Educaţia şi-a pus ochelarii de cal

Bacalaureatul fără fond şi o politică de formă

Am tot ezitat să scriu pînă acum despre ediţia 2011 (sesiunea de vară) a examenului de bacalaureat din cîteva motive. Primul dintre acestea ar fi previzibilitatea a ceea ce avea să se întîmple: miza din partea autorităţilor din Educaţie nu era nicicum aceea a ilustrării nivelului real al elevilor pe care învăţămîntul actual îi are, ci una reparatorie, a unei imagini hărţuite de ani de zile şi ajunse în pragul unui faliment aproape inevitabil, prin declanşarea unei vînătoare de adolescenţi, prea puţin serioşi, în viziunea majorităţii. N-am scris deoarece, în tot acest răstimp, s-a ocupat presa de subiect mai mult decît ar fi trebuit; ironic şi paradoxal deopotrivă, căutînd senzaţionalul într-un examen de maturitate. Şi, la urma urmei, ce e atît de senzaţional într-un examen (legalmente spus) fraudat, atîta vreme cît peste „tunuri” de miliarde de euro se aşterne, de fiecare dată şi repede-repede, liniştea? N-am mai scris deoarece bacalaureatul încă nu s-a încheiat, astăzi fiind ziua publicării rezultatelor contestaţiilor. Fireşte, nu se va schimba cu nimic în mod fundamental, poate cîteva zeci sau sute vor promova, la fel cum alte cîteva zeci sau sute din cei care au negat rezultatul final riscă să rămînă şi ei pentru examinarea din toamnă.

Şi totuşi, de ce am vrut să scriu? Pentru că mi se pare că se pierde din vedere o chestiune de fond. Reducerea cu mai mult de 10 procente privind promovabilitatea nu-i face pe dascăli mai buni ori pe elevi mai puţin buni decît cei din anii trecuţi. În schimb, îi face pe dascăli poliţişti sau vînători, iar pe elevi (fără a generaliza nici una dintre categorii) o specie vînată pentru o practică ce în anii trecuţi a fost tolerată de aceiaşi dascăli fără absolut nici o problemă de conştiinţă sau de etică profesională. Or, în aceste condiţii, afirmaţia ministrului Educaţiei, cum că profesorii s-au săturat să fie complice la un sistem corupt, nu mi se pare că nu se bazează pe argumente, ci doar pe o retorică falsă şi care acum (într-un moment ca bacalaureatul) nu mai convine nimănui: nici părinţilor ai căror copii nu au promovat, nici dascălilor care trebuie să-şi asume parţial vina pentru „dezastrul de la bacalaureat”: domnilor profesori, nu v-a cerut nimeni rezultate răsunătoare, dar cred că aveţi responsabilitatea şi datoria (prin natura profesiei alese) ca măcar să luptaţi pentru ca elevii pe care i-aţi ghidat patru ani să vă poarte o amintire în care să apăreţi în ipostaze demne! Nu spun că ar trebui să vă asumaţi eşecul lor (acesta, fireşte, le aparţine), ci doar să asimilaţi ideea că nu aţi devenit complice la rezulatul final doar în febra examenlor, ci aţi fost în această ipostază timp de patru ani, cît i-aţi avut (mai mult sau mai puţin) în băncile şcolii.

Greşeala de a nu-i instrui suficient cît să obţină un şase nu se iartă prin vigilenţa de care aţi dat dovadă în timpul supravegherii la „buna desfăşurare a probelor” şi nici prin corectitudinea în momentul evaluării tezelor! Asta i-aş sugera domnului Funeriu să aducă în discuţie atunci cînd apare la televizor ori la conferinţe de presă, nu să ţină discursuri glorioase cu privire la „reuşita” unui sistem draconic de supraveghere!

N-aş vrea să se înţeleagă de aici că ţin partea elevilor! Tentativele (dar mai ales reuşitele) de copiat reprezintă  – chiar dacă nu ne place să credem ori chiar dacă poate vi se pare o exagerare –  o infracţiune. Iar cei care o comit sînt, fără tăgadă, nişte infractori. Acum, la 10 ani după susţinerea propriului bacalaureat, pot să vă spun că faptul că nu au promovat (pentru diverse fraude ori pentru că pur şi simplu nu au învăţat) nu spune nimic esenţial despre ei, ci mai degrabă despre cei care îi înconjoară.

Anunțuri

5 gânduri despre „Educaţia şi-a pus ochelarii de cal

  1. Domnule coleg, nu inteleg de ce presa face atat tam tam pe tema asta. E vacanta parlamentara si nu au despre ce scrie?! E o situatie normala, in sfarsit. Toti elevii au iluzia ca TREBUIE sa ia bacul si toti studentii ca vor deveni si doctori in domenii fundamentale. Cine mai munceste necalificat?
    p.s.
    spune careva din cei care au picat „nu am invatat”?

