Jurnalul unui naufragiat în România (III)

Nu ştiu dacă e adevărat ce se spune, că omul ar fi în comuniune cu natura sau invers, dar ideea e că tot mai bine era în perioada nămeţilor. Eram şi eu ca vremea de afară, un sloi de gheaţă nesuferit, de care toată lumea voia să scape, dar care numai nu se dădea dus. Acum, că s-a dus naibii zăpada şi copiii cu părul bălai rîd ca tîmpiţii la soare, s-a dus dracului toată starea mea de bine (adică tot statul meu degeaba). E trecut de nouă seara şi abia am apucat să deschid laptopul. E clar, pentru mine Săptămîna Patimilor fie a venit mai devreme, fie o să mă ţină pînă la Paşti. Iar ăsta nu seamănă deloc cu un scenariu primăvăratic prietenos… Aşa că, Jesus, if you did die for us, please do not let that happen!

După patru ore de catedră, una de mîncat pe fugă, am trecut eu în bancă pentru cîteva ore. E amuzant la Şcoala de şoferi, cîteva feţe de tractorişti, alte cîteva de imberbi, vreo două piţipoance care vor să obţină permisul auto că să le poată bea burtoşii de prieteni/logodnici/soţi pînă cînd le pocnesc pîntecele, cîţiva oameni civilizaţi, moi, plus domn’ profesor. Domnul profesor e de treabă, face glumiţe şi invocă întotdeauna exemple relevante. Atît de relevante încît de fiecare dată capetele celor implicaţi erau la cel puţin 20 de metri distanţă de trup… Apoi, ca să fie sigur că am înţeles şi că noi vom fi prudenţi în trafic, ne îmbie la exerciţii de imaginaţie cu trenuri care izbesc din plin maşini, sau cu maşini care se ciocnesc una de cealaltă atît de urît încît identificarea cadavrelor e o problemă mare pentru că lipsesc danturile morţilor… Detalii…

Evident, ziua nu se putea încheia decît cu o mare şi enervantă grămadă de e-mail-uri cu solicitări care mai de care mai urgente, cu deadline-uri deja depăşite şi cu rugăminţi de prioritate. Am închis fără să răspund niciunuia. Să aştepte vreo trei zile, cam atît cît ar face o scrisoare trimisă prin clasica poştă. După aia, mai vedem dacă şi cui răspundem.

Noapte bună, şoferi!

Anunțuri

2 gânduri despre „Jurnalul unui naufragiat în România (III)

  1. Să fii şofer nu e aşa de simplu şi de sec cum pare. Pentru a fi şofer adevărat e nevoie, mai ales, de pasiune și dorință. Mașina ne înțelege :D. Șofând, toate nebuniile și nemulțumirile din timpul zilei dispar pentru câteva momente. Învinge monotonia, stările de depresie şi le accentuează pe cele de bucurie. Șofând te simți liber, puternic și încrezător. Așa că mult succes. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s