Despre excese (XLIV)

„Dragostea mea, te iubesc. Te iubesc cu aceeaşi pasiune cu care te urăsc. Te iubesc pentru că-mi aparţii, pentru că nimeni nu-ţi seamănă. Te iubesc pentru că te ocupi minuţios de mine, fără încetare. Te iubesc pentru că ar fi să murim împreună. Şi, în sfîrşit, te iubesc pentru că, mulţumită ţie, viaţa mea scurtată este pe zi ce trece tot mai extraordinară. Înainte nu plîngeam de emoţie privind frumuseţea cerului; nici măcar nu-l vedeam”. (Pascal de Duve)

Casă unui nefericit

Nu ştiu dacă să se considere privilegiat sau, dimpotrivă, pestiferat, cel care a cunoscut oameni iremediabil nefericiţi. Privilegiat, pentru că oamenii aceştia nu stau de vorbă aşa, cu oricine, oricînd, şi pestiferat pentru că există marele risc ca atunci cînd nefericirea – mai mult decît cel căruia îi e dat să o trăiască – îl alege întru confesiune, să se lipească de el ca o boală incurabilă. Iar cu bolile incurabile nu e de glumit. Trebuie să le iubeşti mai mult decît orice pe lumea asta: ele îţi redefinesc începutul, ele îţi hotărăsc sfîrşitul. Prins între a trăi nefericit şi, în cel mai bun caz, pur şi simplu a trăi, ai putea duce o viaţă compusă din sforţări paliative, menite să rupă strînsoarea. Dar unde să mai caute bucuria vieţii, mulţumirea de a trăi cei cărora nefericirea li s-a strecurat, ca o căpuşă, sub piele? Cît să mai reziste pînă la Marele Abandon, pînă cînd, cu braţele grele şi obosite, să răspundă îmbrăţişării? Că doar aşa, privat de posibilitatea binelui, bolnavul ar putea să continue: pompînd sîngele vieţii, din inima Răului care l-a atins, spre inima sa plăpîndă. Va simţi amăreala pelinului atunci cînd va fi aşezat la masa omenirii ca să se înfrupte din bucuriile vieţii, va iubi durerea pentru că e singura dovadă clară că trăieşte, va prefera însingurarea pentru că e darul cel mai de preţ pe care nefericirea ţi-l poate face.

Cînd, în sfîrşit, de se va găsi şi leacul pentru boala lui, va nega orice posibilitate prin care să poate fi, din nou, ca ceilalţi, adică fericit. Pentru că ar renunţa la prea mult, pentru că ar renunţa la toate acele lucruri şi sentimente care, altfel, nu i-ar fi fost dat să le trăiască.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s