Cele 400 de opinii

Săptămîna trecută, foştii colegi de la Opinia veche mi-au cerut un text pentru un număr aniversar (mai exact, al 400-lea din cariera revistei săptămînale), care includea, după cum mi s-a descris, o seamă de reportaje pe care ei le-au ales la sprînceană din galeria celor premiate la competiţiile naţionale de presă.

Voiam, cu acest prilej, să nu las nespuse lucruri care se ştiu dar care, dacă nu sînt rostite, riscă să devină mit. Aşadar, după ce la fapte voi fi trecut în anii din urmă (am petrecut, în sînul redacţiei, mai bine de 250 de numere), cred că îmi este permis să trec acum şi la vorbe.

Dincolo de meritul revistei de a păstra acest gen jurnalistic într-o formă pe cît posibil nealterată de tendinţele maliţioase ale vremurilor (numărul publicaţiilor ce încă au miros de reportaj autentic s-a redus drastic, asta dacă nu mi s-au alterat simţurile prea tare), mai e şi acela de a edita un supliment (în 24 sau 48 de pagini?) într-o perioadă în care fuga din print a presei e constatabilă cu ochiul liber.

Mai mult decît atît, revista îndrăzneşte să se adreseze, în continuare, unei generaţii care – cu excepţiile sale, bineînţeles – a crescut foarte aproape de o tastatură şi o conexiune Internet şi se află la vîrsta cînd nevoia de „a fi în reţea” nu are rival în societate. Tocmai de aceea, încă a putea citi o revistă pentru studenţi care – în ciuda ameninţării perpetue cum că fiecare generaţie anterioară e mai bună decît cea care îi urmează – nu te înăbuşă cu noutăţi din feşăn, baruri, vip-uri şi alte prostioare post-moderne este, dacă nu o minune, un efort ce merită consideraţie necondiţionată.

Dincolo de bucuriile produse pe care le-am lăsat să se înţeleagă din rîndurile de mai sus, numărul special m-a întristat, pentru că m-a dus înspre două concluzii pe care voiam să le amîn cît mai mult posibil: una ar fi aceea că îmbătrînim, iar cealaltă că nici presa nu mai e ce-a fost. Sper, măcar în una dintre privinţe, ca lucrurile să nu fie definitive.

***

Închei cu finalul unui mesaj primit în căsuţa proprie de e-mail, ca reacţie la textul scris de mine pentru numărul aniversar: „(…) şi cred că ţi-ar fi plăcut să simţi mirosul numărului 400, să-l vezi în timp ce-ţi bei cafeaua luni dimineaţă, în drum spre seminar cu anul I”.

Anunțuri

Un gând despre „Cele 400 de opinii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s