Mai trăieşti?

Unii oameni obişnuiesc să dispară. Să se facă neştiuţi, neauziţi, nevăzuţi, să se strecoare printre oameni şi prin viaţă ca şi cum ar merge pe vîrfuri într-o casă străină în miez de noapte. Asta, desigur, în limitele în care e posibil, căci nu poţi dispărea chiar după bunul plac: te duci la serviciu, îţi îndeplineşti obligaţiile (mai ales cele contractuale) faţă de societate şi cei din juru-ţi, dar, în restul timpului, vrei să fii numai tu cu tine, să ţeşi între tine şi ceilalţi un văl magic prin care tu să vezi, dar nimeni să nu poată privi înăuntru. Cînd te gîndeşti că pentru unii ăsta e chiar un modus vivendi, îţi zici încurajator „De ce nu?” şi după aia chiar o faci. De la o vreme începe să-ţi placă. Sau să-ţi placă mai puţin ceea ce găseşti la întoarcere. Căci revenirile în lume, după escapadele astea, sînt, de fiecare dată, tot mai grele, iar ceilalţi de care ai fugit parcă mai incomozi decît atunci cînd ai dispărut ultima oară. Ei şi-au văzut de viaţă, nu-şi permit luxul de a se izola de ceilalţi, indiferent de motive. Ei sînt ca nişte albinuţe care muncesc neîntrerupt, pe cînd tu un alintat care-şi permite examene de conştiinţă. Nu ţi-au ajuns cele din facultate? Ce alt examen mai vrei? Nu-ţi ajunge viaţa însăşi, cu tumultul ei? Puţini însă se întreabă, că de întrebat nu te întreabă nimeni, unde te duci cînd te duci. Oare pe unde ţi se plimbă gîndurile, pe unde odihnesc atunci cînd ceilalţi se recuperează dormind, pe unde-ţi curge viaţa atunci cînd a celorlalţi curge ca un şuvoi fierbinte pe Internet, printre statusuri pe Facebook, oameni frumoşi, poze perfecte, iubiri perfecte şi familii fericite? Curge, tot ca un şuvoi fierbinte, numai că tu mergi pe celălalt mal, unde existenţele zgomotoase se sting aşa cum se stinge vacarmul oraşului cînd bezna se întinde ca o plapumă peste oameni şi blocuri.

***

Obişnuiesc şi eu să dispar şi, dacă dispariţia se prelungeşte, mai primesc uneori şi cîte un mesaj întrebător: „Mai trăieşti?”. Dar nimeni nu-ntreabă asta atunci cînd eşti.

Anunțuri

2 gânduri despre „Mai trăieşti?

  1. Solitudinea este acceptare, pe când însingurarea este evadare. Viața este flux și reflux, activitate și relaxare, fără ca acestea să fie antagonice. Ele sunt complementare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s