Ssssst! La Wikitecă se vorbeşte în şoaptă!

„Wikipedia, the encyclopedia where you can be an authority even though you don’t know what the hell you’re talking about” (Stephen Colbert)

Încerc, de cînd mă ştiu la catedră, adică de vreo şase-şapte ani de-acum, să-mi conving studenţii să trateze cu mai multă seriozitate şi, implicit, spirit critic chestiunea surselor în realizarea proiectelor de la facultate. Am avut şi succese răsunătoare, cu studenţi care nu s-au mulţumit cu oferta, de altfel, generoasă, a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, şi şi-au achiziţionat volumele de care aveau nevoie inclusiv de pe Amazon.com, celebrul retailer online, sau alte librării virtuale. În (mai mult decît) egală măsură, am avut şi eşecuri, tot răsunătoare cînd, la sfîrşitul lucrării, găseam scris (mai în glumă, mai în serios?), drept „bibliografie”, http://www.google.com, http://www.yahoo.com.

Desigur, acestea sînt însă extremele. În mod obişnuit, poate cea mai frecventă sursă de documentare pe care studenţii o cunosc şi o recunosc (menţionînd-o, în consecinţă, la finalul lucrărilor) este, de departe, Wikipedia. Deşi un instrument extrem de util şi ispititor, site-ul de tip wiki nu e (încă) şi un instrument credibil, şi asta pare să fie şi informaţia-cheie care le lipseşte studenţilor în realizarea temelor solicitate de către profesori, căci criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o lucrare de tip academic nu se regăsesc, din păcate, printre criteriile de introducere de noi informaţii (new entries) pe Wikipedia. Dacă, în mod normal, contribuţiile pertinente într-un domeniu sînt acceptate ca atare în baza recunoaşterii competenţei autorilor, în cazul Wikipedia principiul după care platforma funcţionează nu este cel al competenţei dovedite. În primul rînd, Wikipediei îi lipseşte tocmai autoritatea cu care este învestită, de exemplu, o enciclopedie alcătuită de experţi, în care conţinutul are valoare ştiinţifică, informaţiile incluse fiind, toate, verificabile. Pe Wikipedia, informaţia e construită, determinată social de persoane interesate de aceleaşi lucruri şi dispuse să investească din timpul personal pentru a scrie pentru enciclopedia virtuală. Mai mult decît atît, întreg conţinutul e generat pe baze voluntare şi, deci, am putea spune, fără să greşim prea mult, că articolele sînt mai degrabă scrise din pasiune şi fără să implice, în mod obligatoriu, vreo responsabilitate (morală, profesională etc.) faţă de textul produs. Fireşte că o activitate desfăşurată din pasiune nu trebuie să fie şi prost făcută, numai că implică şi acea doză de patos care obligă la verificarea ulterioară.

Altfel spus, studenţii trebuie să ţină cont de faptul că atunci cînd consultă şi preiau informaţiile enciclopediei trebuie să aibă în vedere şi riscurile la care se expun: informaţia poate să nu fie obiectivă (pasiunile pot duce la derapaje grave!), informaţia poate să nu fie credibilă (enciclopedia include, ca surse, bloguri personale, mesaje preluate de pe pe platforme de socializare precum Twitter sau Facebook etc.) şi, la fel de grav, informaţia poate să nu fie nici corectă, nici onestă (fiind o enciclopedie de tip open content, Wikipedia e vulnerabilă în faţa activităţilor de lobby şi, indirect, de spin doctoring, de dezinformare deliberată ale unor companii sau firme care urmăresc să se poziţioneze cît mai bine în faţa consumatorului). Pe lîngă acestea, mai există şi pericolul plagiatului. Fiind vorba de cantităţi enorme de informaţie elaborată disponibile fără costuri, proprietatea asupra acestora e una incertă, aşa că studentul nu-şi mai pune şi astfel de probleme în momentul în care o preia deşi, din punctul de vedere al actului în sine, tot plagiat este.

Biblioteci reale – enciclopedii virtuale. O bătălie inutilă

Wikipedia e un instrument foarte bun pentru cei care ştiu să recunoască şi să evite capcanele de mai sus, ceea ce înseamnă că utilizatorul în cauză trebuie să fi parcurs deja cîteva alte etape ale existenţei care să-i permită filtrarea, prelucrarea şi evaluarea critică a informaţiei pe care o primeşte sau o caută. Pentru studenţi şi profesori, soluţia nu e să le interzici să folosească Wikipedia, ci să-i înveţi cum să o folosească, să le explici că nu trebuie şi că nu poate fi folosită niciodată ca o sursă primară de documentare pentru simplul fapt că, prin natura ei, nu este una!

