Facebook şi patimile limbii române

Din ce în ce mai puţini
Din ce în ce mai puţini

Am acceptat asta dintotdeauna: fiecare cu maniile lui.  Dintre ale mele, una e exprimarea corectă. Indiferent de limba în care am vorbit vreodată, întotdeauna am avut grijă – uneori poate în mod excesiv, că de aia e manie! – să nu comit vreo gafă care să mă compromită iremediabil. Aşa ceva nu preocupă pe toată lumea şi într-un alt text chiar am şi scris despre cei care nu-şi pun frîu limbii atunci cînd încep să vorbească într-un alt idiom. I-am bănuit că ar avea un „tupeu lingivistic” nemaipomenit şi că, din punctul meu de vedere, înregistrează oarece dezechilibre între simţul limbii pe care o vorbesc şi simţul ridicolului. Dar nu despre ei voiam să scriu astăzi, ci despre dojenile pe care le-am primit zilele astea. Sintetizînd, mi se reproşa faptul că m-ar preocupa mai degrabă aspectul formal al exprimării decît conţinutul ei, adică mai mult cum (mi) se spune decît ce (mi) se spune. Contextul era dat de mesajele de felicitare distribuite ieri pe Facebook cu prilejul aniversării zilei onomastice de către cei care se numesc Andrei, Andreia sau Andreea. Unele sunau cam aşa: „La mulţi ani Andrei”, „La mulţi ani Andreea!!!!!”, „La mulţi ani Andrei”, „La mulţi ani la toţi Andreii” etc. Eu, în  loc să apreciez urarea sinceră (!), am reclamat lipsa virgulei acolo unde aceasta ar fi trebuit să separe vocativul de celelalte cuvinte ale enunţului, dar şi absenţa sau, dimpotrivă, utilizarea excesivă a semnului exclamării după asemenea felicitări.

Cum aceste mesaje circulau pe Facebook, observaţia mea n-a fost considerată pertinentă, aşa cum nici greşeala prea gravă. În spirit de glumă, mi s-a sugerat să iau legătura cu reprezentanţii reţelei de socializare pentru a mi se oferi un pix roşu virtual cu care să fac corecturile necesare prin postările celorlalţi. „La urma urmei, e Facebook!” Da, din păcate, Facebook e asociat cu precădere cu un gen de comunicare informală care permite acceptarea greşelilor de limbă ca şi cum acestea ar fi o cerinţă intrinsecă a platformei. Mai mult, sub acest pretext, mulţi consideră că ei, de fapt, ştiu să scrie corect, numai că aici nu se mai obosesc să o facă pentru că n-ar fi vorba de nimic oficial.

Aşa cum văd eu lucrurile, a scrie cu greşeli (doar) pe Facebook sau altă reţea de socializare nu e cu nimic mai puţin grav decît cel de a vorbi sau scrie cu greşeli „în viaţa reală”. Argumentul unora, cum că „e contul meu, fac ce vreau, scriu cum vreau”, e egoist şi reducţionist. O fi al tău, dar limba (română) e una şi a tuturor românilor, iar mesajele care sînt publicate pe Facebook se distribuie foarte uşor şi sînt citite în scurt timp de foarte multe persoane. Popularizarea (prin share) a unor mesaje care conţin greşeli de gramatică dovedeşte (1) că cel care a compus textul e incompetent şi (2) că nici cel care îl distribuie în continuare nu stă mult mai bine în această privinţă. Am mai scris şi cu altă ocazie despre campaniile-concurs idioate de pe Facebook, cu mesaje formulate greşit, şi vă las şi acum să vă delectaţi cu un text distribuit pe Facebook sub aparenţa unei campanii umanitare:

Campanie umanitară agramată
Campanie umanitară agramată

Din fericire, persoana care a distribuit mesajul are doar 94 de prieteni, însă l-a distribuit de pe pagina ~~Pentru Fete~~, care are 56,841 de “likes” şi 173,839 de “talking about this”, avînd ca sursă o altă pagină, Te iubesc si PUNCT ., cu 1446 “likes”. Acum imaginaţi-vă la cîte persoane a ajuns acea exprimare [din acel mesaj] care trădează agramatismul unora şi cîte dintre acestea riscă să-l citească şi să-l preia ca şi cum ar fi unul corect…

În fine, ceea ce cred eu că nu înţeleg unii e că Facebook nu e mIRC şi că nu ne mai aflăm la adăpostul anonimatului care poate scuza sau ascunde aproape orice. Însemnătatea şi utilitatea Facebook nu sînt întotdeauna chiar cele pe care i le acordăm noi şi, că să vă faceţi o idee despre ce este, realmente, această reţea, găsiţi pe Manafu.ro un grafic cu informaţii (din 2011!) care poate o să vă facă să vă mai citiţi o dată mesajele înainte de a le publica pe Facebook. Curînd, dacă nu deja există şi la noi ca practică, unul dintre criterii la angajare va fi prezenţa online a candidatului pentru obţinerea unei anumite slujbe. În alte părţi aceasta deja există şi, dacă nu mă credeţi, citiţi ştirea asta, despre cum exprimările deficitare, mitocăneşti sau chiar cu greşeli de gramatică sînt o bulină neagră pentru cei care îşi caută un loc de muncă (ce presupune şi activităţi de scriere).

