Despre excese (V)

Excesul de politeţe

Politeţea n-ar trebui să fie nicicum impusă. Ca manifestare, apare în relaţiile interpersonale şi, între persoane care se cunosc, nici o regulă n-ar putea guverna specificul unui dialog. În astfel de circumstanţe, politeţea se defineşte în diacronie, avînd sensuri particularizate, şanjabile şi modificabile în permanenţă. Însă între persoane care nu se cunosc, e imposibil să vorbim de politeţe. Cel mult se va tinde înspre aceasta, într-o adresare impersonală care, surprinzător, se opune atît politeţii, cît şi impoliteţii. Acel formalism de care trebuie să dăm dovadă în conjuncturi necunoscute, acea preţiozitate pe care ni se spune să o exploatăm în anturaje nefamiliare.

Toată ziua „Bună ziua!”

Mie, în schimb, îmi ajunge o urare de „bună ziua!” pe zi. De fapt, m-aş putea lipsi chiar şi de aceasta, ştiind că, de cele mai multe ori, astfel de formule de salut şi-au lăsat în urmă semnificaţiile. Astăzi sînt doar „norme de bună purtare”, rostite mecanic atunci cînd privirea-ţi întîlneşte un personaj faţă de care ţi s-a spus / trebuie / ar fi bine să manifeşti respect. Obsesiile înspre politeţe ale unora îi îndeamnă ca orice întîlnire cu unul dintre respectabilii săi să înceapă cu o urare de zi bună. Întîmplător, astfel de „ciocniri” se pot petrece şi de cinci-şase ori pe zi şi, de fiecare dată, dăm şi peste repetarea conştiincioasă a aceleiaşi formule de salut. Asta nu poate să însemne decît cîteva lucuri: cel care îţi dă bineţe o face a) pur şi simplu dintr-un reflex al comportamentelor sale aşa-zis manierate, b) din duplicitate (repetarea aceleiaşi urări e din cauză că în intervalul de timp dintre două întîlniri ţi s-au mai urat, în gînd, şi altele) sau c) din prostie, fără lămuriri suplimentare.

N-aş vrea să-i uităm însă nici pe închipuiţii care solicită aproape cu pumnul în masă respectul. Ei sînt cei pentru care privirile se pleacă, de fiecare dată, religios aproape, ei sînt cei pentru care politeţea e chestiune de statut social şi tot ei sînt cei care n-au înţeles niciodată expresia „Toată ziua «Bună ziua!»”, deşi o aud de cel puţin zeci de ori într-o singură zi.

Anunțuri

3 gânduri despre „Despre excese (V)

  1. Dar despre lipsa lui „Bună ziua”, ca formă minimă de interacţiune, între persoane care se cunosc (mai mult sau mai puţin), ce crezi? Despre acel individ pe care îl cunoşti şi te cunoaşte, vă întîlniţi pe stradă, te priveşte în ochi, eventual îl şi saluţi dar el nu îţi răspunde, superior? Oare nu e mai bun un exces de politeţe decît un exces de impoliteţe? Sau mai bine zis, nu cumva e bunul simţ o formă de expresie firesc-elementară politeţii?

  2. @Laura: dintru început impoliteţea nu se poate conjuga cu bunul-simţ! Cît despre persoanele de care vorbeşti, o să încerc o analogie: e ca şi cum ai avea nişte plante a căror clorofilă pur si simplu refuză fotosinteza, deşi toate condiţiile pentru aceasta au fost îndeplinite. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s