Despre excese (XXXIX)

Pe cuvînt de mincinos!

Excesul de minciună

Cîţi dintre voi trăiţi cu senzaţia că sînteţi minţiţi de cei din jurul vostru, fără să credeţi că aveţi gînduri paranoide? Ba mai mult, cîţi dintre voi v-aţi aflat mincinoşii, dar n-aţi ştiut cum să reacţionaţi în faţa descoperirii sau pur şi simplu v-a fost jenă să-i deconspiraţi? Cîţi dintre voi le acceptaţi în continuare minciunile, exclusiv de-amorul artei conversaţiei, ştiind că, dincolo de vorbe sînt închipuirile viclene sau, dimpotrivă, naive, ale celor pentru care născocirile de zi cu zi sînt ca aerosolii pentru astmatici?

În ceea ce mă priveşte, tind să cred că majoritatea problemelor mele în interacţiunea cu alţii derivă din faptul că n-am curajul de a-i spune mincinosului în faţă că i-a crescut nasul. Adică lipsa mea de curaj în această privinţă e direct proporţională cu tupeul mincinosului şi, în consecinţă, cu cît minciuna e mai sfruntată, cu atît şansele ca eu să pot reacţiona scad. Pur şi simplu îmi interiorizez mirările în faţa ticălosului care îmi toarnă gogoşi şi care îmi confundă tăcerea cu naivitatea. Îl las să-şi ducă fabulaţia pînă la capăt, îl aprob, dar nu mă pot abţine să nu mă întreb din ce aluat sînt făcuţi oamenii aştia care îţi pot spune, păstrînd absolut aceeaşi mină, şi un mic adevăr, şi o mare minciună.

Cred, în cazul unor astfel de indivizi, că minciuna e cathartică, iar dacă n-ar minţi, fiinţa lor socială s-ar autodistruge printr-o implozie a simţurilor. Pentru ei, conversaţia mincinoasă e un act social, prin care ei îi cunosc pe ceilalţi şi, la rîndu-le, se lasă cunoscuţi. În acest context, minţitul le este un modus operandi clădit pe ideea că adevărul e oricum relativ şi, de multe ori, mai puţin credibil. Aşa cum o văd ei, minciuna are întotdeauna picioare lungi. Dac-ar fi fost şi frumoase, poate m-ar fi deranjat mai puţin.

Anunțuri

7 gânduri despre „Despre excese (XXXIX)

  1. Despre tulburarile de personalitate intreaba un psiholog. Dar nu pe cel din articolul anterior. Iti va explica sigur. Asta, bineinteles, daca nu te va minti.

    Mai stai sa cerni dialogurile mitomanilor dovediti?

  2. Adrianu’,din latinescu’ „Adrianulus”, nu trebuie sa acuzi pe nimeni. Ne nastem in minciuna si traim in minciuna si suntem indoctrinati de mici copii cu tot felul de minciuni gen MOS CRACIUN SAU NICOLAE si alte sute de minciunele care ne bombardeaza creierul mult prea fragil pentru a face diferenta si e normal cand crestem si realizam ca, de fapt, e o intreaga vrajeala si se merge pe sistemul „ce nu stii nu te doare” si asa ducem indirect mai departe acest talent prin copiii nostri si tot asa. Iar din cateva sute mai apare cate unu din asta ca tine care e negru de suparare pe ei. Acum esti un fel de uscaciune in padure. Oricum, „imi place despre tine”. Te-am pupat!

  3. Cum lecuieşti un mincinos: continuîndu-i minciuna (Ştiu că scrii la ziarul X – păstrînd domeniul, n-aş zice al nostru totuşi, de competenţă -, m-a deranjat unul dintre comentariile pe marginea articolului; tu, dezlînat? mi s-a părut chiar că ai punctat etc., iar cînd menţionai că etc.), cît mai detaliat, culoarea fundei fetei, numărul de ţigări rămase-n pachet şi tot astfel. Merg şi întrebările, îndeosebi aceeaşi în repetate rînduri. Fascinantă capacitatea omului de a elabora…

    Ca fostă – bîrfitoare însă, admit că se poate. Imaginaţi-vă că aminteam de careva, destul de revoltată, cuiva care a şi chemat pîrîtul, recomandîndu-mi să aflu de la el însuşi ce fusese în capul lui cînd…

    Da, încă bîrfesc. Şi mint. Dar ponderat.

  4. Eu pot accepta minciunile doar de dragul conversatiei… dar depinde foarte mult de persoana care incearca sa ma „abureasca”. Daca nu am nici un interes in a ma lasa dusa cu presul, semnalizez cumva ca radarul meu a depistat minciuna. De obicei mincinosul se lasa pagubas in astfel de situatii. Asta nu inseamna insa ca nu va mai incerca si a doua, si-a treia oara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s