Minciuna cea de taină

Vă zic direct ce-am păţit: mi s-a livrat ieri o minciună. Nu din acelea din care ni se furnizează zilnic la televizor şi pe care le ştim cu toţii foarte bine. Şi nici din acelea care ne ajung la urechi în mod sistematic de la persoane pe care le ştim că au nasul aproape mai lung decît le e vorba şi despre care am mai scris aici. Ci o minciună venită de la o persoană pe care nu doar că n-o credeam în stare în general de aşa ceva, ci mai ales n-o credeam în stare de aşa ceva în relaţia cu mine. Adică de la o persoană apropiată. Minciuna mi-a fost servită scurt şi la obiect, iar apoi discuţia a continuat firesc, zburdînd ca un mieluşel pe-o pajişte-n flori de primăvară. Falsul l-am intuit chiar de atunci, însă nu l-am descoperit pe loc, ci ceva mai tîrziu, adică azi, după ce toată seara de ieri, ba chiar şi o bună bucată din noapte, pînă cînd am căzut pradă somnului, m-am gîndit numai la asta.

Nu vă imaginaţi c-a fost cine ştie ce minciună! Să zicem că pe o scară de la 1 la 10, ar fi undeva pe la 1,2. Deci o nimica toată, pe lîngă monstruozităţile pe care le auzim în fiecare zi de la alţii. Cu toate astea, minciuna asta „mică”, nesemnificativă – şi, dacă v-aş spune-o, derizorie chiar! – m-a întors pe dos. Şi m-a lăsat aşa, cu gîndurile alunecîndu-mi dinspre tîmple spre gît, fără să poată fi exprimate, şi cu întrebări la care încă nu pot să răspund. Preferam o minciună cu picioare cît mai lungi, dar numai să vină din partea unui mitoman de profesie şi nu din partea unui om cu care întotdeauna am crezut că împărtăşesc adevăruri, oricît de banale ar fi fost ele!

Cum era firesc, după ce mi-am dat seama că am fost minţit (mai enervat fiind, de fapt, de seninătatea cu care minciuna mi-a fost spusă), a apărut şi prima întrebare: de ce? După care m-am trezit cu o lavă toropitoare de întrebări, desprinsă parcă dintr-un vulcan al neîncrederii în persoana cu pricina: O fi fost prima dată? Oare ce-a făcut-o să mintă? Aşa s-o fi purtînd cu toată lumea? Ştie că eu ştiu? Dacă o întîlnesc, să mă prefac că nu ştiu? Să întreb direct de ce?

La cum mă cunosc, pentru minciuna sentimentală suferită probabil voi oferi la schimb o minciună politicoasă. Dar de fiecare dată cînd ne va fi dat să ne mai vedem, după lungimea nasului său voi şti şi cît de mult va mai trebui să mă apropii.

Anunțuri

Un gând despre „Minciuna cea de taină

  1. Poate va avea un oarece iz rudimentar ceea ce o sa spun,dar unele minciuni au menirea de a reabilita adevarul(desigur,pentru fiecare inseamna ceva diferit acest aspect)…nu-s cunoscute detaliile in cazul de mai sus,dar de cele mai multe ori pornim cu un handicap sau retard emotional cand suntem foarte implicati.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s