Despre excese (XXIV)

Excesul de iubire

Pretenţiile de iubire absolută sînt absurde. O absurditate justificată tocmai prin faptul că iubirea în sine e o pretenţie absurdă. Bineînţeles, nemulţumiţi şi nelămuriţi vor exista şi multă vreme de-acum încolo: e vorba de cei care au vocaţia singurătăţii şi pe care şi-o reprimă pentru că nu şi-o pot asuma. E vorba de cei care încă nu pricep că însoţirea în viaţă e compromis, iar cel mai mare compromis al umanităţii e însoţirea. E vorba de cei care nu pricep că alăturarea dintre oameni e garantul extincţiei binelui propriu. Te-ai născut nu pentru sine, ci pentru cei care ţi-au fost, îţi sînt şi-ţi vor rămîne alături, reducînd aceasta pînă la simpla prezenţă fizică. Ei îţi sînt paparazzi de care nu poţi scăpa nicicum, ei sînt cei care te iubesc fie în fel, fie în chip, rar în ambele. Dar nu iubirea, ci viaţa în sine e prioritar condiţională. Întotdeauna se solicită ceva în schimb, chiar dacă şoptit sau subînţeles. Niciodată viaţa – deci nici iubirea, de care, într-o existenţă, poţi avea sau nu parte – nu se oferă şi atît. Există mai întîi ceva ce o cere şi care instituie compromisul imposibil de eludat. Nu cred să existe iubiri care supravieţuiesc „de la sine”, ci pot fi doar produse de minţi de laborator care dispreţuiesc compromisul, în primul rînd, cu viaţa. Îşi vor da seama c-au trăit în amăgire atunci cînd compromisul cu moartea se va cere împlinit. Şi nu-i va întreba nimeni dacă sînt de acord cu propriul sfîrşit.

Anunțuri

3 gânduri despre „Despre excese (XXIV)

  1. Acceptarea compromisului (a unuia destructiv fiinţial, nu a unuia minor) ca firesc e fără îndoială o comoditate şi-o limitare auto-impusă prin care ratarea afectivă este asumată ca inerentă existenţei. E facil să spui că absolutul (nu numai în iubire, ci în orice-ar fi) e o confecţie de prost gust, cînd trăieşti prins într-o plăsmuire precară refuzînd alte posibilităţi (tot din comoditate). Cît despre moarte, eşti liber să-i hotărăşti tu clipa. Singurul lucru inerent în viaţă şi pe care nu ni-l alegem e naşterea.

  2. Te citesc de mult timp. Te aprob, rad, comentez, analizez fiecare postare. Insa de data asta nu ma mai pot abtine sa nu te felicit. Si chiar sa-ti multumesc. Ai surprins esenta. Si-ai scris-o cum numai tu (si alti cativa din generatia Opinia) o puteti face.
    Ma inclin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s