• IMPRESII SCOASE LA MEZAT

    Un blog cu toane

Vorba de duminică (LIII)

„Prietenia ţine nu numai de norocul de a întîlni oameni care să-ţi inspire respect şi afecţiune. Prietenia e un har pe care îl ai sau nu-l ai.” (O. Paler, 2004: 288)

Dependenţe

A te simţi dependent nu e întotdeauna – cum se crede – o formă a fragilităţii. A te simţi dependent poate fi reflexul unei relaţii de interdependenţă. Ceea ce te face să fii dependent depinde, de asemenea, de tine. (Andrei Pleşu, Minima Moralia, 2002: 140) Textul ăsta e scris de ceva vreme şi, pînă să … Citește în continuare

Tinereţe fără bătrîneţe

Mi se întîmplă, destul de des, aş zice, să par în ochii altora mai tînăr decît sînt, uneori cu 10, alteori chiar 15 ani. Să zicem că-i (de) bine, ca să nu fie (de) rău, vorba Regelui. Un astfel de episod mai jos: Mă întorceam ieri de la Lidl spre casă şi mă opreşte o … Citește în continuare

Priorităţi

Nu mi-am programat în viaţă nimic, niciodată. Lăsam totul să vină de-a valma, să intre toate în viaţa mea cum se nimereau, fără vreo socoteală prealabilă. Fireşte, o ordine oarecare totuşi exista, cum există în viaţa fiecăruia, dar nu era nimic calculat, nimic trecut în paginile unei agende pe care să-ţi cadă privirea zilnic şi … Citește în continuare

Dor de-o coţcă, bunicule!

Am găsit ieri într-un magazin de vechituri un joc de societate care se cheamă Moara. Era într-o cutie jerpelită şi cu instrucţiunile în franceză, dar l-am cumpărat fără să stau pe gînduri, pentru că mi-a amintit de bunicul meu. El m-a învăţat cum se joacă moara, chiar dacă la ţară jocului i se spunea coţca … Citește în continuare

Audienţa pasivă şi tehnologia parşivă

Am pălăvrăgit aseară în piaţă despre scindarea (puteţi să-i spuneţi ruptură, dezbinare, cum am văzut că se vehicula zilele acestea) între generaţii, adusă de altfel în discuţie în perioada asta şi de formatorii de opinie de pe la televizor şi aiurea. Că #tineriada reprezintă exact esenţa acestei scindări, că tinerii vor altceva decît ceea ce … Citește în continuare

Cum m-am apucat de alergat

E vechea poveste: nu apreciezi ceea ce ai pînă cînd te trezeşti că nu mai ai sau că ai putea să pierzi lucruri cărora nu le-ai acordat niciodată importanţă pentru că – da, aţi ghicit! – pur şi simplu erau acolo. Ai două picioare, pur şi simplu mergi. Ai două mîini, pur şi simplu dai … Citește în continuare

Planuri de viitor

Ca să deschizi şi tu ochii, aştepţi prima geană a dimineţii. În felul ăsta, te poţi păcăli că ai dormit azi noapte şi-ţi propui să faci din impostura aceasta un mod de a acţiona. De a acţiona ca ceilalţi, adică de a duce o viaţă – cît de banal sună! – normală: să te trezeşti … Citește în continuare

Nimic, niciodată

Nimic pe lumea asta nu mi-a redat pînă acum liniştea pe care o simţeam în odaia bunicilor, nicio voce pe lumea asta n-a fost mai caldă ca cea a bunicii, atunci cînd ne alinta, şi ca cea a bunicului, atunci cînd ne mustra, nicio îmbrăţişare n-a fost mai strînsă ca cea a doi bătrîni ale … Citește în continuare

În pielea altuia

Cînd se întîmplă cîte-o tragedie (un disperat îşi pune capăt zilelor, cineva, mistuit de gelozie, hotărăşte să-şi obţină dreptatea cu toporul ori altcineva, cu minţile aiurea, pune mîna pe-o armă şi trage la întîmplare în săli de cinema sau la concerte etc.), presa caută să obţină de la martori detalii despre vieţile celor care au … Citește în continuare

