„Pe ce lume trăieşte studenţimea română?”

Revista Capital a publicat astăzi un articol cu titlul „Pe ce lume trăieşte studenţimea noastră?”. Cu pretenţii de analiză, textul, prin autorul său, ridică semne de întrebare cu privire la opţiunile aberante de carieră ale tinerilor de astăzi, mai exact ale celor din generaţia care a trecut anul acesta de examenul de bacalaureat. Surpriză sau nu, conform Capital, tinerii absolvenţi s-au îndreptat spre acele „specializări fără nici un viitor”,  exemplificînd, printre altele, prin jurnalism, publicitate şi studii europene.

După oferirea unor date statistice se caută un vinovat, care e şi repede „întrupat”, prin vaga şi foarte răspîndita formulare, în „sistemul de învăţămînt universitar”. În această afirmaţie e însă cel puţin o greşeală de logică, asta ca să nu mai spun că e vorba şi despre o enormă lipsă de documentare a jurnalistului care a scris textul. Cum poate fi vinovată universitatea de nişte decizii pe care tinerii le iau înainte de a ajunge la universitate?! E adevărat că există specializări învechite sau specializări care oferă în mod nejustificat un număr prea mare de locuri de şcolarizare în raport cu cererea existentă (pentru a putea acoperi, aşa cum se arată şi în articol, unele din normele didactice ale profesorilor), dar de aici şi pînă la a „înfiera” universitatea şi pentru această criză a societăţii noastre e o asumare de poziţii exagerată şi, pe deasupra, mincinoasă.

Pînă să fie o problemă instituţională (a universităţii, mai exact), cum îşi văd tinerii viitorul e o problemă personală (a lor şi a familiilor lor) şi, extins, socială. Cu ce aş fi eu vinovat, ca reprezentant al unei instituţii de învăţămînt superior, că absolventul de liceu vrea, de exemplu, doar jurnalism şi nu altă specializare care i-ar oferi alt viitor, mai bun? Ce-ar trebui să fac? Să-l conving, a priori, să-şi aleagă altceva? Şi de ce ar fi mai bun ce i-aş recomanda eu faţă de ceea ce crede el că i se potriveşte? De ce nu se ocupă nimeni din liceu sau din familie de o minimă orientare spre o carieră/ profesie a elevului? La universitate studentul trebuie să ajungă cu o opţiune clară şi cu un bagaj de cunoştinţe care să susţină acea opţiune. Că, în general, nu se întîmplă aşa, nu cred că e problema instituţiilor de învăţămînt superior…

Am să vă dau şi cîteva exemple de dată recentă. Am fost în toamna asta într-una din comisiile de admitere la universitate. Au venit să se înscrie tineri care nici măcar nu ştiau ce specializări există la facultatea unde se prezentaseră să-şi depună dosarul, alţii care aveau ca obiectiv principal admiterea la buget, indiferent de specializare (că era ea Limbi clasice, Jurnalism sau Studii americane!). Un alt moment interesant a fost cel al unui tînăr care, îndrăgostit pe loc de domnişoara care tocmai îşi depusese dosarul la Jurnalism înaintea lui, a hotărît să o urmeze… în carieră. Două doamne, nehotărîte rău, ne rugau – pe noi, cei din comisie – să ţinem cont de faptul că ele sînt cazuri speciale (au o vîrstă, serviciu şi poate chiar soţi şi copii acasă) şi, din acest motiv, să le ajutăm sugerîndu-le specializarea la care să se înscrie. Menţionez că erau în căutarea unei specializări unde profesorii nu prea ţin cont de prezenţă şi unde ar putea intra la buget.

Revenind la articolul din Capital, da, întrebarea din titlu e bună – „Pe ce lume trăieşte studeţimea română?”. Dar răspunsul dat ridică semne de întrebare.

