Nuca e miezul tortului

Happy birthday!

Întîi şi-ntîi e nevoie de-un prilej, deşi, cînd e vorba de dulciuri, acestea (prilejurile, vreau să zic) par să se ivească neaşteptat de repede. În fine, să zicem că prilej avem. Ne mai trebuie, evident, blatul de tort. Cum n-am cuptor, lucrurile sînt mai simple: se ia de la supermarket. Vouă, dacă aveţi cuptor, v-aş sugera să vă complicaţi niţel şi să puneţi mîna să faceţi voi înşivă blatul. Altă treabă, dar şi alt gust! Cum ziceam, cu blatul făcut, ne apucăm de creme. Trei la număr, ca să pară mai elaborat şi ca să vă impresionaţi prietenii atunci cînd le explicaţi reţeta.

Aşadar, începem cu o cremă de iaurt cu miez de nucă. Ne trebuie 250 ml iaurt, 3 linguri de zahăr, scorţişoară, 3 linguri de miez de nucă prăjit şi apoi măcinat, esenţă de migdale. Amestecăm tot, adăugăm un pliculeţ de gelatină (rehidratată şi încălzită) şi dăm la rece. În principiu, cam jumătate de oră, cît i-ar fi luat blatului vostru să se coacă sau mie să-l cumpăr pe-al meu de la supermarket.

Pentru cea de-a doua cremă ne trebuie nucă (patru linguri de miez de nucă, prăjit şi măcinat, ca mai sus), jumătate de pachet de unt, 100 grame de zahăr pudră, o linguriţă de ness şi un gălbenuş de ou. Frecăm bine untul cu zahărul sau (dacă există) punem mixerul să facă treaba asta. Adăugăm apoi ce-a rămas: gălbenuşul, nessul şi miezul de nucă. Amestecăm cu încredere şi, din mimetism, dăm, din nou, la rece.

Zic să pornim şi plita totuşi, dacă vrem măcar să mimăm că am fi, cît de cît, bucătari. Punem acolo pe un ochi o cratiţă mică şi amestecăm următoarele: două linguri zahăr, două linguri făină, un gălbenuş, 250 ml lapte, un pliculeţ de zahăr vanilat şi o linguriţă de ness. Amestecăm mereu pînă cînd obţinem o cremă destul de densă. O lăsăm puţin la răcorit şi adăugăm un sfert de pachet de unt (sau margarină, dacă o suportaţi). Iar amestecăm, pînă cînd constatăm că untul s-a topit şi, evident, dăm la rece. Şi-uite aşa am obţinut şi cea de-a treia cremă.

În mijlocul primei felii de blat punem un castronel de plastic cu gura în jos şi acoperim spaţiul rămas liber cu cea de-a treia cremă. Dăm castronul deoparte şi acea porţiune de blat (adică mijlocul, miezul) o acoperim cu cea de-a doua cremă, cea cu nucă şi ness. Aşezăm deasupra cea de-a doua felie de blat, pe care o acoperim cu prima cremă. În sfîrşit, punem capac cu cea de-a treia felie, pe care o acoperim cu o glazură de ciocolată. Se decorează, după priceperea fiecăruia, cu pastă de migdale.

Se ispitesc toţi cei peste 400 de prieteni din lumea virtuală de pe Facebook şi se consumă alături de cîţiva din lumea reală.

Reclame

Un desert rece pentru oameni calzi: prăjitură cu iaurt

Se spune că cine s-a fript cu ciorbă suflă şi-n iaurt, cu referire la oamenii care au devenit extrem de precauţi după ce au experimentat diverse situaţii din care au ieşit (niscaiva) mai şifonaţi. Pentru că la noi ciorba era deja gata (şi fără incidente majore), nu mai avea nici un rost să suflăm în iaurt, aşa că am zis că i-ar sta mai bine într-o prăjitură. Am trecut de îndată la fapte şi, în afară de aproximativ o oră (cît durează toată treaba), mai aveţi nevoie de iaurt (1,6 l), 24 de linguri de zahăr (merge şi cu mai puţin, nu-i bai!), 400 de grame de biscuiţi dreptunghiulari sau pătraţi (dar nu rotunzi sau ovali sau alte forme dubioase), un compot de piersici sau caise (sînt convins însă că merge şi cu alte fructe, ca ananas, de exemplu), patru pliculeţe de zahăr vanilat, patru linguriţe de cafea solubilă, trei plicuri de gelatină fină mărunţită şi 150 ml de apă rece.

Şi cum nu e frumos ca unul să muncească, iar celălalt doar să privească, munca, dar şi ingredientele, se vor împărţi, cinstit, pe din două. Aşadar, 800 de ml de iaurt într-un vas, celelalte 800 în altul. 12 linguri de zahăr într-un vas, celelalte 12 în celălalt, la fel procedîndu-se şi cu pliculeţele de zahăr vanilat. Apoi, într-un vas compotul şi-n celălalt pliculeţele de ness.

