Autoportret

Ceasul greu

Mi-e inima rea. O înţeleg şi o aprob. Mi-am zis că nu mişc nici un deget ca s-o scot din starea asta. E o stare de veghe ce, paradoxal, mă linişteşte. Imaginar, îmi strîng în juru-mi toţi duşmanii şi pretinşii duşmani, toţi prietenii şi pretinşii prieteni. Le spun că nu vreau nici să-i mai văd, nici să-i aud. O vreme, cel puţin. I-am dezamăgit, fără excepţie. Nu mi-am înfruntat inamicii, nu i-am pus la punct pe cei care vor să mă duşmănească, nu mi-am provocat falşii prieteni, nici măcar cît să le dau arama pe faţă, şi nici cu cei adevăraţi nu m-am mai văzut.

M-au lăsat puterile, toate odată, şi necazul mi s-a cuibărit taman la inimă. De-o vreme încoace respir numai amărăciunea celor care mi-au necăjit sufletul. Pînă oi scuipa tot pelinul, zăvorăsc uşile, torn plumb pe pleoape, cît să-mi întunec de tot privirea, ferestrele mi le bat în cuie, îmi suspend auzul, închid telefonul şi-l arunc în cel mai întunecat ungher.

Şi asta pentru că mi-e inima rea şi pentru că parcă n-aş vrea să mi se strecoare răul la inimă.

Anunțuri

4 gânduri despre „Autoportret

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s