Despre excese (XXXVI)

Excesul de egoism

Nu sîntem fragmente de hazard care evoluează după cum dictează universul. Nici pomeneală! Sîntem nişte brute compuse din intenţii egoiste. Dacă e ceva ce stă în centrul universului (nostru) şi-l mişcă, acela e binele propriu. Da, cîteodată asta înseamnă şi binele celui din jur pentru că – nu-i aşa? – ne place liniştea, ne place să nu fim contrazişi, ne place să nu auzim ţipete, ne place să părem mai deştepţi decît sîntem, şi pentru asta uneori îi mai tolerăm şi pe cel de lîngă noi, dar, după cum se vede, tot dintr-un interes personal. Iar dacă maşinăria egoistă funcţionează perfect, cel sau cei pe care-i avem alături s-ar putea (din naivitate, din iubire, sau din ambele) să creadă că, în sfîrşit, există cineva pe lumea asta căruia îi pasă. Şi tocmai pentru că ajunge la această concluzie, îşi construieşte apoi o viaţă bazată pe sacrificiul pentru celălalt. O viaţă falsă, fundamentată pe o percepţie distorsionată a alterităţii, şi care-i va lua, mai devreme sau mai tîrziu, minţile. De cele mai multe ori se întîmplă mai tîrziu şi, pentru victima în cauză, prea tîrziu.

Cum spuneam – şi ăsta e unul dintre momentele în care îmi place să mă repet –, viaţa e plină de surprize şi de căcat. Sau de surprize de căcat. E bine totuşi că avem de unde alege.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s