Scuze… studenţeşti

Minciuni nevinovate şi studenţi vinovaţi

Dacă există vreun „domeniu” în care creativitatea studenţilor e nestăvilită, acela e cel al invocării şi inventării diverselor scuze şi motive pentru care:

– au lipsit mai mereu de la şcoală

– n-au predat proiectele la timp sau deloc

– nu s-au prezentat la examen

– au copiat temele sau textele altora, semnîndu-le cu numele proprii etc.

În astfel de „situaţii critice”, studentul e în stare de orice: mama se îmbolnăveşte subit de cancer, bunicii mor pe rupte, prietenii cei mai buni ajung în spital în urma unor groaznice accidente de maşină, bolile se năpustesc asupra lor şi-i ţin la pat fix în ziua examenului sau a predării temei, diverse animale, sălbatice sau domestice, au furat sau deteriorat temele, fraţii şi surorile mai mici au stricat calculatorul în noaptea în care expira şi termenul-limită etc. Unii studenţi, dorindu-şi, pesemne, să pară sinceri, spun că n-au venit (un semestru întreg!) la şcoală deoarece au uitat sau, pentru a cîştiga credibilitate, lucrează.

Cu siguranţă, cam toţi, într-un moment sau altul, am recurs la o scuză care să ne salveze dintr-o belea. Cheia succesului, de fiecare dată, constă în modul în care te scuzi, persoana faţă de care îţi manifeşti regretul şi vorbele pe care i le adresezi. Unii profesori reacţionează (pozitiv) la situaţii… emoţionale (boală, suferinţă, necazuri în general), alţii sînt mai receptivi la situaţiile umoristice (dar care să arate şi francheţea celui care se scuză), alţii preferă motivele care să reflecte un interes sporit al studentului (de genul „am preferat să nu predau proiectul pentru că nu mă documentasem suficient şi, cu riscul unei restanţe, vreau să redactez o temă foarte bună”), iar alţii pur şi simplu nu sînt receptivi, aşa că n-are rost să insistaţi.

Îmi vine în minte, din propria studenţie, nu o scuză de care m-am folosit chiar eu (deşi, la cerere, aş putea să-mi răscolesc cutia cu amintiri în sensul acesta), ci motivul invocat de un profesor care, într-o dimineaţă, nu prea avea chef sau putere de a-şi ţine orele: „Îmi pare rău, astăzi nu facem cursul. Sînt mahmur!”

Tu ce scuză îţi aminteşti?

Anunțuri

18 gânduri despre „Scuze… studenţeşti

  1. Nu e tocmai o scuză, dar… mi s-a întîmplat să nu înţeleg cerinţa, adică să fac ceva mai complicat decît trebuia… remember? :))

    În ceea ce priveşte scuzele invocate de studenţi cred că am o imunitate constitutivă… :)) Dar, pe ăia care ar face mai mult decît cer eu sau altceva decît trebuie i-aş înţelege… dar, din păcate, încă nu am fost păţită cu aşa ceva. :))

  2. Eram inconstienti(e). Ca sa scapam de niste teme sau de prezenta la ore invocam tot felul de prostii de care acum chiar ma amuz. Imi aduc aminte ca primele ore,in orarul nostru, a catorva fete :D, se desfasurau la Belfast,Ethos..etc,iar dupa o ora de relaxare, primeam sms-uri de la colege :
    -Ati pus-o! Hazaparu (ca se nimerea mai mereu la orele lui, nu stiu cum :|) a zis ca cine nu a adus astazi temele la zi, NU trece!!!! ”
    Si nu am trecut…prima data, iar a doua oara ne-am invatat minte.
    Acum rad si mi se pare corect. Bine ne-ai facut :))) !

    1. Cel mai adesea pe asta am auzit-o de la studenţii catalogaţi drept „buni”. Şmecheria e dublă: o dată, să fie iertat pentru că nu a predat la timp şi a doua oară îţi cam sugerează că proiectul pe care îl vei primi din partea-i trebuie să obţină o notă cît se poate de bună.

  3. Eu m-am prezentat cu scuze peste scuze doar în faţa unui singur prof, hmm, cel mahmur, aşa. Şi nu pentru că ar fi fost nevoie, dar mă amuzam construindu-mi cîte un nou „caz” de fiecare dată. În rest, no excuses, niciodată. Şi mi-am luat-o şi eu în freză eroic, vorba Cristinei Botezatu. Da, sînt împăcată…

  4. Eu ziceam mereu adevarul :D, minunat de altfel: am adormit, nu mi-a sunat ceasul (asta o ziceam cu buna stiinta ca sa starnesc zambete…de iertare). Cel mai mult „imi placea”… sa intarzii – erati singurul prof’ care ma astepta, remember?

  5. Am folosit si eu scuza cu serviciul. Eu chiar lucram si-mi ocupa cam juma de zi jobul asa ca nu ma simt „cu muca pe caciula”. O alta scuza adevarata v-am spus-o dumneavoastra. In primul an la sfarsitul primului semestru. V-am spus ca nu ma intereseaza facultatea in sine ci vreau doar diploma de la sfarsit. Am renuntat la facultate inainte sa iau diploma.

  6. Ce e cu adevărat prost în situația asta este că uneori se întâmplă lucruri cu adevărat penibile, gen stricatul calculatorului în ziua de dinaintea predării proiectului sau moartea pisicii care trebuie îngropată că după aia pute.

    Dar cum să te prezinți la un profesor să îi explici un lucru pe care nu l-ai crede la rândul tău?

    Cât despre scuze, am fost un maestru în liceu. De la prieteni cu mașini în copaci, până la vizite din străinătate sau analize urgente, boli incurabile, morți subite, tot tacâmul. Uneori explicam cum mureau rude comune pentru toate clasa și plecam.

    La facultate nu prea mi-am permis, dar nici nu am vrut să mă prostesc, riscând să nu-mi intre proiect. Cred că îl mințeam doar pe Popa când mă întreba de ce nu îi răspund la mailuri. N-aveam internet niciodată când trebuia.

  7. Da, din cauza asta, atunci cand chiar patesti una de asta (chiar am patit-o azi dimineata sa imi deschid mail-ul, unde erau contributiile fiecarui membru al echipei mele la proiect. Un „Caution, virus detected!”, dupa care restart, restart, restart…etc), nu esti crezut. Bine, ca am gasit solutie ingenioasa si rapida de a iesi din belea, e partea a doua, dar daca nu gaseam, din cauza ca nu se mai crede nimic si in nimeni, as fi luat-o in freza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s