Vieţi pe contrasens

Ştiţi poveştile alea în care eroul se porneşte la drum şi merge-aşa bine-mersi pînă dă de-o răscruce. Şi le mai ştiţi şi finalul fericit, cînd el, eroul, găseşte mijloacele care să-l ajute să depăşească toate piedicile din calea-i şi să-şi îndeplinească misiunea. Astea sînt însă basmele. În lumea reală – aia cu şefi ordinari şi exploatatori, colegi de serviciu oportunişti, salarii prea mici ca să-ţi permiţi luxul de a mînca, o dată pe lună, în oraş, cu linguşeli, pupat întîi în cur şi apoi pe obraz –, dacă apuci pe drumul nepotrivit rişti să ajungi într-un punct mort sau, cum s-ar zice mai pe româneşte, într-o fundătură. Din acest moment, încep procesele de conştiinţă: n-am interpretat bine semnele de circulaţie de-am ajuns aici? Am intrat cumva pe contrasensul vieţii mele şi mă îndrept, cumva, spre un capăt pe care-l credeam îndepărtat? Mi s-a suspendat cumva permisul de a circula liber prin viaţă şi doar eu sînt singurul care încă nu ştiu că mă aflu în ilegalitate?

Dacă unele din aceste întrebări vă macină, e timpul să schimbaţi macazul (a se înţelege prin asta locul de muncă, stilul de viaţă, poate chiar, în cazurile grave, aşa-zişii prieteni, oraşul sau ţara de reşedinţă), să radeţi tot şi să începeţi de la zero, adică să vă smulgeţi cu tot cu rădăcini dintr-un loc ce s-a dovedit nociv pentru dumneavoastră şi să căutaţi terenuri fertile, unde să puteţi înflori. Întrebări, totuşi, rămîn: cîţi dintre noi au avut sau au curajul să facă asta şi cum şi au fost şi sînt ei judecaţi pentru o asemenea „îndrăzneală”?

Anunțuri

22 de gânduri despre „Vieţi pe contrasens

  1. asta e problema..cati au curajul sa faca asta? pentru ca eu cunosc persoane care au inaintat pe un drum infundat (desi se vedea de la departare ca e bezna) insa prefera sa stagneze acolo decat sa „riste” (impropriu spus, ca mai rau de-atat n-are cum sa le fie) si sa faca ceva bun din viata lor atat cat mai sunt in putere (ca deh, sa fim si realisti, toti imbatranim si vin altii mai puternici din spate).

    1. Da, ai dreptate. Nu ştiu, cred că unii oameni au nevoie de certitudini pentru a putea trăi. şi tocmai din acest motiv poate că acceptă mocirla palpabilă în locul paradisului iluzoriu. Poate dacă ar găsi, în jurul lor, suficienţi semeni care să fi făcut un astfel de pas, i-ar urma. Dacă nu, le rămîne să găsească în ei o forţă interioară mai mare decît presiunea din jur… Un bravo exclamat lung celor care reuşesc!

  2. Am plecat într-alt capăt de ţară, mi-am păstrat fix o prietenă, nu mai răspund la telefon, adio Facebook, găsiţi-mă dacă puteţi. Şi… cred că m-ar fi judecat, dacă şi-ar fi dat seama/ le-ar fi păsat că am dispărut. Recomand.

    1. Succes, Sanda! Înţeleg şi aprob ceea ce zici. Numai că, în judecata lor, (mulţi din) cei rămaşi se consideră curajoşii, în timp ăilalţi, cei care au plecat, sînt văzuţi ca cei care au preferat fuga. Dacă ar şti ei cîte argumente aş avea ca să-i conving de contrariu…

      1. Ei, aş! La ce să rămîn? Doar n-o s-aştept să-nveţe alţii să fie oameni, să se coacă profesional mulţi din cei care te plătesc în chibrituri. Nu-s atît de sado-maso. Ce să schimbi? Ţărîna-n asfalt, aşa…, peste noapte? Dacă lumea nu se schimbă, schimb-o tu… cu alta mai bună. 😉

