Omul deciziilor de împrumut

tunga-marionete_2011_alta_clara-320x429Oare cît de slab să fie cel care nu poate să ia nici măcar o singură decizie pe cont propriu? Uitîndu-se mereu în stînga şi în dreapta, îşi caută reperele în ceea ce vede în juru-i, nereuşind niciodată să privească, senin şi cu luciditate, spre interior. Căci marile decizii acolo se iau. În schimb, el îi aşteaptă pe ceilalţi să acţioneze. Să facă. Cît despre sine, întotdeauna se scuză: el e un om al gîndului, întîi despică firul în patru, apoi iar în patru, în timp ce acţiunile celorlalţi trec pe lîngă urechile sale şi ochii săi neauzite şi nevăzute. Şi, după atîta şi-atîta urzeală a gîndului, cînd să treacă şi el la fapte, recunoaşte că e prea tîrziu. Dar, în esenţă, omul deciziilor de împrumut, asta şi aşteaptă. La adăpostul hotărîrilor celorlalţi, a se înţelege al neasumării propriilor fapte şi acţiuni, el preferă să urmeze căi bătătorite (şi trasate) de alţii. E mai sigur: în felul ăsta, eşecul capătă justificare, iar impactul daunelor posibile e cumva prevăzut şi deci diminuat.

Nu ştiu dacă se mai practică şi acum – nu cred, poate doar pe la sate, şi nici măcar acolo – dar cînd eu şi alţii ca mine eram bebeluşi, nu erau la modă pamperşii, iar mămicile noastre ne înfăşau bine în pelinici, înfăşurînd apoi în juru-ne un cordon care să ne ţină drepţi şi, în general, nemişcaţi. Cam asta ar fi metafora pentru omul deciziilor de împrumut: e ca un copil înfăşat, incapabil să aibă grijă de el. Sau ca o pasăre călătoare într-un noiembrie tîrziu chinuindu-se să înveţe să zboare. Dar bebeluşul n-are conştiinţa, decît poate parţială, a strînsorii în care se află, în timp ce adultul ajuns în această situaţie ştie prea bine despre ce e vorba. Desigur, au şi părinţii vina lor. Ce, n-aţi auzit de mame care să-şi urmărească fiicele pe stradă, să le controleze orice mişcare sau de taţi care-şi ţin odraselele încuiate în casă de teamă să nu le pervertească „lumea de afară”? De părinţi care-şi privesc propriul copil cu aceeaşi suspiciune cu care-ar privi un străin care le sună pentru prima oară la uşă? Ei sînt cei care cresc, cu multă migală, oameni ai deciziilor de împrumut, oameni care n-au avut, atunci cînd ar fi trebuit, privilegiul de a greşi, de-a se împotmoli, de-a se împiedica, de-a suferi. În schimb, o fac acum, trăind o adolescenţă stranie, adoptînd o răzgîială neconformă vîrstei pe care o au. Prinşi între mai multe lumi, aceea a nesiguranţei existenţei pe cont propriu, aceea a confortului, deşi iritant, al neasumării responsabilităţii şi a existenţei prin delegare, omul deciziilor de împrumut poate, în cel mai bun caz, să se maimuţească, preluînd din comportamentele şi atitudinile celor pe care-i are în juru-i. Pentru că dreptul de a decide el însuşi pentru sine i-a fost recunoscut prea tîrziu, singura hotărîre pe care-o poate lua e să-i imite pe alţii.

Desigur, pentru unii, să aibă un astfel de personaj în viaţa lor e măgulitor, alimentînd ei înşişi contorsionarea interioară, morală şi intelectuală, a celor obişnuiţi să răspundă, mecanic şi fără tăgadă, cerinţelor de îndeplinit. Ziua în care oamenii deciziilor de împrumut vor răspunde la o comandă care să nu le vină din afară – şi am mai scris despre asta –, ci să vină din interior, dintr-o sursă de energie interioară va fi şi prima dintr-o frumoasă libertate. Dar ei ştiu că tot atunci vor începe şi greutăţile adevărate şi tocmai de aceea mulţi fac pasul îndărăt. Da, aşa e, înainte îi aşteaptă totul, dar nu-i aşteaptă nimeni.

Anunțuri

Un gând despre „Omul deciziilor de împrumut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s