Bătrîni şi nesimţiţi (2)

Sînt acasă, lucrez la o traducere şi ascult muzică la căşti, cu volumul redus, cît să mă pot concentra şi să existe un zgomot de fond care să alunge singurătatea. Peste toate astea, aud, din senin, bătăi. Par să vină dinspre uşă şi întorc privirea. De acolo vin cu siguranţă. Cineva trage de zor de clanţa uşii şi bate cu toată puterea. Sar de pe scaun ca ars şi deschid repede. O babă. Mă uit mai atent la ea şi-mi amintesc c-am mai văzut-o pe-aici, e o vecină.

─ Dom’le, vecini sîntem, daţi-o-ncolo de treabă, daţi muzica mai încet!
─ Ce muzică, doamnă?
─ Aaa, nu de la matale se aude?
─ Nu, doamnă, nu, dar, chiar şi-aşa, să trageţi de uşile oamenilor?
─ Aaaa, v-am deranjat deci.

Şi pleacă.
Sperăm şi noi să plecăm din blocul ăsta cît mai curînd.

Reclame

Aventuri pe Toma Cozma nr. 5 (IV)

Primiţi cu popa?

Bătaie scurtă în uşă, o privire pe vizor, nimeni dincolo. După vreo juma’ de minut, din nou bătaie scurtă în uşă, din nou o privire pe vizor, din nou nimeni dincolo. Ridicăm din umeri şi hotărîm să deschidem. Cîţiva paşi mai încolo un preot. Priviri, pauză. Noi, din uşă: bună seara! El, din hol: bună seara! Priviri, pauză. Noi, din uşă: sîntem catolici… El, din hol, face semnul crucii înspre noi şi-şi vede de drum.

Ne-a scăpat ceva în afară de Ajunul Bobotezei?

De 3xMarin

Mămăliga mă-sii

Nea Marin mi-a bătut ieri de trei ori la uşă. De fiecare dată mi-a zis, zîmbind, că a greşit. De fiecare dată am vrut să-i spun să o convingă pe maică-sa să nu mai arunce cu bucăţi de mămăligă în rufele noastre. Mă răzgîndeam subit, pentru că presimţeam că n-o să nimerească uşa acasă.

Aventuri pe Toma Cozma nr. 5 (III)

Sărăcie cu jumătate de normă

Recunosc, trăisem cu bănuiala că, din scara blocului, toată lumea fuge de nea Marin. Îl ştiţi deja şi pe el, şi motivele risipirii celorlalţi din calea lui. Cît mă priveşte, mi-a cerut 1 leu pentru gunoiul pe care nu-l aveam la uşă, ţigări pentru că ne întîlneam la intrarea în scara blocului, bere pentru că voia să mă ajute la treburi ce nu necesitau ajutor, bani în schimbul unei brăţări de argint pe care habar n-am de unde o procurase, pilă ca să fie angajat la Universitate, pentru că ştie că lucrez acolo.
Să revenim. Nu toată lumea fuge de nea Marin. Mai fuge şi el de cîte unul, altul. În scara blocului a apărut concurenţa: un individ uscăţiv duhnind a tutun şi alcool, mereu prezent pe treptele clădirii, în căutarea vecinilor generoşi. Pînă acum asta făcea nea Marin, în tihnă. De cîteva zile, nu. Un intrus le ia cu „sărut mîna!” pe domnişoare şi cu „respectele mele” pe domni pentru un rest de ţigară, 1 leu, orice. „Tu chiar nu poţi să nu mai stai după curul meu toată ziua? Chiar n-ai altă treabă decît să stai aici, lîngă mine?”, îi reproşează – fără succes – nea Marin.
De cîteva zile, ni se cere să producem mai mult gunoi. Cît pentru două beri.

Aventuri pe Toma Cozma nr. 5 (II)

Căldură mare, mon cher Marin…

Azi, ora 18.55

Nea Marin: Ce faci?
Eu: Am ieşit şi eu la o ţigară…
Nea Marin: Păi îi bine, că şi eu mai bine stau aici decît în casă, e-atît de cald la mine la etajul doi… Am pornit şi hota şi tot nu se face răcoare.

