De luni

Perioadele astea – de respiro, cum ar veni – pe mine mă omoară. Culmea e că le aştept cu nerăbdarea cu care aşteptam în copilărie să mi se cumpere o îngheţată (lucru care, la drept vorbind, nu se întîmpla prea des) şi atunci cînd se întîmplă să şi sosească, le destest cu toată fiinţa. Pe mine respiro-ul ăsta ma sufocă. Mă sufocă pentru că îmi dă timp să mă gîndesc la cîte am de făcut. Fără el, pur şi simplu aş face. Azi un pic, mîine un pic, dar fără momente în care să mă gîndesc la cîte mai am de făcut, la cît de puţine am făcut şi la cum nu le voi termina niciodată. Bunăoară, şi acest text s-a născut – greu, recunosc, pentru că mi-a luat mult timp pînă să mă hotărăsc să-l scriu şi mai adaug de pe acum perioada de timp care va trece pînă mă voi hotărî dacă să-l public sau nu, deşi ştiu, în sinea-mi, că va sfîrşi pe blog, ca să mai dau şi eu un semn celor care-mi mai calcă pragul blogului că încă mai trăiesc – pentru că a apărut, zău că nu ştiu de unde, pentru că eu sînt la fel de ocupat – nişte timp. Nişte timp care s-a aşezat, ca nesimţitul, fix între ceea ce aveam de făcut şi ceea ce trebuie să termin şi, de-al dracului, s-a şi dilatat tot aşa cum se îngraşă un porc înainte de Crăciun. De data asta e însă Paşte şi nu ştiu dacă şi mielul urmează acelaşi regim ca porcul. Oricum, implozia finală e pe barba mea. Iar de data asta nu mai sînt eu cel care trage de timp, cum se întîmplă adesea, ci timpul e cel care trage de mine. Mi-e ciudă că-mi lipseşte puterea să-i rezist şi mă las tîrît din dormitor în bucătărie, din bucătărie în sufragerie, înapoi în bucătărie, pe-afară, pe la dracu-n praznic  şi-napoi şi tot aşa. Timpul ăsta nu vrea însă să mă ducă acolo unde-aş vrea eu să fiu şi de unde n-ar fi trebuit să mă las tîrît de la bun început. Bine că mîine începe o nouă săptămînă, că mereu spun că „de luni” situaţia se va schimba. Dar, dacă stau bine şi mă gîndesc, asta spun, de fapt, în fiecare duminică.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s