Cum arată o Wikitecă

În orice caz, Wikipedia începe să se profesionalizeze, să reacţioneze mai repede în faţa unor atacuri care pot veni de la diverşi trolleri sau vandali ai informaţiei care, de dragul distracţiei pe seama a ceva sau cuiva, fac afirmaţii denigratoare sau introduc informaţii care se dovedesc false. Cantitatea enormă de informaţie pe care o găzduieşte face din ea una dintre cele mai de impact instrumente folosite în documentare.

Poate dacă şi bibliotecile de la noi ar fi mai user friendly, ar crea şi ar pune la dispoziţia studenţilor instrumente mai eficiente de acces la volumele sale, poate ar creşte şi numărul celor care le calcă pragul. Însă pînă atunci mult mai este, aşa că studenţii pe care-i ajunge dead-line-ul din urmă înainte ca ei să fi ajuns la bibliotecă, ajung, inevitabil pe Wikipedia. Tema e predată la timp, iar studentul e la adăpost. Procedînd astfel, el face doar dovada eficacităţii sale (acel „doing the right things”), dar în nici un caz a eficienţei sale (acel „doing the things right”). Pentru excelenţă însă, e nevoie de amîndouă.

***

Vedeţi aici o critică adusă Wikipedia de Stephen Colbert, actor de comedie american, în emsiunea sa, The Colbert Report.

Anunțuri

5 gânduri despre „Ssssst! La Wikitecă se vorbeşte în şoaptă!

  1. Foarte drăguțe acele surse de inspirație yahoo și google (numite mai nou „bibliografii”). Însă trebuie să privim și partea bună: cel puțin elevii/studenții încearcă să fie cît de cît sinceri în ceea ce privește documentarea. Păcat că de multe ori ei nu înțeleg de ce au note atît de mici, motivînd prin clasica frază „Dar eu am scris mai multe pagini decît X. Iar X are o notă mai mare. De ceeee???” Din nefericire nu iau în calcul modalitatea prin care au redactat-o, care ar putea fi denumită „furt” în ciuda faptului că nu prea îmi place să asociez termenul acestui tip de acțiune, preferînd numele de scenă „copy-paste”.
    Apreciez faptul că ați menționat că Wikipedia nu trebuie interzisă, ci oarecum oferită publicului cu un mic ghid de utilizare, în care prima regulă ar fi: „Folosiți și alte surse!”.
    Și că tot veni vorba de dead-line, cred că acesta ajută la împărțirea studenților în două categorii: cei care merg conștiincios la biblioteci și mai dau uneori un search pe google poate poate gasesc o carte în format electronic distribuită gratuit și cei care nu fac acest lucru, rezumîndu-se doar la yahoo, google, wikipedia etc…
    Un articol foarte interesant condimentat cu un filmuleț pe măsură.

    1. Nu ştiu dacă sinceritatea schimbă cumva lucrurile. Cred că studenţilor le-ar prinde bine un curs de două sau chiar patru ore despre exploatarea surselor bibliografice, a resurselor online, despre modalităţile citării, despre onestitatea şi obligativitatea citării. Trebuie s-o recunoaştem, de cele mai multe ori, citarea se face după ureche şi de data asta nu cred că e vina lor că nu ştiu cum să procedeze în astfel de situaţii. Dar e vina lor cînd nu vor să înveţe sau cînd nu vor să ceară să fie învăţaţi cum să o facă.

      1. Așa este! E vina lor că nu vor să învețe. Din nefericire la liceu profesorii nu se axează pe acestă parte de exploatare a resurselor bibliografice (după cum o numiți dumneavoastră). Însă cred că e și datoria profesorilor universitari să devieze oarecum de la clasica programă pentru a discuta în cadrul unui curs/seminar aceste reguli, în cazul în care observă unele greșeli din partea ștudenților. Noi suntem oarecum jenați de faptul că nu cunoaștem anumite reguli și nu riscăm să cerem aceste informații (poate de teama reacției profesorului)…iar aici mă refer strict la studenții interesați. Nu vreau să țin partea nimănui dar cred că fiecare (atît profesorii cît și studenții) cară în spate o fărîmă de vină.

  2. Ai departe cînd spui că bibliotecile noastre nu-s prea user friendly, de aia le-am evitat cît am putut. Touşi, chiar şi acum mi se pare ciudat cum am supravieţuit 3 ani fără permis la BCU :).

    De la catedră presupun că ai observat mai bine evoluţia fenomenului, deci poate comentez pe lîngă subiect… doar că, într-adevăr, documentarea (să nu-i zic copierea) de pe Internet pare-mi-se c-a devenit ceva fundamental.

    1. Ce să zic, de la catedră se vede cam… naşpa. Cînd tu vrei să ştii cum gîndeşte studentul o anumită chestiune, dai de fapt peste judecăţile de valoare emise de alţii pe diverse forumuri, pe bloguri etc. Sentimentul e că eşti în permanenţă tras pe sfoară… Şi nu e deloc plăcut, mai ales atunci cînd pe tine chiar te interesează ce au ei de spus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s