felul de nespălaţi şi târfuliţe de doi bani. Până şi mucoasa de Pamfile, care nu ştie semnificaţia cuvântului felaţie, începuse să ridice tonul”. Nu-i nimic, domnule Stoian, mergeţi la Antena 3, acolo nu se practică felaţia, ci anilingusul.

Reclame

Ssssst! La Wikitecă se vorbeşte în şoaptă!

„Wikipedia, the encyclopedia where you can be an authority even though you don’t know what the hell you’re talking about” (Stephen Colbert)

Încerc, de cînd mă ştiu la catedră, adică de vreo şase-şapte ani de-acum, să-mi conving studenţii să trateze cu mai multă seriozitate şi, implicit, spirit critic chestiunea surselor în realizarea proiectelor de la facultate. Am avut şi succese răsunătoare, cu studenţi care nu s-au mulţumit cu oferta, de altfel, generoasă, a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, şi şi-au achiziţionat volumele de care aveau nevoie inclusiv de pe Amazon.com, celebrul retailer online, sau alte librării virtuale. În (mai mult decît) egală măsură, am avut şi eşecuri, tot răsunătoare cînd, la sfîrşitul lucrării, găseam scris (mai în glumă, mai în serios?), drept „bibliografie”, http://www.google.com, http://www.yahoo.com.

Desigur, acestea sînt însă extremele. În mod obişnuit, poate cea mai frecventă sursă de documentare pe care studenţii o cunosc şi o recunosc (menţionînd-o, în consecinţă, la finalul lucrărilor) este, de departe, Wikipedia. Deşi un instrument extrem de util şi ispititor, site-ul de tip wiki nu e (încă) şi un instrument credibil, şi asta pare să fie şi informaţia-cheie care le lipseşte studenţilor în realizarea temelor solicitate de către profesori, căci criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o lucrare de tip academic nu se regăsesc, din păcate, printre criteriile de introducere de noi informaţii (new entries) pe Wikipedia. Dacă, în mod normal, contribuţiile pertinente într-un domeniu sînt acceptate ca atare în baza recunoaşterii competenţei autorilor, în cazul Wikipedia principiul după care platforma funcţionează nu este cel al competenţei dovedite. În primul rînd, Wikipediei îi lipseşte tocmai autoritatea cu care este învestită, de exemplu, o enciclopedie alcătuită de experţi, în care conţinutul are valoare ştiinţifică, informaţiile incluse fiind, toate, verificabile. Pe Wikipedia, informaţia e construită, determinată social de persoane interesate de aceleaşi lucruri şi dispuse să investească din timpul personal pentru a scrie pentru enciclopedia virtuală. Mai mult decît atît, întreg conţinutul e generat pe baze voluntare şi, deci, am putea spune, fără să greşim prea mult, că articolele sînt mai degrabă scrise din pasiune şi fără să implice, în mod obligatoriu, vreo responsabilitate (morală, profesională etc.) faţă de textul produs. Fireşte că o activitate desfăşurată din pasiune nu trebuie să fie şi prost făcută, numai că implică şi acea doză de patos care obligă la verificarea ulterioară.

Citește în continuare „Ssssst! La Wikitecă se vorbeşte în şoaptă!”