Cîştiguri din blogging

Sursa: emaloochie.blogspot.com
Sursa: emaloochie.blogspot.com

Am fost întrebat recent (de o cunoştinţă) de ce nu scriu mai des pe blog, mai ales acum, vara, cînd, „aş avea timp liber”. Deduce că am „trafic” atunci cînd scriu – îi confirm că da – şi că nu înţelege de ce nu „bag cîte o postare” în fiecare zi, să scot un bănuţ din blogging. Am ridicat din umeri fără să-i dau un răspuns concret, deşi, în treacăt, îmi menţionează cîteva bloguri (şi bloggeri) cu o activitate (mai) intensă. Nu ştiu, pesemne că eu n-am ceva de spus în fiecare zi. Doar că blogul meu nu este ca perechea de chiloţi din bazar la care se holbează toţi, pipăie materialul, să vadă de-i bumbac, trag de elastic pînă cînd îl şubrezesc şi-apoi o lasă tot acolo pentru că – nu-i aşa? – nu mai arată ca nouă. Aş vrea să cred că blogul meu e altceva. Pentru mine cel puţin, blogul meu e o stare. De fapt, o sumă de stări. Ale mele şi ale celor care mi le împărtăşesc pe ale lor. Le iau împreună şi, din cînd în cînd, pregătesc cîte un cocteil la care-i invit şi pe ei. Ce să tot trăncănesc zi de zi? Las în seama celor mai prolifici cotcodăceala zilnică. Dimineaţă de dimineaţă, ca nişte ceasuri deşteptătoare, îţi dau semnalul de trezire, oferindu-ţi, în premieră, banalitatea zilei. Dragilor, mai nou, dacă nu ştiaţi, pentru asta există ziarele! Mai degrabă prefer să le dau cititorilor mei (care mă cunosc şi pe care-i cunosc) un text „în reluare”, atunci cînd o anumită stare îmi dă tîrcoale din nou, decît să-i sufoc cu o platitudine care să-mi „asigure” numărul de vizitatori. Eu aş zice că ei, procedînd astfel, ar scrie de pomană. Ei ar zice că eu, procedînd astfel, aş scrie de pomană. Rămîne de văzut cine, pînă la urmă, iese mai cîştigat.

Reclame

2 gânduri despre „Cîştiguri din blogging

  1. După raționamentul : scriu, deci exist, dacă nu mai scriu, nu mai exist! 🙂
    Schimbând însă abordarea, calitatea face toată diferența, nu cantitatea.
    Spor! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s