Visul de 1000 de euro

Generaţia cîndva mileuristă*

Acum şase ani, în august 2005, o tînără catalană trimitea o scrisoare către un ziar. Se intitula „Eu sînt mileurist”, termen pe care ea însăşi îl născocise. Carolina Alguacil avea atunci 27 de ani şi se plîngea de precaritatea laborală a generaţiei din care făcea parte: „Mileuristul e acel tînăr între 25 şi 34 de ani, licenţiat, bine pregătit, care vorbeşte mai multe limbi străine, care a urmat cursuri postuniversitare, masterate şi diverse cursuri de specializare (…). În mod normal, a lucrat o perioadă destul de largă şi fără să fie remunerat, în aşa eufemistic numitele burse, intership-uri, training-uri etc. Acum, uitîndu-se în urmă, vrea să se simtă mulţumit, căci, după negocieri, are un contract de muncă pe perioadă nedeterminată (…) E de trei sau patru ani în cîmpul muncii şi, cu ceva noroc, are şi cotizaţiile plătite pentru doi dintre ei (…). Ce e rău e că nu cîştigă mai mult de 1000 de euro şi nici nu mai are şi alte avantaje. Şi, spre binele său, ar face bine să nu se plîngă”. Mi-a lăsat un gust amar recitirea acelei scrisori, pentru că nu s-a schimbat mai nimic. Ba dimpotrivă, mileuristul a introdus în scenă o versiune a sa şi mai precară: nemileuristul. „Înainte eram mileurişti şi speram la mai mult. Acum, aspiraţia este să cîştigăm 1000 de euro”, a spus Carolina însăşi, absolventă de Comunicare Audiovizuală. „Nici măcar prin cap nu-mi trecea că lucrurile vor merge din rău în mai rău”. Ea deja nu mai e mileuristă şi crede că nu cîştigă atît cît ar merita. „Nu mă mulţumeşte!”

Din 2005 încoace, perspectivele economice s-au schimbat radical. Numai o mînă de iluminaţi  – care mai tîrziu au dat interviuri cu sutele – au prevăzut tsnumai-ul  financiar ce avea să vină, enorma criză financiară. Grecia e încă pe marginea prăpastiei. Portugalia şi Irlanda au avut nevoie să fie salvate. Şi acum Spania, sufocată de şomaj, se scufundă din nou în recesiune.

În faţa acestui tablou, mii de tineri se simt ca şi cum ar păşi înapoi. În 2005, şomajul în rîndul tinerilor era de aproximativ 20%. Acum e aproape 50%, dublu faţă de media europeană (22,4%). Cu alte cuvinte, pentru generaţia cel mai bine pregătită avem cele mai sumbre perspective. Pînă acum, mulţi dintre aceşti tineri s-au bazat pe ajutorul părinţilor lor. Dar unora li s-a tăiat şi craca asta. „Toţi indicatorii s-au înrăutăţit, absolut toţi”, spune sociologul Esteban Sánchez, expert în tineret şi precaritate. „Şomaj ridicat, salarii minime. Nu există nici o statistică să ne facă să întrezărim vreo perspectivă pozitivă. Senzaţia generalizată e că nu avem nici un viitor”, îşi spune părerea Guillermo Jiménez, student la Drept şi membru al Asociaţiei universitare „Tineret fără Viitor”.

În Spania trăiesc peste 10 milioane de persoane cu vîrste între 18 şi 34 de ani. Dintre ei, cei care lucrează cîştigă, în medie, aproximativ 1300 de euro. La fel şi Amanda, de 29 de ani: cîştigă 1000 de euro lunar şi lucrează de la 10.00 la 21.30. „E ceva suprarealist, cînd ies din casă supermarket-urile nici nu sînt deschise încă, iar cînd mă întorc, sînt deja închise. Nu-mi rămîne timp pentru nimic, nici pentru cursuri, nici măcar pentru a-mi face mîncare”. În Amanda convieţuiesc, într-o armonie ciudată, două senzaţii stranii: aceea de a se simţi exploatată şi aceea de a se simţi privilegiată în acelaşi timp. Panica dată de faptul că ar putea fi oricînd concediată o însoţeşte mereu.

Dolores, de 29 de ani, e păţită. „Am fost ultima angajată şi prima concediată. Sînt în şomaj de la Crăciun, din 2010.” De fiecare dată cînd are nevoie de bani, îi cere maică-si. Problema e că nici mama ei nu lucrează. În 2007 Dolores îşi cumpărase un apartament, iar acum nu mai poate plăti rata de 400 de euro pe lună. Vara trecută a încuiat casa, şi-a făcut valizele şi s-a mutat cu părinţii ei. Rata o plătesc, cu rîndul, mama şi bunicul ei. „Încerc să cheltuiesc cît mai puţin, să cer cît mai puţin de la ai mei”.

Doar cei care au trăit şomajul de lungă durată ştiu cum te simţi cînd zilele trec şi în viaţa ta nu se schimbă absolut nimic. La fel ca Dolores, mulţi dintre cei care au încercat să-şi cîştige existenţa independent au fost nevoiţi să revină în casa părintească.

În scurta sa viaţă în cîmpul muncii, Pedro, un tînăr de 28 de ani din Madrid, le-a trăit pe toate: şomaj, salarii nemileuriste sau chiar anecdotice, ori bani la negru. Pentru el, e ceva normal. A început ca intern, apoi primul său contract i-a adus 700 de euro pe lună într-o agenţie de publicitate; după un an, salariul a crescut la 800 de euro. „În 2009 au început concedierile. Mulţi au fost daţi afară şi, cînd să cred că am scăpat, îmi venise şi mie rîndul”. După şase luni de şomaj, a acceptat să lucreze pentru un site, scriind articole plătite cu un un euro pe text. „La început, lucram fiecare text în parte. Mai tîrziu, scriam într-o după-amiază tot ceea înainte scriam într-o săptămînă, asta pentru 20 de euro pe lună”. Pînă acum cîteva săptămîni, era community manager pentru o companie (responsabil cu gestionarea reţelelor sociale). Cîştiga 940 de euro, dar tocmai l-au concendiat. Veniturile sale sînt limitate acum la 90 de euro pe lună, pe care-i primeşte, în plic, de la o agenţie de publicitate care mai apelează la serviciile sale. „Bine că-i am şi pe ăştia”, spune Pedro. „Ideea e simplă: să găsesc joburi pe oriunde ar fi. Părinţii mei nu înţeleg: te-ai mai uitat, ai căutat bine? Ce e nasol e că, pentru puţinele oferte disponibile, sîntem cam 500 de candidaţi. Dacă te-au chemat la interviu, deja te poţi considera norocos. La drept vorbind, nu credeam că o să dureze atît de mult criza asta. Acum însă e prima dată cînd mi-e clar că nu se va sfîrşi nici anul ăsta, nici la anul, nici peste doi ani…”

____________________________________________________________

*Fragment (tradus şi adaptat) dintr-un articol de Carmen Pérez-Lanzac, publicat în El País pe 9 martie 2012.

*În spaniolă, mil euro = 1000 de euro. Mileurista = persoană care are un salariu de aproximativ 1000 de euro.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s