  3. Eu cred ca de multe ori am mers pe contrasens! 🙂 Mi-am schimbat serviciul si domeniul de studiu de trei ori si este posibil sa nu ma opresc aici :)! Poate absolv si Facultatea de Medicina :)!!! Oh, Doamne! As cam avea nevoie de stabilitate!:) M-am comportat cam mult timp ca o girueta!:)

    Viata este o cascada infinita de oportunitati. Azi traiesti o viata monotona, dar a doua zi, totul te poate lua prin surprindere. Secretul reusitei: sa profiti de oportunitati. Daca ai dat gres, sa nu te descurajezi si sa iti impui sa pornesti de la capat cu acelasi avant pe care l-ai avut initial. Mi-au trebuit vreo zece ani ca sa constientizez acest lucru si sa il pun in practica.

    In ceea ce priveste dezradacinarea, aceasta din urma nu cred ca e completa!Chiar si atunci cand cand scoti planta cu radacini, tot mai ramane un fragment din ea, in pamantul natal…

    1. Intrase comentariul în spam, habar n-am de ce, poate pentru că l-ai trimis de două ori şi WordPress-ul o fi simţit el nevoia să reacţioneze… Mda, acum nu ştiu oare de ce am avea mai mult nevoie ca să schimbăm macazul: de curaj sau de nebunie? Sau, pur şi simplu, să urmăm un instinct? Sînt convins că toate experienţele pe care le-ai trăit (în cele trei contexte diferite) te-au îmbogăţit dar, tocmai cum sugerezi şi tu, cînd e cazul să spunem stop sau de ce trebuie să spunem stop şi să căutăm stabilitatea? Oricum, drum bun spre noua experienţă şi poate spre un (nou) destin?

      1. Mulţumesc ! Până în momentul de faţă le-am fost indiferentă! Dar acum, s-au îngrămădit cam multe oportunităţi în viaţa mea şi toate îmi solicită la maximum competenţele! Sper să am prezenţa de spirit necesară şi să fac alegerea cea mai înţeleaptă!:)

  4. trebuie sa recunosc ca ai atins un punct foarte sensibil pentru mine…ma gandesc la lucrul asta de cativa ani si din pacate nu am curajul de a face ceea ce mi doresc cu adevarat, de teama. Gasesc scuze foarte usor…mi-e greu sa ma despart (fizic) de familie, imi e de asemenea greu sa renunt la un job foarte stabil de teama ca urmatorul sa nu fie neplacut sau poate doar nepotrivit pentru mine…e trist si va spun din proprie experienta, daca aveti astfel de ganduri puneti-le in aplicare cat mai repede, altfel se transforma in frustrari cu greu vindecabile…

    1. Şi, cred, din toată povestea asta, cel mai tare dor frustrările şi gustul amar pe care ni-l imprimă vieţii. Şi dacă, totuşi, cel ce se decide să pornească la drum, porneşte pe drumul greşit? Ştie cumva ce-l aşteaptă la întoarcere? Mă gîndesc că, în cel mai bun caz, nu-l aşteaptă nimic.

  5. Dacă ar fi să ținem cont de gura lumii, nu cred că am ajunge la vreun sens anume. Adică, dacă m-aș regăsi într-o astfel de situație și chiar aș fi nevoit să aleg ceva pentru binele meu, aș face-o. Bine, poate că mi-ar fi greu pentru început, pe o anumită arie, dar, în fond, dincolo de ceilalți sunt eu. Nu cred că i-ar păsa unui prieten, prea mult, că nu am ce mânca, asta dacă ar fi să ilustrez acest aspect într-un exemplu.
    De-a lungul timpului, am învățat că „oamenii vin și pleacă”, dar nu toți cei care vin și pleacă fac parte din „universul” tău. Cei mai solizi oameni care te ajută în viață, deși mai sunt și excepții, sunt părinții.

      1. Exact, la părinți mă refeream! Nu vorbesc de cazul meu, dar sunt o mulțime de exemple. Pentru mine, ei au fost și sunt baza. Cât despre oameni, sunt mai sceptic în privința lor, adică sunt deschis cu toată lumea, dar prefer să nu le fiu sau să-mi fie prieten(i). La un moment dat, sunt convins că vor apărea neînțelegeri generate de diverși factori și decât să mă simt mustrat, mai bine îmi văd de viață și încerc să caut toate soluțiile pentru a-mi asigura confortul necesar.

