Nimic, niciodată

Nimic pe lumea asta nu mi-a redat pînă acum liniştea pe care o simţeam în odaia bunicilor, nicio voce pe lumea asta n-a fost mai caldă ca cea a bunicii, atunci cînd ne alinta, şi ca cea a bunicului, atunci cînd ne mustra, nicio îmbrăţişare n-a fost mai strînsă ca cea a doi bătrîni ale căror inimi istovite de ani şi griji le simţeam bătînd cu putere de fiecare dată cînd mă strîngeau la piept, nicio despărţire n-a fost mai dureroasă decît cea de ei, în zile cînd în suflet s-a făcut mai frig decît afară, nicio ogradă, oricît de rustic amenajată, n-a reuşit să mă facă să mă simt la fel de „la ţară”, nicio pară, niciun măr, dacă nu erau „harbuzeşti” sau „de Sf. Ilie”, n-a avut gustul roadelor în pîrg din grădina bunicilor.

***

Bunica a murit acum 20 de ani, într-o zi de octombrie, bunicul face acuşi 10 şi-mi dau seama că număratul anilor scurşi de la moartea lor a rămas singura circumstanţă concretă care mă mai leagă de ei. Dar ce să mai însemne toată curgerea asta necontenită de zile şi nopţi atunci cînd amintirile din fotografii alb-negru şi color care păstrează neîntinate chipurile lor au părăsit coala de hîrtie şi s-au cuibărit direct la inimă? E suficient să închid ochii ca să simt, năvălind deodată, toate stările de mai sus.

Anunțuri

2 gânduri despre „Nimic, niciodată

  1. Ai scris cu atâta emoție…că au tremurat și literele, și ochii…și dorul din sufletele de nepoți.
    Eu îți mulțumesc pentru acest moment…de o duioșie aparte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s