Azi, ora 19.25

Nea Marin: Ce faci?
Eu (uşor contrariat): La ţigară…
Nea Marin: Păi îi bine, că şi eu mai bine stau aici decît în casă, e-atît de cald la mine la etajul doi… Am pornit şi hota şi tot nu se face răcoare.

Felii de viaţă, felii de parizer

Obişnuitul chioşc de jos, aglomeraţie. Cîţiva tineri de la Sport se bagă în faţă. În faţa unei doamne, angajată a SALUBRIS.

Doamna de la SALUBRIS: 100 de grame de parizer!

Vînzătoarea taie o bucată din parizerul din vitrină şi dă să-l învelească într-o bucată de hîrtie.

Doamna de la SALUBRIS: Doamnă, da’ ce faci? Nu mă vezi cum îs îmbrăcată (nr: costumaţia de „teren”)? Taie-l felii! Mi-l dai aşa? Crezi că muşc din el ca cîinii?
Vînzătoarea: Dar nu mi-aţi spus că l-aţi dori feliat!
Doamna de la SALUBRIS: Lasă, doamnă, că am văzut eu cum mă priviţi? Ce, dacă sînteţi patroană aveţi dreptul să mă trataţi aşa?
Vînzătoarea: Dar chiar nu ştiu la ce vă referiţi!
Alt client, către vînzătoare: Lăsaţi-o, lăsaţi-o! Aşa e doamna, mai nervoasă de obicei.
Doamna de la SALUBRIS: Ce? Ruşine! Vă bateţi joc de oameni, noi sîntem tot ca voi, să ştiţi, tot oameni sîntem! Eu am lucrat 30 de ani la Unitatea… [n-am înţeles care] şi m-au dat afară! Dar muncesc, doamnă, muncesc! Să vă duceţi… cu magazinul vostru de patroană cu tot!

Îmi cumpăr şi eu pîinea şi batonul de ciocolată şi dau să mă întorc în scara blocului. La intrare, masa întinsă: doamna de la SALUBRIS şi o colegă şi-au întins prînzul chiar în faţa uşii. Încerc, discret, să le evit. Din urmă aud:
– Poate ne-aduci şi tu o ceapă…

Aventuri pe Toma Cozma nr. 5 (I)

Strania amînare a unui tabiet

Ca să-mi cunosc vecinii, mi-ajung un metru pătrat din casa scării şi un Kent lung. În vreo cinci minute blocul meu se consumă zgomotos, taman cînd trag în tihnă, moromeţian, din ţigară. Despre nea Marin ştiam (am văzut, am constatat) că e alcoolic şi, pe lîngă asta, suferă de Parkinson. Are vreo 45 de ani, o fată studentă pe care n-am văzut-o niciodată pe-aici şi o mamă. Nici pe ea nu-mi amintesc să o fi zărit vreodată. Nea Marin zice, totuşi, că le are pe amîndouă. Le-o fi avînd. Nea Marin nu lucrează, dar nici pierde-vară nu vrea să-şi zică. În nici un caz în sezonul rece. Cară gunoiul vecinilor, eventual îţi bate la uşă şi-ţi cere sacul menajer, chiar dacă ai doar cîteva hîrtii aruncate acolo. Primeşte, la schimb, ţigară şi băutură. Cîteodată acceptă şi bani. Dar totuşi ar prefera băutura. Orice: bere, vin, rachiu, orice. Cu banii ar trebui să coboare pînă la chioşcul de jos şi să bea acolo. N-ar fi bai, n-ar fi pentru prima dată, dar nea Marin a băut prea mult pe datorie. Multă vreme a stat un anunţ pe uşa chioşcului în care era chemat să-şi achite restanţele. Ultima dată l-am zărit pe nea Marin ieri. Ne-am salutat, am schimbat două vorbe despre criza economică şi ne-am văzut fiecare de drum. El bătea la uşa unui vecin, că să-i ridice gunoiul, punctual, firesc. Iată un om cu tabieturi, mi-am zis. Un om care cu cîteva zile înainte îşi pusese ştreangul de gît. Cei care-i şi dau băutură au sunat şi la Poliţie, anunţîndu-le sinuciderea. Nea Marin a fost săltat, cu haina îmbrăcată pe dos, desculţ, împins într-o maşină a Poliţiei. Nici acum nu ştie de ce.