Dialoguri imaginare (partea I)

Am văzut Stăpînul inelelor de cel puţin 10 ori şi n-aş vrea să mă plictisesc vreodată de trilogia asta, indiferent de cîte ridicări din sprîneană (stîngă sau dreaptă) o să am parte. Ştiu muuulte dintre replici pe de rost şi asta n-ar fi o problemă dacă nu m-aş trezi folosindu-le vorbind cu oameni care n-au văzut filmul de atîtea ori sau care, cel puţin, n-au piticul ăsta pe creier. În fine, atunci cînd reuşesc să mă abţin de la a le verbaliza, le rostesc în gînd, schiţînd un zîmbet pe care numai eu îl înţeleg. Ca să-mi consum obsesia, vă propun o serie de cîteva dialoguri (imaginare, fireşte) pe care un astfel de profesor le-ar putea avea cu studenţii săi, dacă şi ei ar fi la fel de… captivaţi de trilogia regizată de Peter Jackson. Pentru azi, partea I, Întîlnirea:

Imagine

Anunțuri

Vieţi pe contrasens

Ştiţi poveştile alea în care eroul se porneşte la drum şi merge-aşa bine-mersi pînă dă de-o răscruce. Şi le mai ştiţi şi finalul fericit, cînd el, eroul, găseşte mijloacele care să-l ajute să depăşească toate piedicile din calea-i şi să-şi îndeplinească misiunea. Astea sînt însă basmele. În lumea reală – aia cu şefi ordinari şi exploatatori, colegi de serviciu oportunişti, salarii prea mici ca să-ţi permiţi luxul de a mînca, o dată pe lună, în oraş, cu linguşeli, pupat întîi în cur şi apoi pe obraz –, dacă apuci pe drumul nepotrivit rişti să ajungi într-un punct mort sau, cum s-ar zice mai pe româneşte, într-o fundătură. Din acest moment, încep procesele de conştiinţă: n-am interpretat bine semnele de circulaţie de-am ajuns aici? Am intrat cumva pe contrasensul vieţii mele şi mă îndrept, cumva, spre un capăt pe care-l credeam îndepărtat? Mi s-a suspendat cumva permisul de a circula liber prin viaţă şi doar eu sînt singurul care încă nu ştiu că mă aflu în ilegalitate?

Dacă unele din aceste întrebări vă macină, e timpul să schimbaţi macazul (a se înţelege prin asta locul de muncă, stilul de viaţă, poate chiar, în cazurile grave, aşa-zişii prieteni, oraşul sau ţara de reşedinţă), să radeţi tot şi să începeţi de la zero, adică să vă smulgeţi cu tot cu rădăcini dintr-un loc ce s-a dovedit nociv pentru dumneavoastră şi să căutaţi terenuri fertile, unde să puteţi înflori. Întrebări, totuşi, rămîn: cîţi dintre noi au avut sau au curajul să facă asta şi cum şi au fost şi sînt ei judecaţi pentru o asemenea „îndrăzneală”?