Grija pentru limba română ar trebui să fie ca grija pentru chestiunile de igienă: aşa cum atunci cînd ne afişăm în public încercăm să fim cît mai prezentabili, la fel ar trebui să procedăm şi atunci cînd ne afişăm pe Facebook. Se pare însă că nu toţi cei care au acces la o reţea de socializare au acces şi la una de canalizare.

Anunțuri

19 gânduri despre „Facebook şi patimile limbii române

  1. „..la adapostul *anonimatului”
    Sper să nu spun prostii, dar există și o parte buna a acestei tocănițe. Cei care vorbesc corect vor fi cu atît mai apreciați și e mai ușor să-ți dai seama ce informații să culegi acum, cînd sîntem bombardați din toate direcțiile. Însă, după cum ați sesizat și dumneavoastră, din cauza mimetismului social, agramatismul se autopromovează și cei mai afectați sînt tinerii.

    1. Mulţumesc de corectură! Da, da, pe mine mai ales a doua parte mă îngrijorează cel mai tare, cea referitoare la tinerii care au scris mai mult pe Facebook decît în caietele de şcoală. Pe de altă parte, cineva îmi sugera, în glumă, că la sondaj ar trebui să mai adaug o variantă de răspuns: (d) da, dar doar dacă cel care citeşte ştie mai multă gramatică decît mine 🙂

  2. E greu sa pretinzi corectitudine, in special la nivelul folosirii virgulelor sau chiar si a cratimelor, pe Facebook, in conditiile in care antecedentele, care inca se mai folosesc si astazi, sunt: messengerul, mIRC, Skype-ul, etc. In care „cmf fata vrei s ieji cu mn sa partiii????” e un limbaj comun. Faptul ca in loc de sexy_girl_andre3a sau lov3rb0y_gig0l0_69 au numele lor reale nu e un „incentive” suficient de puternic pentru a-si adecva limbajul, pe care, de altfel, destul de multi nici macar nu il stapanesc.

    1. E greu, dar nu imposibil 🙂 . De exemplu, mulţi consideră că acestea (virgule, cratime etc.) sînt greşeli permise (de către cine?!) în spaţiul virtual, dar ulterior tot ei le vor prelua şi în activităţile lor „extra-virtuale” (la locul de muncă, la şcoală etc.). La fel cum scrierea fără semnele diacritice (care în mediul online nu e atît de criticată) a ajuns să fie folosită şi în documente care nu mai fac parte din comunicarea online (teme pentru şcoală, documente oficiale etc.).

      1. Bun, dar fiecare mediu – loc de munca, scoala, – si fiecare tip de comunicare online – fie ca e vorba de teme sau de documente oficiale – au propriile filtre de reglementare. Pentru ca daca exista o scoala care primeste teme scrise fara diacritice sau exista firme care permit greseli de tipul cratimelor lipsa sau a virgulelor in documenele lor oficiale, atunci problema e putreda in fond si nu e doar vina lui sexy_g1rl_l0v3_2_party, pe care poate nu a invatat-o nimeni mai bine, sau care sunt regulile pe care sa le foloseasca.

        1. Un exemplu care n-are legătură directă cu subiectul în discuţie, dar edificator pentru problemele de fond: eram la un liceu, cu prilejul proiectului „Săptămîna altfel” şi discutam cu nişte elevi despre revista liceului lor şi îi întrebam cum reuşesc să acopere paginile tematice care n-aveau legătură cu activitatea propriu-zisă a liceului respectiv. Mi-au răspuns simplu: luăm de pe Internet! Evident, cu copy & paste. Cînd le-am explicat ce înseamnă asta, păreau nedumeriţi, pentru că lor nimeni nu le-ar fi spus că n-ar avea voie să-şi însuşească ideile/ textele altora… Deci putem spune că nu e numai vina lui sexy_g1rl_l0v3_2_party. 🙂

  3. Le-aș da avertismente, vreo 3, după care i-aș bana o perioadă de timp. Așa, ca să înțeleagă. Și se fac o grămadă de campanii și inițiative cu punctuație, ortografie, gramatică greșite. Iar de corectezi, ești un arogant și jumătate. Mna, rușine.

  4. Imi place mesajul articolului, dar cu exprimarea scrisa nu te ridici la nivelul asteptarilor tale proprii (sau ale mele ca si cititor al articolului tau).

    „Acum imaginaţi-vă la cite persoane a ajuns acea exprimare care trădează agramatismul unora şi cîte dintre acestea riscă să-l citească şi să-l preia ca şi cum ar fi unul corect…”

    Doar in jurul citatului de mai sus pot aduce cateva critici: fii consistent in utilizarea ‘diacriticelor’ (desi romana nu are propriu-zis diacritice – vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_alphabet ). De asemenea, se scrie „cât”, nu „cît” (http://dexonline.ro/definitie/c%C3%A2t ). Similar „sînt” nu se mai scrie asa, ca verb, din ’93. Pe scurt, scriind constant cu „î din i” respecti regului ortografice vechi de 20 de ani azi-maine.

