Patimile şi virtuţile învăţării

De-o vreme, citesc, la ceas de seară şi cu un creion care ţine loc şi de semn de carte un volumaş – Dialoguri de seară, Ed. Harisma, 1991 –  în care se întîlnesc opiniile părintelui Galeriu cu cele ale lui Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Sorin Dumitrescu. Lectura merge greu (cu creionul în mînă) pentru că mă adaptez cu oarece dificultate temelor de discuţie (abia am încheiat-o pe prima, Despre ucenic şi duhovnic), dar şi din cauza unui defect de-al meu care îmi împiedică gîndirea să zburde liber peste o pagină de text atunci cînd pe acea pagină sînt şi greşeli de limbă. Trecînd peste aceste „piedici”, m-au intrigat felul în care e cusută şi, mai ales, descusută relaţia dintre un duhovnic şi ucenicul său, cum e transmisă învăţătura de la unul la celălalt, dar mai ales comentariile pe marginea extrapolării acestei relaţii la relaţia (mai) generală maestru – discipol.

Mi-am subliniat, în creion, două observaţii – de fapt, trimiteri către învăţături date de Ava Dorotei – de care ar trebui să ţină cont orice cadru didactic care vrea să-şi asume şi o misiune pedagogică atunci cînd păşeşte într-un amfiteatru cu studenţi. Le redau, fără nici o altă intervenţie, mai jos:

♦ „Niciodată cînd vrei să înveţi pe cineva să nu te institui ca învăţător, ci ca slujitor (…), să laşi impresia ucenicului că vrei să-l ajuţi.”

♦ „Niciodată cel căruia îi împărtăşeşti cuvîntul tău să nu simtă că ai ton de superioritate faţă de el, ci că îi vrei binele.”

Oare la cîţi dintre dascălii de azi se mai (re)găsesc aceste virtuţi?

Anunțuri

2 gânduri despre „Patimile şi virtuţile învăţării

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s