Vorba de duminică (XXXVI)

„În principiu, nu cred că există ceva mai minunat ca o după-amiază de vară calmă, fără vînt, cînd nu se clatină nici o frunză, iar lumina se filtrează printre crengi. Stai culcat în iarbă, ascultînd zumzetul insectelor care ciuruie liniştea, priveşti bucăţile de cer ce se văd prin frunzişul unui copac, simţi în nări mirosuri ameţitoare, eşti fericit şi nu ştii pentru ce. Nu-ţi mai trebuie nimic în afară de ce eşti.”

Octavian Paler,
Deşertul pentru totdeauna, 2005, p. 204

Vorba de duminică (XXVI)

„În nu puţine cazuri, femeia şi bărbatul nu ştiu să se despartă la vreme. Aşteaptă să dispară tot ce i-a apropiat şi legat, pînă ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărţirea însăşi în ceva deosebit, de care să-şi aducă aminte cu duioşie mai tîrziu, tîrăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urît” (Octavian Paler, Deşertul pentru totdeauna, 2005)