Audienţa pasivă şi tehnologia parşivă

Am pălăvrăgit aseară în piaţă despre scindarea (puteţi să-i spuneţi ruptură, dezbinare, cum am văzut că se vehicula zilele acestea) între generaţii, adusă de altfel în discuţie în perioada asta şi de formatorii de opinie de pe la televizor şi aiurea. Că #tineriada reprezintă exact esenţa acestei scindări, că tinerii vor altceva decît ceea ce vor părinţii / bunicii lor. Drept urmare, am urmărit cu interes şi “anti-protestul” sau “contra-manifestaţia” de la Cotroceni. Trec peste confuziile ieşite la iveală atunci cînd reporterii îi întrebau pe cei prezenţi (e drept, în majoritatea lor de vîrsta a treia) de ce protestează şi ajung la ceea ce s-a desprins ca notă concordantă: toţi cei de faţă le plîngeau de milă tinerilor că nu ştiu ce vor, că n-au trecut suficient prin viaţă, că sînt confuzi şi se lasă manipulaţi. Cu alte cuvinte, că nu mai ascultă de părinţii lor şi că, prinşi în tăvălugul unor “interese oculte”, nu mai dau doi bani pe convingerile lor, cei încercaţi de greutăţile vieţii.

Da, aparent am spune că e o ruptură între generaţii, dar în esenţă nu este, ci mai degrabă ne-am îndepărtat unii de valorile celorlalţi; dar fără generalizări, căci săptămîna trecută n-au protestat doar oameni tineri! Stînd de vorbă prin piaţă, ca idee a apărut şi varianta unei discuţii serioase pe care s-o avem cu părinţii noştri în urma căreia nu se poate ca ei să nu înţeleagă că, de fapt, ei nu procedează bine şi că tot e sînt cei manipulaţi. Şi atunci m-am întrebat dacă o astfel de “discuţie serioasă” ar ajuta. Una singură nu, oricît de serioasă ar fi ea. Ar fi nevoie de vreo două-trei astfel de discuţii pe săptămînă pe o perioadă nedeterminată / nelimitată. De cîte ori, de cînd sînteţi pe “picioarele voastre” aţi vorbit cu ai voştri (părinţi, bunici) despre valorile voastre, despre principiile care vă călăuzesc paşii prin viaţa începută pe cont propriu, despre convingerile voastre intime? De cîte ori i-aţi ascultat vorbindu-vă despre ce-i doare, despre ce le-a rănit orgoliile de oameni trecuţi prin viaţă, despre ce i-ar bucura sau ce le-ar da speranţă? Prea rar, pentru că, ocupaţi cu propriile noastre destine, de-ale lor am uitat, iar sprijinul pe care-l întoarcem capătă de multe ori forme materiale (bani, pentru medici, cadouri pe care ei nu-şi permit să şi le facă etc.). În tot acest timp, în care noi ne-am văzut de ale noastre (lor aruncîndu-le telefonic o dată pe lună un “ce mai faceţi?” de la care nu aştepam neapărat un răspuns detaliat şi sincer), în locul nostru şi al conversaţiilor fireşti (şi dese) pe care are fi trebuit să le avem cu ai noştri, s-a insinuat tehnologia. Noi ne-am refugiat în deja celebrele bule de pe reţelele de socializare, unde există posibilitatea de a selecta informaţiile “după chipul şi asemănarea” noastră, de a ne croi propria comunitate virtuală, iar ei, pentru că n-au putut ţine pasul cu noile tehnologii, au fost înghiţiţi de televizor. Şi cum televiziunea e un mediu de comunicare unidirecţional, cu mesaje transmise unei audienţe numeroase şi în general pasive, nu prea mai e loc pentru dezbatere şi sfîrşeşti prin a îmbrăţişa idei care, de fapt, nu te definesc, dar, pentru că le auzi atît de des, îţi devin atît de familiare încît crezi că-s ale tale. Şi atunci să nu vă mai mire că părinţii voştri nu gîndesc ca voi, să nu vi se mai pară de neconceput să aibă mai multă încredere într-un păpuşar de creiere decît în propriul lor copil. Păpuşarul a fost mereu acolo, trăgînd de cele mai sensibile sfori ale conştiinţei, pe cînd noi… noi eram ocupaţi cu ale noastre. Şi acum nu ne vine să credem că, peste noapte parcă, “ale noastre” nu mai sînt şi “ale lor”.

Ar mai fi multe de spus (despre cît de parşive sînt televiziunile, mai ales cele de ştiri, care fac jocuri politice, despre cît de parşivi sînt algoritmii Facebook, de exemplu), dar mi-am dat seama că, luat cu ale mele, n-am mai vorbit cu părinţii de vreo două săptămîni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s