Dor de-o coţcă, bunicule!

103_4713
Jeu du moulin, bunicule!

Am găsit ieri într-un magazin de vechituri un joc de societate care se cheamă Moara. Era într-o cutie jerpelită şi cu instrucţiunile în franceză, dar l-am cumpărat fără să stau pe gînduri, pentru că mi-a amintit de bunicul meu. El m-a învăţat cum se joacă moara, chiar dacă la ţară jocului i se spunea coţca şi, ca să-ţi baţi adversarul, trebuia să obţii un car (trei piese aliniate) sau o moară (două rînduri de trei piese aliniate, dintre care una mobilă, trecînd dintr-un car în altul). Jocul standard are 9 piese de jucător, dar noi jucam şi cu 12, care era un fel de expert level. Dar textul ăsta nu e despre regulile de la moară, ci despre cum, în zilele ploioase de vară sau cele geroase de iarnă, după ce ni se învineţeau nasurile de la atîta săniuş, ne strîngeam în casă la o coţcă. N-aveam nici tablă frumos desenată, nici piese care să se potrivească perfect pe desen, dar bunicul era un maestru al improvizaţiilor şi găsea întotdeauna soluţii: o bucată de PFL adusă din şură devenea tabla de joc, o bucată de cretă desena pe ea schema, iar adversarii aşezau pe tablă, spre necazul bunicii, grăunţe de pe un păpuşoi şi boabe de fasole furate din lădoiul cu cereale. Ca amfitrion, bunicul juca şi prima rundă şi avea şi dreptul la prima mutare. După mai multe mutări, cu mîna tremurîndă, punea degetul mare şi aspru pe boaba de porumb şi-ţi dădea lovitura de graţie: “Car!”, îl auzeai spunînd rar şi apăsat, deşi vedeai şi tu asta pe tabla de joc. Cînd făcea şi cîte-o moară, ştiai că soarta ţi-e pecetluită. Ne lua pe toţi patru la rînd, ne bătea pe toţi şi, cînd se plictisea, ne lăsa să cîştigăm. Rare asemenea biruinţe! Cînd jucam numai noi, băieţii, cel care-l bătuse pe bunicul la coţca era, fără doar şi poate, cel care deschidea jocul, avînd deja cîştigat respectul celorlalţi. Dar bunicul făcea în aşa fel încît să nu fi rămas nici unul dintre noi fără să-l fi bătut şi să ne simţim fiecare în parte cocoşi pentru cîteva ore, pînă cînd soarele alunga norii şi-o tuleam din nou afară, la fotbal sau la sanie.

Mergînd ieri spre casă, bucuros nevoie mare de achiziţia făcută, mi-am dat seama că, de cînd bunicul s-a prăpădit, n-am mai jucat coţca. Dar, dacă ar fi trăit şi m-aş fi dus cu jocul ăsta cu aer franţuzesc la el, sigur mi-ar fi spus că mă cuconesc şi m-ar fi trimis la lădoi să aduc nişte fasole şi nişte grăunţe de păpuşoi.

PS: Iată şi regulile, din Dicţionaru limbii româneşti, 1939

Un joc în doĭ care consistă în mutarea unor bobĭ orĭ discurĭ de lemn orĭ monete pe laturile și liniile diagonale și perpendiculare a treĭ pătrate saŭ dreptunghĭularĭ desemnate unu într´altu. (Cînd reușeștĭ să așezĭ treĭ bobĭ pe o linie, cîștigĭ un punct și mănîncĭ (ĭeĭ) un bob al adversaruluĭ, ĭar cînd reușeștĭ să aĭ doŭă asemenea liniĭ paralele cu cincĭ bobĭ așa în cît mutînd bobu cînd pe una, cînd pe alta, și decĭ așezînd mereŭ cîte treĭ pe o linie, atuncĭ se numește morișcă, și adversaru e perdut, că-ĭ mănîncĭ toțĭ bobiĭ.

Anunțuri

5 gânduri despre „Dor de-o coţcă, bunicule!

  1. Luna trecută avînd chef de joacă am mers pe la magazinele de jucării să caut ceva.Tot felul de jocuri ,dar nu ce căutam eu.Si am întrebat o vînzătoare dacă n-au jocuri româneşti.Adică, Nu te supăra frate, Sus-jos, Moară…
    Nuuu, noi nu ţinem aşa cevaaa.Încercaţi la…
    Am încercat şi laaa, dar nici acolo n-aveau.
    Păcat.Cei mici şi părinţii lor pierd.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s