Despre excese (XXXII): Ce rămîne după?

Rămîne golul pe care eşti convins că l-ai fi umplut dacă ai fi rămas pe loc.
Rămîn amintiri din ce în ce mai şterse ale unor oameni şi ale unor locuri.
Rămîn oameni dragi pe care ţi i-ai înrămat de vii, tocmai pentru a-i păstra aşa cum ţi s-au dat, i-ai crescut şi abandonat.
Rămîn mesaje rătăcite într-o casuţă de e-mail pe care le mai deschizi absolut întîmplător în zile liniştite de dumincă, sperînd că vei găsi şi vreo scrisoare care să-ţi lase un zîmbet pe buze.
Rămîn cei care te-au detestat, ignorat şi cei care te salută din frică, din obligaţie ori dintr-un interes neştiut.
Rămîn cei care te invită la cafea pentru că le e dor.
Rămîn cei care nu-ţi mai vorbesc pentru că nu ştiu ce-ar mai putea să-ţi spună.
De fapt, nu rămîne nimeni şi nimic. N-o recunoaştem, pentru că nu ne place să petrecem prin viaţă cu mîinile goale şi sufletul rătăcit.

Anunțuri

6 gânduri despre „Despre excese (XXXII): Ce rămîne după?

  1. Rămânem doar noi pentru noi – până la urmă ne suntem cei mai buni prieteni şi… cei mai aprigi duşmani! Şi mai rămâne ceea ce vrem noi neapărat să rămână – rămân amintirile pe care le vrem noi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s