Limba lungă a presei

Jurnalistul naiv şi jurnalistul amator

„Am ales această facultate fiind atrasă de lumea mass-media. E o lume în care trebuie să le spui lucrurilor pe nume, o lume în care minciuna nu are loc. Consider că lumea trebuie să fie corect informată în cel mai scurt timp posibil (…)” [fragment de sinceritate a unei tinere studente]

Să-mi spună mie cineva cum aş mai putea oare să le explic studenţilor mei că menirea unui jurnalist este informarea corectă, considerarea premiselor de nevinovăţie şi căutarea adevărului? M-ar acuza, pe bună dreptate, de ipocrizie. Şi mi-ar trînti în faţă ziarele sau m-ar forţa, jumătate de oră – suficient cît să trag o concluzie – să mă uit la unul dintre posturile de televiziune de ştiri de la noi din ţară. M-ar obliga să le spun că i-am minţit, că între realitate şi ceea ce sînt învăţaţi la şcoală orice asemănare devine întîmplătoare şi rarisimă.

Să-mi spună mie cineva ce-ar mai putea face un dascăl, şi el la început de drum, să le cîştige încrederea studenţilor săi viitori jurnalişti nu cu minciuni, ci cu adevăruri care i-ar face să regrete că s-au gîndit la Jurnalism ca la o viitoare profesie onorabilă? Ce le vor spune ei părinţilor, în această situaţie economică gravă: „Mamă, tată, scoateţi alţi bani din buzunare pentru o altă facultate de vreţi să nu ajung să mint, să acuz, să scuz, să judec strîmb.”? Probabil că da.

Să-mi spună mie cineva de ce pentru un tînăr pregătit să fie jurnalist – în sensul, dat uitării, de a ieşi pe teren, de a se documenta, de a tria judicios informaţiile, de a redacta – răsplata şi plata valorează doar 3 milioane de lei (vechi, fireşte), iar unei paţachine însărcinate cu inventarea (şi, în cel mai bun caz, inventarierea) unor bîrfe pentru revista „Zău” i se oferă un minim de 20 de milioane pentru acest demers aiuristic… pardon, jurnalistic?

Să-mi spună mie cineva, dascăl la început de drum, ce să le mai spun studenţilor mei despre căutarea jocurilor inedite de cuvinte pentru titluri cînd multe dintre ziarele pe care le citesc explică „De ce s-a despărţit Gina Pistol de Marica” sau jignesc pe oricine şi orice, prin puterile discreţionare ale proprietarilor lor?

„Am ales această facultate fiind atrasă de lumea mass-media. E o lume în care trebuie să le spui lucrurilor pe nume, o lume în care minciuna nu are loc. Consider că lumea trebuie să fie corect informată în cel mai scurt timp posibil (…)”

Să-mi spună şi mie cineva cum să le explic studenţilor mei.

Anunțuri

Despre ce şi cum scriu jurnaliştii

Jurnalismul cu peste 300 de ani în urmă

Iată ce scria, la 1690, Tobias Peucer, primul teoretician al jurnalismului, în teza sa de doctorat, De relationibus novellis (Despre relatările jurnalistice):

„Cît despre relatarea materialului potrivit să apară în relatările destinate publicului, sînt necesare cîteva observaţii (…)

– să nu incluzi în ele aspecte nesemnificative sau activităţi cotidiene ale oamenilor a căror mulţime este foarte mare adesea în viaţa obişnuită. De acest fel sînt intemperiile frecvente datorate schimbării anotimpului şi a vremii; viaţa privată a împăraţilor, precum vînătorile, petrecerile, spectacolele de teatru, călătoriile într-o cetate sau alta; (…) relaţiile dintre cetăţeni, pedepsele rău-făcătorilor, speculaţiile privind tranzacţiile publice încă necunoscute (…)”

– să nu fie divulgate în mod indiscret activităţile împăraţilor pe care ei nu vor să le facă cunoscute. Căci este periculos să scrii despre cei care au puterea de a proscrie. De aceea, cei precauţi avertizează că trebuie aşteptat pînă cînd aceia nu vor mai fi printre cei vii sau pînă cînd nu vor mai avea puterea să facă rău (…)

– să nu includem lucruri care aduc daune bunelor maniere sau adevăratei religii, cum sînt obscenităţile, crimele comise în mod îngrozitor, înjurăturile proferate de oameni care sînt greu suportate de urechile pioase (…)”

(cf. Munteanu, Cristinel, De relationibus novellis • Despre relatările jurnalistice. Ediţie bilingvă, Piteşti, Editura „Independenţa economică”, 2008, p. 95-98)

Comentarii?