Vorba de duminică (XLVIII)

Ce ştiu e că trăim, suferim şi murim prosteşte, fără să ştim nici de ce, nici cum. Mai ştiu că marea noastră greşeală e că alergăm prea tare după fericire, pe cînd viaţa rămîne nepăsătoare dorinţelor noastre; dacă sîntem fericiţi, e din întîmplare; iar dacă sîntem nenorociţi, e tot din întîmplare. În marea asta plină de stînci, care e viaţa, barca noastră e dusă în voia vînturilor şi oricît am fi de iscusiţi, nu putem ocoli mare lucru. Şi e zadarnic să învinuim pe cineva, ori să ne punem nădejdea în ceva; eşti sortit fericirii, ca şi nefericirii, înainte de-a ieşi din pîntecul mamei tale. Fericit e cel ce simte cît mai puţin, ori deloc. Nimicul pe care-l cere, viaţa i-l dă. Şi nenorocit e cel ce simte şi vrea: el n-are niciodată îndeajuns. (Panait Istrati)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s