    Dar pe principiul fa ce zice popa, nu ce face… imi place articolul si idealul pe care il sustine. 🙂

    1. Bună ziua! Mă bucur că v-a plăcut articolul sau, în fine, mesajul pe care încercam să-l transmit. Apreciez ochiul critic şi cîrcotaş, deşi faptul că aţi identificat o literă într-un text căreia îi lipseşte semnul grafic care-i marchează şi valoarea fonetică nu dovedeşte inconsistenţă. Desigur, poate dumneavoastră sînteţi mai exigent… Voi remedia greşeala neîntîrziat!

      Cît despre scrierea cu “î” din “i”, cu “sînt” în loc de “sunt” şi celelalte cazuri, aş dori să vă punctez faptul că nu e vorba de o greşeală, ci de o opţiune. Vă las spre lectură (şi poate spre convertire ) cîteva texte: unul al lingvistului Dumitru Irimia (disponibil electronic aici: http://www.romlit.ro/de_ce_scriu_i_susin_scrierea_cu__din_i), un volum întreg al lingvistului Stelian Dumistrăcel (intitulat Lupta în jurul literei â şi demnitatea Academiei Române. Imperativele integrării culturale a tuturor românilor) şi un articol din Jurnalul Naţional, din 2008, “Noi scriem cu î din i” (disponibil aici: http://www.jurnalul.ro/special/noi-scriem-cu-i-din-i-121659.htm). Numai bine şi mulţumesc pentru vizită!

      1. Multumesc pentru politete, dar crede-ma, nu sunt un ‘dumneavoastra’ prea convingator. 🙂

        Iti multumesc, de asemenea, si pentru referinte – nu eram la curent cu toate opiniile ilustrate… dar (ele) sunt o sabie cu doua taisuri. Daca militezi pentru uniformitate ortografica a aceluiasi sunet, accepti o reforma precedenta care, nici ea, nu a avut prea mult fond, dar careia autorii aritcolelor citate ii dau credinta pentru ca a facut parte din cresterea lor asa cum ar face curenta ortografie din cresterea noastra. Daca militezi pentru logica (sau contra lipsei ei), scrierea care preceda reforma ‘comunista’ adera scrierii originale in limba latina – o logica ceva mai teapana.

        Totusi, pentru orice ai milita, atunci cand discuti pro sau contra unui curent care ar putea influenta mase (Facebook in cazul de fata si scrierea intalnita acolo) nu uita ca si tu manifesti opinii care deviaza de la normele ortografice impuse de Academia Romana. Astfel, privind impartial, si tu inclini balanta inspre ortografie ‘gresita’ conform normelor acceptate de autoritatea in materie. O fac si eu, scriind „nici o” sau „nici un” – pentru ca nu au ce cauta impreuna.

        Nici eu nu stiu ce sa-ti propun in sensul asta, dar pare usor ambiguu si incosistent mesajul cand privesti forma si continutul. Practic tragi linie, si tu, ca si ei (cu cratimele lor lipsa) si spui ca ei merg prea departe, dar tu – tu esti in zona ok. 🙂

        Cat despre o inconsistenta… E o manie de-a mea. Ai fi putut-o corecta daca ai fi recitit textul cu aceasi atentie pe care i-am dat-o eu la prima vedere.

        Iti multumesc pentru conversatie si ospitalitate, si voi mai veni!

        1. Salut! Bănuiesc că, după cel de-al doilea comentariu, pot lăsa la garderobă formulele de politeţe. Mă bucur că avem şi puncte în comun („nici un”, „nici o”, or mai fi şi altele), dar diferendul privind inconsistenţa rămîne. Cît despre argumentul oferit – „Ai fi putut-o corecta daca ai fi recitit textul cu aceasi atentie pe care i-am dat-o eu la prima vedere.” – ţi-l ofer înapoi cu aceeaşi lejeritate, identificînd, tot „la prima vedere”, un „şi” parazitar în formularea „ca şi cititor” şi un demonstrativ scris greşit, „aceaşi”, în loc de „aceeaşi”. E, aşadar, evident faptul că niciodată nu citim de prea multe ori şi niciodată cu suficientă atenţie şi nu vreau să stric conversaţia mutînd-o în zona ridicolă a identificării ostentative a „hibelor”. De aia sîntem oameni şi, crede-mă, lucrînd cu studenţi, înţeleg foarte bine ce înseamnă şi cum se asumă o greşeală. Dacă am înţeles bine, pentru tine, a scrie „cîntec” în loc de „cântec” este/devine la fel de grav ca a scrie „s-au” atunci cînd trebuie scris „sau”. Eu nu sînt lingvist, preocupările mele (profesionale) sînt altele, aşa că n-am să mai comentez aspectul, mai ales că trăiesc – concupiscent aproape – în greşeala (Doamne, milostivule, acum, în postul Crăciunului, iartă-mă!) scrierii cu „î” din „i” de ani de zile, vreo zece cel puţin. Sper să fie ăsta singurul păcat al limbii pe care-o vorbesc şi în care scriu! Toate (cele) bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s