    1. Am simţit aşa, o revoltă, în comentariul la acest text. Că presa scrie despre bacalaureat e normal, chiar dacă modul de abordare e discutabil şi, pe alocuri, revoltător. Spui că e o situaţie normală, în sfîrşit. Şi cum defineşti normalitatea? O situezi în jurul unui procent de 50% de promovaţi? Mai degrabă aş reflecta asupra a cine sau ce a creat elevilor iluzia că bacalaureatul este un „must have” (aş avea eu cîteva sugestii, de va fi nevoie). Iar afirmaţia (deşi exprimată printr-o interogaţie) că cineva trebuie totuşi să fie muncitor necalificat mi se pare jignitoare şi nu cred că-ţi susţine îndeajuns punctul de vedere. Nu ştiu zău care sînt imaturii în acest examen: elevii care au încercat să copieze şi care nu au învăţat sau profesorii care s-au bătut în piept cu reuşita supravegherii? Credeam că altul e rostul lor în procesul de învăţămînt.

  2. Romanul nu e nascut sef. El vrea sa devina!
    Din interiorul sistemului admit faptul ca vina este a tuturor – materii chiar inutile, continuturi fara legatura cu realitatea, profesori care nu isi fac treaba, elevi care sunt furati de alte preocupari, parinti care nu stiu la modul real ce mai inseamna scoala si care ar fi bine sa fie asteptarile dumnealor in raport cu piata muncii si capacitatile copiilor. Parerea mea, si a catorva colegi, este ca bacalaureatul, numit pe vremuri „examen de maturitate”, va reveni la un nivel care spune care il va plasa cu adevarat „ca pe o cununa de lauri” (sunt idealist) pe fruntea celui care il obtine. Revenirea la scolile profesionale – incercata prin SAM, apoi terminata cu 13 clase si bac – a oferit, si asta e doar un exemplu, o iluzie. Primiti atestate profesionale, pe care majoritatea le obtin, plus, la pachet, bacul – atentie! nu sansa de a putea da examenul de bacalaureat. Scolile de meserie sunt mai bine vazute in strainatate decat liceele teoretice, bacul ramane, pana una alta, o testare teoretica (probele scrise notate de la 1 la 10).
    Cu presa – aici suntem de acord.
    „Necalificat” nu mi se pare jignitor cata vreme un maturator de strada (asta e un job calificat, dar la noi e un reper al „muncii de jos”) ar putea castiga un salariu care sa ii permita un trai decent, prin care el sa isi poata achizitiona produse si servicii care sa il satisfaca in raport cu ceilalti si cu sine insusi.
    http://dpweb2.blogspot.com/2010/12/respectul-pentru-munca.html

    1. Salut! Mă bucură sincer acest dialog pe marginea bacalaureatului, însă observaţia mea (sugerată chiar din titlu) se referea la viziunea relativ îngustă (asta ca să nu fiu tranşant) vizavi de atitudinea adoptată de către profesori faţă de ediţia din acest an a bacalaureatului şi centrarea (exlusivă şi abuzivă) asupra stricteţii supravegherii şi reuşitei acesteia. Da, şi mie îmi place sintagma „examen de maturitate” însă trebuie admis că totuşi este sau, oricum, a devenit ceva parantetic în existenţa noastră. Mă îndoiesc că se va reveni la nivelul şi însemnătatea de odinioară ale bacalaureatului şi, sper, mai degrabă, la o redefinire coerentă şi consistentă a sa. Referitor la chestiunea cu munca necalificată, ceea ce am considerat jignitor a fost modul de abordare a problemei în context, nu termenul în sine. E genul de triere care răpeşte dreptul la şansă unor categorii de oameni şi, personal, nu mi se pare prea liberală. Ideea am înţeles-o însă cum trebuie. Cred că în momentul în care profesorii vor reuşi din nou să-şi privească şi să-şi facă meseria aşa cum este şi pentru ce a fost menită, lucrurile vor reintra pe un făgaş al normalităţii. E greu şi, dacă e să fiu pesimist pînă la capăt, foarte aproape de imposibil. Dar asta nu înseamnă neapărat că nu se va putea.

  3. Tocmai aici ar fi liberalismul – sansa de a avea sanse, nu garantia succesului nemuncit. Cu meseria, sau sa ii spun vocatia de profesor, personal inca oscilez intre notiunea de mentor urmat de invatacei, dintre cei care vor si manifesta interes real, si cel de pseudo-dumenzeu a-toate-stiitor. Cel de al doilea model este gresit in contextul actual. Se poate sa nu fii „tatuc” in Romania? Elevii inca se uita la profesor ca la Dumnezeu si parintii asteapta minuni, uitand ca elevul sau studentul petrece, in civil, 18 ore acasa.
    Cand va veni vremea cand sa spuna „Am ce invata de la omul asta.”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s