Au mai rămas plicurile de gelatină şi apa rece. Într-un vas (altul decît cele două de mai sus) înmuiem granulele de gelatină în apa rece şi încălzim pe foc, dar fără să lăsăm să fiarbă. După ce gelatina se topeşte, dăm deoparte de pe foc, o împărţim în mod egal în cele două vase unde avem compoziţia de iaurt şi amestecăm, pentru omogenizare.

În zeama de compot îmbăiem puţin biscuiţii, cam aşa cum face popa la botezul nou-născuţilor, şi apoi aşezăm un rînd de biscuiţi înmuiaţi într-o tavă de prăjituri, unde am întins dinainte folie alimentară care să acopere întreg interiorul, inclusiv marginile. Peste primul rînd de biscuiţi aranjaţi în tavă turnăm compoziţia din iaurt cu fructe, apoi alt rînd de biscuiţi, apoi compoziţia din iaurt şi ness şi acoperim totul cu un alt rînd de biscuiţi. Acoperim cu folie alimentară şi lăsăm în frigider, la rece, pentru cîteva ore. Apoi, se sună prietenii şi se consumă în compania lor. Nu de alta, dar cuvintele de laudă sînt întotdeauna binevenite.

Fără cuptor, fără nervi. Şanse maxime de reuşită

 

 

 

Cremşnitul de a doua zi

Poftă nebună!

Reţeta asta e pentru cei care n-au cuptor, n-au timp prea mult la dispoziţie de stat pe lîngă cratiţe, aşa că cei care sînt în căutarea unor chestiuni mai elaborate au greşit blogul. Aşadar, să purcedem!

Se cumpără două foi de cremşnit şi se lasă pe frigider vreo cîteva zile, pînă cînd ne trece lenea şi ne apucăm de oleacă de bucătăreală.

Pentru cremă, ne trebuie, în primul rînd, un televizor, ca să avem cu ce pierde vremea cît timp o să mestecăm în compoziţie. Aceasta va conţine un pachet de margarină, 5 linguri de făină, o cană de zahăr, un litru de lapte, coaja de la o lămîie şi esenţă de vanilie. După ce ne hotărîm la un post TV, topim într-o cratiţă, la foc mic, zahărul şi margarina. Apoi, adăugăm făina în ploaie şi mestecăm încontinuu cu un tel, să nu rămînă cocoloaşe, apoi punem laptele. Din acest moment, să trageţi un scaun aproape şi să răsuciţi televizorul pentru o vizibilitate cît mai bună, că aveţi de mestecat fără oprire cam jumătate de oră – 45 de minute pînă să obţineţi o cremă suficient de densă cît să stea ţeapănă între foile de cremşnit. Înainte de a lua minunea de pe foc, se vor turna şi coaja de lămîie şi esenţa de vanilie, după gust, miros şi chef.

Crema se întinde pe foaie cît e fierbinte, cealaltă foaie se aşază deasupra şi, după ce s-a răcit puţin, se lasă dracului la frigider pînă a doua zi, cînd, după ce-aţi salivat suficient dînd tîrcoale frigiderului, a voastră e!

Dacă aveţi şi musafiri, puteţi să puneţi pe deasupra nişte zahăr pudră şi să picuraţi, cu lama unui cuţit, cîteva bobiţe de miere de albine şi i-aţi dat pe spate.

Avantaje: nu necesită cunoştinţe de specialitate, nici pricepere şi nici cine ştie ce ingrediente fistichii. Mai mult, permite şi practicarea simultană a mai multor activităţi.

Dezavantaje: se consumă a doua zi şi se termină repede.

Eclere anti-depresive

Pentru că cineva a căutat pe Google sau alt motor similar „bucătăria lui Haza”, m-am gîndit să mai postez nişte poze cu o prăjiturică făcută în casă, numai bună de pus pe-o rană cauzată de vreo depresie. Dar numai în condiţiile în care vanilia şi ciocolata pe care le conţine sînt combinate cu un jogging de minim 45 de minute. De nu, vă uitaţi doar la poze. Aşadar, eclere cu vanilie şi ciocolată:

Din nevoia de… saţ, dimensiunile sînt duble faţă de cele ale unui ecler din comerţ

Secretele din compoziţie se divulgă doar pe mail, asta pentru că mi-e lene să tastez cîrdul de ingrediente 🙂

Destrăbălare de week-end: chinezoaica de sîmbătă seara

Pentru că nişte oameni (adicătelea Simona, Alex, Silvia, Andrei şi iar Simona, căci mai ales Simona) m-au provocat sistematic (fără sau chiar cu ştiinţă şi, de aici, deci, oare şi rea voinţă?), am onoarea să le prezint o chinezoaică cu care (iertaţi cacofonia!) tocmai ne-am destrăbălat week-end-ul ăsta. Se consumă moderat, alături de un pahar de vin, aşa cum ştim că procedăm cu delicatesele. Evident, s-aveţi poftă!

Pentru cei slabi de pofte, apăsaţi Ctrl+Alt+Del