Dudul negru (3)

Dudul negru

***continuare***

Ce-o lega pe mătuş’ Ileana de dudul veşnic din ogradă ştia ea prea bine. Mai ştia bărbat-su şi, în închipuirile femeii, şi copacul. N-avea griji prea mari dinspre moşneag c-o să dezlege taina. L-a pus numaidecît să jure cu palma osoasă acoperind toată Biblia că o să ducă în groapă înţelegerea lor. De crezut nu l-a crezut niciodată. În postul Paştelui şi Crăciunului, cînd venea popa Florin să-l spovedească şi să-l împărtăşească pe bătrîn, baba, firavă cum era, se ascundea între încreţiturile draperiilor mari, din bumbac gros şi, cu urechea cu care încă auzea, devenea martora păcatelor ştiute şi neştiute, vrute şi nevrute ale bărbatului ei. Îşi făcea apoi o cruce, îşi chinuia spatele cu vreo două mătănii şi „Doamne, iartă-mă!”, convinsă că lua asupra-i toate păcatele soţului şi Dumnezeu i le lua ei din grijă, pentru că s-a căit. Făcea asta de două ori pe an, de 58 de ani încoace. Moşneagul n-a trădat-o, în tot acest timp, niciodată.
Într-o zi, un asfinţit tomnatic, roşu a prins-o pe bătrînă încă trebăluind pe-afară. Peste vară, păsările au lăsat murdărie pe albul casei, cînd se ascundeau de ploi sub streaşina largă. Găleata de var proaspăt dintr-o mînă, bidineaua din cealaltă au gîrbovit-o într-o seară cît pentru zece ani de suferinţi. Plînsă toată că i-au plecat nepoţii, femeia muţise întreaga zi. Fără tihnă, şi-a căutat de lucru, ca să-şi alunge toate gîndurile. Cînd se întunecă bine de tot, Ileana nu simţi întunericul, ci frigul care i se strecurase prin cămaşă. Trupul n-o mai asculta, nu s-a putut îndrepta de spate nicicum şi, gheboasă, îşi tîra ciupicii spre casă. Dudul o privea, din nou sfidător. De data asta, bătrîna n-a mai dus găleata în şopru, ca s-o spele bărbatu-su mîine, să pună lăturile din ceaun pentru porci. S-a apropiat de copac şi l-a privit cîş. A bîjbîit cu mîinile-i scoarţa groasă, „de-aici rînjeşte”, şi-a acoprit cu-o dîră de var gura nesătulă de rîs a dudului. A lăsat găleata jos, bidineaua în iarbă, s-a spălat, s-a închinat şi s-a întins în pătuţ. Moşneagul ei deja sforăia, în patul de lîngă sobă, unde făcuse focul cu nişte vreascuri. Neîncrezătoare, dar şi pentru că voia să-i vorbească, Ileana, întoarsă pe-o parte, întrebă, în şoaptă: „Uăi, omule, dormi?”

***Va urma***

Anunțuri

2 gânduri despre „Dudul negru (3)

  1. Dudul ăsta ar fi în inconştientul Ilenei ca un fel de personificare vegetală a demonicului, nu? Ca salcîmul pentru Moromete, dar în negativ? :?? Sau poate că mă pripesc în interpretare, trebuia să fi aşteptat şi finalul. ;))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s