O săptămînă lleidatană (I)

Mi s-a spus „Buen viaje!”

Număr cu înfrigurare ore care nu mai vor să treacă. E iarăşi unul dintre acele prilejuri în care noţiunea de timp mă macină cu relativismul ei. De cele mai multe ori însă, schizofrenia astă mă prinde pe la înmormîntări sau, oricum, ocazii, în esenţa lor, nefericite. Numai atunci stau agăţat de acele ceasului, într-o joacă incertă, cînd înainte, cînd înapoi. Să văd cum se termină. Într-un punct mort, fireşte, deşi mă prefac întotdeauna că habar n-am dinainte care o să fie finalul. Am schimbat atîtea mijloace de transport în comun încît aş putea să afirm, în starea de prăbuşire fizică în care mă aflu, că am zburat cu trenul, iar că avionul a tras în Gara de Nord. Seara tren, vreo şase ore. Pălăvrăgit – deşi n-aş fi avut voie, din raţiuni de odihnă – alte cîteva ceasuri, tot vreo şase. Dimineaţă, tramvai, blat, vreo 4-6 staţii. Moment de respiro. Creieri atrofiaţi de teama unei amenzi. Noroc cu şapca, nu se vede mai nimic. Piaţa Unirii. Despărţire. Bilet de autobuz, linia „expres”, 7 lei. Aeorport Otopeni. Henri Coandă. Şapte ore de aşteptare, şapte covrigi. Aşa mi-am promis. Undeva am greşit numărătoarea, rămăsesem cu unul. Diferenţă de fus orar? Încă nu, totuşi. Telefon sinucigaş. Nu-i fac această plăcere, îl omor eu. M-am omorît, în fapt, pe mine. Roaming neactivat, deja mi-s în Barcelona. Ce-nseamnă din oră-n oră? Am pierdut autobuzul. Articulat, că celelalte nu duc unde vreau eu. Ezit. Evident, nu pot rămîne aici. Indicaţii, sugestii. În spaniolă. Nu ascult nimic în afară de melodia cuvintelor. De ce-am plecat, de fapt, acum patru ani? Găsesc motive şi mi-e ciudă. Rămîn cu o hartă în mîini. Cadou. Nu cobor unde mi s-a spus, Plaza España mi se pare mai nimerită. Metrou. Străzi largi, promenade. Dialog româno-catalano-castilian: „Hola, he vorbido con algu en el aeropuerto….”. Mă corectez. De la capăt. Estació de Barcelona Sants. Monede. Telefoane, nervi răsuciţi la maxim. Mă gîndesc la ţărăncile care-şi spală ţoalele pe gîrlă şi le storc în forţă, prin răsucire. Capul meu e un covor făcut grămadă. Izbîndă. Promisiuni gratuite. Din nou aşteptare, din nou tren. Două ore. Urmează Lleida Pirineus.

Reclame