Farsele de 1 aprilie, nesărate sau prea sărate?

Pesemne că iau viaţa prea în serios ca să mă amuze o minciună ce în final se dovedeşte, prin autodenunţare, nevinovată. Nu văd rostul unor astfel de glumiţe fără gust şi fără miză, mai ales pentru cei înspre care au fost direcţionate. Însă nici autorul n-ar trebui să se lase cuprins de prea mult entuziasm la constatarea că jocul său actoricesc, punerea sa în scenă funcţionează. Spuneţi-mi ce anume e constructiv în a-i provoca celui din jurul tău un disconfort, o emoţie negativă pentru ca mai apoi, cînd constatăm că a suferit îndeajuns, să-l iertăm, să-l facem să revină la sentimente mai bune? Mă tem că răspunsul, indiferent de explicaţia care-l însoţeşte, e unul negativ, iar singurii beneficiari sînt autorii farselor şi, eventual, cei care le-au fost complice.

Cît despre victimă, la dezvăluirea adevărului, va oscila între dezamăgire, răsuflu eliberator, indiferenţă sau răzbunare, regretînd, făţiş sau pe ascuns, că a irosit un moment de sinceritate pe o minciună… tradiţională.

Cît despre păcălici, va fi rîs cu poftă pentru cîteva ceasuri ori o zi, savurîndu-şi din plin făcătura. Căci lungi sau scurte, minciuna are picioare frumoase. Nu-i aşa, dragi farsori?

Anunțuri

11 gânduri despre „Farsele de 1 aprilie, nesărate sau prea sărate?

  1. Avand in vedere ca am facut o pacaleala publica si, probabil ca si tu ai citit-o, ma simt datoare cu un raspuns.
    Nu cu o dezvinovatire pentru ca, sincer, gluma mea m-a facut sa ma simt vinovata.
    Singura consolare cu 1 aprilie este faptul ca esti pacalit asa cum de 1 martie primesti un martisor, la Craciun vine Mosul, s.a. Daca ar fi ca singurele minciuni din viata noastra sa fie in preajma primei zile de aprilie, atunci, cred ca am fi fericiti. Dar, cum pentru unii minciuna e un stil de viata, cum mincinosi sunt la toate colturile, in orice anotimp – gestul acesta ajunge, pe buna dreptate, sa ne scarbeasca.
    Minciuna nu e o glumita, pe cand pacaleala asa se doreste a fi. Daca se reuseste sau nu – e o alta discutie. Cat despre picioare – nu sunt frumoase, si chiar daca sunt scurte, par lungi de tot!
    Adevarat – nu pacaleala in sine, m-a facut sa regret, ci acele momente de sinceritate care mi-au fost oferite fara sa le merit.

    1. Părerea mea nu o mai reiau, e deja expusă în text. Dar eu tot nu pot găsi caracterul festiv al unei minciuni, fie ea şi în versiunea îndulcită a unei păcăleli. Probabil pentru că nu găsesc nici caracterul festiv al zilei de 1 martie şi alte zile similare. Dar, referindu-mă la ce spui tu că ai regretat în final, acele momente de sinceritate, nu ţi-e teamă că, atunci cînd, Doamne fereşte!, s-ar putea să ai nevoie cu adevărat de ele, să nu-ţi mai fie oferite atît de uşor pentru că, surpriză!, le-ai poftit prea uşor şi într-un schimb inegal?

      1. De acest risc am fost constienta. Sper, totusi, ca aceia care ma cunosc dupa trei ani (doi ani, un an, jumatate de an) de blog nu vor ramane marcati doar de o postare din apropierea lui 1 aprilie.
        Ar fi o problema daca farsele s-ar repeta cu si fara motiv.

  2. Orice minciuna doare, mai ales cand ea dureaza ani de zile.Atunci pe cine dai vina, mai ales cand chiar cei ce o jucau nu stiau ca erau actori intr-o piesa mincinoasa scrisa de ei zi de zi, replica cu replica, gest cu gest?

    1. @Maria: ma tem ca nu stiu cum ar trebui impartita vina in acest caz. Dar din moment ce actorii jucau fara sa stie ce joaca, ma gindesc ca ar trebui sa plecam totusi de la o prezumtie care sa implice nevinovatia lor. Totusi, daca ani de zile au fost cuprinsi intr-un destin definit de minciuna, ce anume si cind anume a fost declicul care a dus la demascare?

      PS: bine ati revenit! 🙂

  3. Uneori nu sesizezi imediat facatura, o iei drept normalitate, firesc.Si apoi , declicul este dat de maturizarea psihica, proces, dupa parerea mea, permanent, la orice varsta mai inveti cate ceva despre tine, despre cei din jur, despre viata…

  4. Cred că mincinoşii de credinţă şi nu farsorii de ocazie sînt cei mai depedenţi de mîngîierea frumoaselor sau strîmbelor picioare ale minciunii. Dacă pentru primii minciuna este o profesiune de credinţă, pentru cei din urmă este doar o glumă proastă, care se sfîrşeşte prin relevarea unui adevăr eliberator pentru cel înşelat. Minţitului nu i se oferă nicicînd privilegiul ăsta. Pentru el 1 aprilie este 365 de zile pe an.

    P.S. Cred că plăcerea jocului constă în savurarea adevărului după ce vei fi fost privat de el. Este o senzaţie similară bucuriei de a trage aer adînc în piept după ce îţi vei fi ţinut respiraţia o bună bucată de vreme. Pentru ca astfel să înveţi să-l preţuieşti mai mult.

    P.S.2. Cu 1 aprilie e ca şi cu zilele de naştere: marchezi momentul printr-un clişeu asociat şi de toţi aşteptat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s