Anotimpul deşertăciunii

Punct şi de la capăt. Cum punct şi de la capăt? Ai terminat ceva ce se cerea terminat ca să ai ce începe? Nu, dar e mai uşor să abandonezi atunci cînd te simţi sleit de puteri decît să duci lupta pînă la un bun (sau rău) sfîrşit. Secretul e să nu ştie nimeni ce şi cînd ai început. Aşa te fereşti şi de vorbele răutăcioase, şi de povara celui care se simte urmărit de nişte ochi din umbră. Cu un nou început dobîndesc şi o nouă putere, pe care-o arunc repede peste mormanul de regrete, nemulţumiri şi neîmpliniri. Din asumarea eşecului răsare speranţa. E o formă de supravieţuire. Sînt un perfecţionist care ştie că perfecţiunea nu există şi-aş muri dacă m-aş încăpăţîna să nu las lucrurile neterminate. Utopiile tale sînt distopiile mele şi invers. În mod paradoxal, vlaga mea vine din neputinţa mea perpetuă, nu din vreun succes facil şi provizoriu: îmi trag seva nu din ce pot să fac, ci din ce nu pot să fac. Mai bine muşc din suferinţă ca dintr-o pîine caldă decît s-alerg după cîinii care umblă cu covrigii fericirii-n coadă. E mai bună o moarte pe cîmpul de luptă decît una în braţele persoanei iubite. Ştiu, ambiţia e nesănătoasă, dar e singura cale-n viaţă pentru cei născuţi în anotimpul deşertăciunii. În noi nu e niciodată cald şi bine.

Anunțuri

Un gând despre „Anotimpul deşertăciunii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s