  6. Mi-am făcut curaj şi am părăsit ţara. Îmi doream asta dar nu credeam că voi avea curajul de a-mi părăsi mama şi iubitul. Am plecat pentru un job de nimic, după ce. de!, terminasem o facultate în ţară. Mi-am adus iubitul, am reuşit să mă întorc în vacanţă în ţară, mi-am schimbat şi jobul aici şi fac ceea ce îmi place. Toţi m-au susţinut, dar mai bine de jumătate nu au crezut că voi avea curajul să plec. Mi-am adus şi o prietenă foarte bună aici, care chiar acum e la facultate aici.
    Un lucru interesant e faptul că prietena care m-a susţinut enorm şi cu care am zis mereu că vom pleca, nu are curajul să o facă, iar o alta prietenă care mereu strâmba din nas când vorbeam de plecare, a plecat după iubitul ei în Italia, făcând un master în România. Judecată cred că am fost, dar faza bună este că mi-am păstrat cele 6 prietene bune cu care ţin corespondenţa prin lungi mailuri şi se bucură că sunt fericită.
    în concluzie, e mult de la vorbă până la faptă, dar când chiar te-ai săturat, se poate.

  7. dragul meu coleg,
    am iesit si eu de vreo 2 ori de pe strada ce se infunda in fata mea. cred ca m-au ajutat cateva cuvinte ale Bristenei: „in viata nu e bine sa porti cu tine resturi, sa ramai datoare fata de tine”. asa ca, ma gandesc mult, analizez si mai mult, si cand nu mai pot, schimb macazul. si incerc sa nu ma mai uit inapoi. mi-a iesit. nu cred ca regret nimic din ce am trait.
    in rest, daca tot iti scriu, sarbatori fericite!

    1. Dragă Cristina, foarte bine ai făcut! Şi foarte bine că nu laşi regretele să se agaţe de tine, ca o povară care să te apese! Poate că unora le lipseşte intuiţia drumului bun sau poate că toţi ar trebui să ajungem, la un moment dat, într-o fundătură. Cum ieşim de-acolo arată, de fapt, cît de mult dorim să ieşim. Toate cele bune şi ţie, odihnă şi timp plăcut de sărbători!

  8. Sunt una dintre acele persoane care au „‘indraznit” sa schimbe macazul! Am renuntat la job-ul de reporter si realizator tv si am plecat in alta tara unde nu stiam mai deloc ce ma asteapta. Am luat-o de la zero : job, apartament, limba.A fost foarte greu, uneori inca mai este dar mi-am dorit sa-mi pot permite sa mananc in oras si in alte zile, nu doar in cea de salariu, sa pot merge in vacanta macar o data pe an, sa nu-mi mai fac griji ca nu-mi vor ajunge banii pentru chirie.Am obtinut toate aceste lucruri cu sacrificii, compromisuri insa cu satisfactia unui trai decent la care nici nu indrazneam sa visez in tara.
    Tabletele pe care trebuia sa le scriu cand eram in facultate au fost un factor de stres pentru mine deoarece nu reuseam sa primesc o nota mare de la dumneavoastra. Pana intr-o zi cand am obtinut un 10. Bucuria si satisfactia mea a fost de nedescris iar increderea in fortele mele a crescut, Manata poate de aceeasi incredere, m-am inscris la master aici si intrat.
    Semnele de circulatie de pe traseul meu par a fi de bun augur. Daca ma ghideaza pe drumul cel bun sau nu…asta ramane de vazut!

    Felicitari pentru blog!

    1. Bravo pentru curajul tău, meriţi un 10 numai pentru „îndrăzneală”, ce-i în plus e „cu felicitări”. Cu siguranţă că decizia e una grea şi mulţi, chiar dacă în taină-şi doresc, n-o pot duce la împlinire. Şi de aici pînă la sentimentul existenţei ratate nu mai rămîne mult. Curajul e însă o calitate rară, de multe ori azi confundată cu tupeul.
      O carte de legislaţie a vieţii nu există, aşa că semnele de circulaţie ţi le potriveşti singură. Mult, mult succes, Emilia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s