Răbdări

Am ridicat între noi atîtea praguri şi-am ajuns să ne împiedicăm la tot pasul! Tu ai căscat un hău care înghite orice speranţă, iar eu, pentru că ştiu că ai rău de înălţime, am ridicat un zid pe care ţi-e frică să te caţeri. De o parte şi de alta a fortăreţei, de pe un mal pe altul al existenţelor noastre, stăm şi privim cum prăpastia se adînceşte şi zidul se înalţă. Între mine şi tine stă proptit, invizibil, un interes meschin. Aş avea o undiţă, ţi-aş pescui cele mai ascunse gînduri ca să ştiu ce crezi despre mine. Ai avea o paraşută, te-ai arunca de la înălţimi în centrul inimii mele ca s-auzi dacă mai bate şi pentru tine. Aştept să-mi spui ce-o fi între noi, că eu nu-mi găsesc cuvintele. Aştept să văd ce cuvinte-ai să cauţi, ca să-ţi spun ce-ai să găseşti. De fapt, aştept ultima piedică, după care ştiu că n-am să mă mai ridic. Aştept ultimul prag, pe care ştiu că n-ai să-l mai treci.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s