Reclame

Jurnaliştii care este, bacalaureatul care-a fost

În fiecare an, la început de iulie, m-am obişnuit ca presa să se amuze copios pe seama greşelilor comise de tinerii care susţin examenul de bacalaureat. Să se amuze şi atît. Anul acesta, vîlvă a făcut „Sper că va plăcut. Cred că o să mai vin şi la anul!”, unde, fireşte, „va” este scris greşit, varianta corectă fiind „v-a”, întrucît rostim împreună un pronume (v-, adică vouă) şi un auxiliar pentru perfect compus. Eroarea gramaticală a fost comentată în fel şi chip, autorul anonim fiind tras de urechi de diverşi comentatori de gazetă, în ideea absurdă a căii greşite pe care a apucat „tineretul din ziua de azi”. De-acord, greşeala e inacceptabilă. De altfel, dintre greşelile de scriere, cele care trădează ignoranţa autorului şi nu simpla sa neştiinţă sînt, din punctul meu de vedere, toate, inacceptabile. Dar, ca în orice situaţie de viaţă, există anumite circumstanţe, care pot agrava sau atenua din impactul pe care o greşeală, indiferent de natura ei, îl poate avea. Un examen de tipul bacalaureatului, cu toate emoţiile care-l încarcă, ar putea fi totuşi un motiv de a nu arăta cu degetul.

Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu sînt nicicum apărătorul imberbilor cărora nu le-a crescut cratima acolo unde şi cînd ar fi trebuit! O pot confirma amicii care-mi suportă lamentările constante şi pledoariile nesfîrşite pentru nevoia mai multor ore de limbă română (gramatică şi vocabular, în special) în liceu. La fel, o pot confirma studenţii mei, cei care-şi primesc perdaful chiar şi pentru o virgulă nelalocul ei! Evident, urmează apoi explicaţiile mele şi, apoi, explicaţiile lor. De exemplu, una dintre „victime”, asumîndu-şi neputinţa în această privinţă, mi-a răspuns senin că profesoara sa de limba română e de vină, aceasta fiind… unguroaică. Alte două persoane s-au scuzat spunîndu-mi că au făcut liceul în Italia, unde le erau părinţii aproape, urmînd ca pentru facultate să-i trimită înapoi în România, pentru că „aici încă se face carte”. Nimic de rîs, ba dimpotrivă! Dar de Bacalaureat văd că rîdem cu gura pînă la urechi şi aşa ne minunăm citind cîte-o „perlă” de-a vreunui elev emoţionat de parcă am fi în faţa Piramidei lui Keops!

Nu ştiu cîtă lume a rîs sau cîtă lume măcar a sesizat însă atunci cînd un editor online de la Realitatea TV a scris „PDL v-a veni” sau cînd unul de la România TV a scris „L-a întîlnirea cu FMI va participa (…)”.

Ei cam cît au luat la Bac? Sau doar au dat?

Chiar azi am citit în Jurnalul Naţional despre o subiectă (!), aceasta fiind persoana de sex feminin, subiect fiind, în viziunea autorului textului, doar bărbatul. Ieri sau alaltăieri, Adevărul scria, în mod paradoxal, or în loc de ori (de obicei, greşeală frecventă e cea a folosirii lui ori atunci cînd trebuie folosit or). Tot acolo am dat şi peste un „frumos” dezacord între subiect şi predicat. Pe astea, comise de persoane cu bacalaureatul luat şi lucrînd într-un domeniu în care prietenia cu limba română trebuie să fie una sinceră şi la cataramă, le trecem cu vederea. Dragi impostori din presă, ce-ar fi să vă minunaţi de aceste gafe ale voastre şi să le iertaţi celor (mult) mai tineri ca voi greşelile pe care le faceţi voi acum?

Ştiu că sînteţi obişnuiţi să scrieţi la comandă, dar pe cînd să ne aşteptăm să scrieţi şi la comanda limbii române, în locul celei a limbilor mai ascuţite ale politicienilor pe care-i serviţi?

Revolta unui viitor student

Aşea ceva mai rar!

Nemulţumit de sistemul de admitere în învăţămîntul superior, un proaspăt deţinător al rîvnitei (în contextul acestui an) diplome de bacalaureat se exprimă:

Îmi amintesc, cu această ocazie, de Ana de la Jurnalism.