Noi, viermişorii cu aere de superioritate

“M-am hotărât să plec la capătul lumii. Vorbesc serios. Îmi iau doi oameni dragi, geamantanele aferente, amintirile şi …gata. Bancul cu viermişorul care trăia în balegă doar pentru că acolo era ţara lui m-a pus serios pe gânduri. Eu sunt personajul ? Da, mi-am spus şi mi s-a făcut ruşine… de mine şi de copilul meu. Nu sunt arogantă, nu dispreţuiesc, dar nici nu iubesc poporul ăsta «brav şi ospitalier», e o noţiune prea abstractă să-mi stârnească vreun sentiment. Îmi sunt dragi doar nişte oameni pe care am apucat să-i cunosc, în rest… nu contează” (Fragment din confesiunea unei românce, Graţiela Andrei, din volumul Cristinei Hermeziu, Revoluţia din depărtare, apărut la Editura Curtea Veche)

Rîndurile de mai sus vă sînt, poate, cunoscute. Şi, poate, tot cunoscute vă sînt şi cele ce urmează:

“Evitaţi să puneţi pe seama conjuncturilor, a neajunsurilor curente (oricît de grave ar fi) tot ce nu vă reuşeşte. Nu căutaţi în haosul din jur motive de demobilizare, de abandon. Cu alte cuvinte, feriţi-vă să dezvoltaţi un complex de superioritate faţă de ambianţa în care trăiţi, să vă justificaţi precarităţile şi demisiile prin indigenţa ţării şi a împrejurărilor.” (Andrei Pleşu , Alte întrebări, alte fragmente de răspuns, Dilema veche, nr. 364, 3-9 februarie 2011)

***

Domnului Pleşu, sau cui s-o îndura cu vreun răspuns nu neapărat pentru mine, ci pentru mulţi dintre cei plecaţi şi pe care poate încă îi chinuie paradoxul plăcerii respirării aerului care îi sufocă, o întrebare: ce complex de superioritate ar putea dezvolta viermişorul faţă de ambianţa în care trăieşte?

Anunțuri

3 gânduri despre „Noi, viermişorii cu aere de superioritate

  1. Posibil răspuns, în nume propriu: un viermişor cu conştiinţă e din start superior. Acelaşi Pleşu mai oferă o posibilă pistă de interpretare a viziunilor asupra lumii, în „Despre îngeri”: „Diavolul nu percepe ordinea lumii, nu vede legăturile dintre lucruri, nu suportă verva asociativă. Îngerul vede pretutindeni familii de afinităţi, ansambluri simfonice.” Vorbim, oare, de un viermişor cu coarne – cel care nu suportă legătura dintre a se fi născut într-o balegă (aşadar, predestinarea) sau de unul înaripat, care levitează, fericit şi împlinit, în însăşi materia care i-a dat viaţă? Desigur, asocierea e forţată, dar maternitatea m-a obligat să uit pentru totdeauna lamentarea. Şi odată cu asta, simţul meu critic exacerbat a îngheţat, ca prin minune, lăsînd loc speranţei, plăcerii aşteptării şi a propriei creşteri.

  2. Din articolul lui Pleşu eu am extras pentru „sufleţelul” meu nişte vorbe extrem de încurajatoare: „În rest, concentraţi-vă pe o singură ţintă: aceea de a dobîndi, în domeniul care vă interesează, o competenţă solidă, incontestabilă, greu de concurat. Pentru asta trebuie, evident, să alegeţi un domeniu pe care să-l frecventaţi cu bucurie, adică un domeniu ale cărui inevitabile corvezi să vă amuze…”. Mă gîndesc la vorbele astea de fiecare dată cînd simt că mă scufund în balega în care trăiesc.

  3. Superioritatea viermişorului ar putea consta în rezistenţa lui îndelung exersată la adversităţi. El, cel care a fost născut şi a trăit în balegă este mai călit decît cel care s-a născut pe petala crinului. Şi se poate adapta (cel puţin teoretic), spre deosebire de cel din urmă, oricărui alt mediu mai „curat”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s