Despre excese (XXIII)

Excesul de nelinişte

Să te retragi. În munte, într-o peşteră, într-o pădure sau altunde. Atît îţi rămîne după ce epuizezi muniţia de răbdare, de simpatie, de compasiune, de muncă, de viaţă. Destinul te trage din nou de mînecă şi-ţi arată binevoitor, încă o dată, cărarea sihăstriei, de unde poate n-ar fi trebuit să pleci niciodată. Ce încăpăţînare adolescentină să laşi libertatea ermitajului pentru carcera trăirii printre ceilalţi! Vrei înapoi spre poteca lină, neşerpuitoare, ce te va duce să-ţi găseşti Liniştea. Ea te aşteaptă acolo – cum altfel decît calmă? – sorbind dintr-un ocean de tăcere. Nu te va certa, n-a făcut-o niciodată, n-ar avea de ce să înceapă chiar acum, cînd tu vii după o înfrîngere… Vremea reproşurilor va fi mai tîrziu, cînd te vei mai fi întremat. Dar dacă iar vei pleca pe nesimţite?

Anunțuri

Un gând despre „Despre excese (XXIII)

  1. Poate că Liniştea şi-a ieşit din fire tocmai pentru că, pentru prima oară, are ceva esenţial de spus. Şi cum nu-şi mai poate face auzită tăcerea, a început să se neliniştească…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s