Jurnalul unui naufragiat în România (X)

Iar am călcat strîmb. Pe pedale, zic. Şi tocmai cînd începeam să înlocuiesc disperarea cu resemnarea că vine o vîrstă cînd trebuie să ştii să şi şofezi… Probabil mi-am ales ziua de practică prost – Izvorul Tămăduirii, adicătelea – că altfel nu-mi explic de ce-am omorît bietul motor de-atîtea ori… Ca un bun creştin ce mi-s, habar n-aveam de sărbătoarea asta, dar cert e că valuri de oameni şi rîuri de maşini circulau pe la amiază prin Iaşi. Pe străzi!! Ori în bătaia lor pentru agheasmă au uitat că pietonii de obicei merg pe trotuare şi maşinile pe şosele, ori au primit dezlegare de la Sfînta Maria să umble pe unde îi taie capul, cu bidoane de plastic după ei, de ziceai că a început o mare campanie anti-PET-uri. Vezi să nu! Undeva prin Alexandru, o familie întreagă căra cu încredere cîţiva saci (?!) cu bidoane pline cu apă (sfinţită?). WTF? La urma urmei, ce poţi să faci cu atîta agheasmă? Duş? Te speli pe cap tot anul? Era pentru un sat întreg? O dai animalelor?

În fine, şi cum tot meditam eu la prostiile astea, instructorul, în dreapta, glăsuia: frînează, vezi în faţă, nu călca pietonii chiar dacă nu-s pe trecere (why not?!), asigură-te, ai grijă că ăla are prioritate, bagă-te, ai grijă la tramvai, n-ai ce căuta în alveola autobuzului, ţine banda, nu te lua după ăla din faţă, ăla are deja permis, frînăăăăăăă, că-i roşu! Şi tot aşa, două ore.

Cu motorul oprit în rampă de vreo trei ori şi tot de-atîtea ori prin intersecţii, cu o parcare finalizată în bordură, cu mii de draci la purtător, am ajuns, într-un sfîrşit, acasă. Necăjit foc cum eram, am dat pe gît un pahar de agheasmă, rămasă de pe la Paşte. Era din prune şi avea cam 40 de grade.

Anunțuri

Un gând despre „Jurnalul unui naufragiat în România (X)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s