Jurnalul unui naufragiat în România (II)

Dacă aţi ajuns vreodată în pragul nebuniei, fie daţi înapoi, fie rămîneţi fix acolo, adică în prag. Dincolo e jale, vă spun eu, urmează o luciditate apăsătoare pe care să n-o doriţi nimănui. E lecţia de viaţă învăţată azi-noapte, cînd am numărat vreo 4700 de picături de apă căzînd de pe acoperişul blocului în care locuiesc pe copertina magazinului din faţă. Nu, n-am adormit cînd tocmai să număr picătura cu numărul 4701! Pur şi simplu m-am plictisit. Hotărît lucru, picătura chinezească păleşte în faţa picăturilor româneşti, care cad mai multe aproape simultan, punîndu-mi în dificultate numărătoarea. Să dormi cu geamul deschis pe o astfel de vreme e nebunie curată. Să dormi cu el închis e sinucidere curată. Să oscilezi între aceste opţiuni e luciditatea aceea apăsătoare de care vorbeam mai devreme. Cînd Adevărul scria ieri că „un alt cazan de la CET Iaşi a cedat”, mă gîndeam că n-o să avem căldură vreo zi, două, nu că tot ce conţinea cazanul ăla se va revărsa fix la mine în calorifer. Dacă aş fi ştiut, aş fi amenajat o saună ad-hoc, vindeam bilete la preţ de dumping şi-mi plăteam ratele la şcoala de şoferi.  Dacă o ţine tot aşa, azi pun anunţ pe Facebook, mai ales că am mai multe şanse să fiu băgat în seamă. Ieri, cu greu mai puteai vedea ceva decent în afara de declaraţii de iubire şi căcaturi de melodii de dragoste. Am încercat o cură cu The Tiger Lillies şi-ale lor calde urări de „you’re going to hell”. N-a prins.

Într-un final – despre care nu ştiu exact cînd s-a consumat – am adormit. Am adormit gîndindu-mă la ce mă/ne aşteaptă:  după cum prevăzusem, din mocirlă intrăm direct în mărţişoare. Magazinele încă n-au strîns instalaţia de pom şi ghirlandele, dar au trîntit pe rafturi „vestitorii primăverii”. Fuck off! Ieri am auzi la televizor o idioţenie absolut barbară, dacă există aşa ceva: „Pentru că e sărbătoarea iubirii la români, vă doresc un sincer «Happy Dragobete!»”. Paşte fericit tuturor!

Anunțuri

4 gânduri despre „Jurnalul unui naufragiat în România (II)

  1. E ca o femeie nebună, ţara asta, cu tot ce-i în ea, nici nu ştii cînd te prinde. Acum Iaşul îmi apare în amintiri aşa cald, cu toate nefericirile de care-l leg, am revenit pînă şi pe Facebook, mda. Cam cum e cu picăturile. Cu cît mai multe-s, te saturi, te saturi şi de urît, nici nu ştii cînd te-apucă mila şi „Lasă, dom’ le, noi să fim sănătoşi!”-ul. Eu una m-am calmat, daţi un semn cînd vă lăsaţi păgubaş. Ţineţi minte că v-am prezis-o, îi zice lehamite…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s