Oameni şi scări

Un episod: Azi dimineaţă m-am intersectat la medic cu un bărbat de etnie romă care avea nevoie de un certificat pentru dosarul social al fiicei sale, care trebuia să se cazeze în Iaşi la nu mai ştiu ce cămin. Pe la vreo 40 şi ceva de ani, nici ferchezuit, dar nici neîngrijit, mă rog, un … Citește în continuare

Ai mei

N-aş vrea să pară că vă ţin lecţii de gramatică, dar, dacă nu ştiaţi – deşi nu cred că mai e aşa o noutate, din moment ce „ştirea” e din 2010 – , vă spun că în ediţia din 2010 a Gramaticii de bază a limbii române, al (de fapt, toată seria, adică a, al, … Citește în continuare

Oraşul ăsta

Oraşul ăsta boleşte: de pe geam aud, de dimineaţă pînă seara, uneori chiar şi noaptea, cum ambulanţele duc către spitale oameni suferinzi, iar eu, în loc să le doresc salvarea, mă gîndesc că unii n-o să se mai întoarcă acasă niciodată. Oraşul ăsta trişează: din benzinăria de lîngă bloc se aude cum o motocoasă se … Citește în continuare

Fotografii din copilărie (II)

Nu ştiu cum curgeau înainte zilele, dar erau răbdătoare cu mine. Pe cele mohorîte le tratam cu dispreţ din prispa casei, unde, tolănit pe ţoalele făcute de bunica, stăteam ferit de ploaie şi de vînt. Cele însorite, dacă nu eram undeva sub bolta de viţă-de-vie, mă prindeau tot pe acolo, căutînd adierea răcoroasă ce venea … Citește în continuare

Scîrbă

Scîrbă. Nu poţi să spui că nu te-a încercat niciodată. Poate că i-ai zis eufemistic aversiune, pentru că scîrbă ţi s-a părut un cuvînt prea puternic şi mai şi suna ca o sentinţă irevocabilă. Alţii i-au spus greaţă şi au scris şi cărţi despre asta. Oricîte sinonime am găsi, c-or fi ele eufemisme sau disfemisme, … Citește în continuare

Autoportret

Ăsta-s eu, cel care şi-a pierdut prieteni pentru că a ţinut mai mult la principii decît la oameni, cel care se ascunde de lume în cuvinte, pe care le ţese în veşminte cu care să iasă-n lume, cel care-şi lasă gîndurile slobode cînd ceilalţi şi le ţin ferecate în lanţurile raţiunii, cel pentru care să … Citește în continuare

Mai trăieşti?

Unii oameni obişnuiesc să dispară. Să se facă neştiuţi, neauziţi, nevăzuţi, să se strecoare printre oameni şi prin viaţă ca şi cum ar merge pe vîrfuri într-o casă străină în miez de noapte. Asta, desigur, în limitele în care e posibil, căci nu poţi dispărea chiar după bunul plac: te duci la serviciu, îţi îndeplineşti … Citește în continuare

Vorba de duminică (LII)

Prin intenţie, şi nu prin adevărul sau falsitatea lucrului însuşi trebuie să judecăm dacă se minte sau nu se minte […]. Se poate minţi spunîndu-se adevărul […]. A minţi înseamnă a vorbi împotriva gîndirii proprii cu intenţia de a înşela… (Sfîntul Augustin, „De mendacio”)

Oameni şi cercuri

Citisem undeva că limba trasează în jurul nostru un cerc din care cu greu se poate ieşi şi din care puţini încearcă să iasă. Ştiu că citeam pe atunci despre determinismul lingvistic, dar nu-mi amintesc cu precizie cine a spus-o. Căutînd acum, mă gîndesc că e posibil să fi fost Humboldt, căci am găsit la … Citește în continuare

Vorba de duminică (LI)

Am încetat să mai visăm. (…) Din ce în ce mai puţini ne-am păstrat capacitatea de a visa, pînă ce acum ne găsim într-un moment în care visele sînt nişte lucruri pe care le-am visa dacă am mai reuşi să visăm. O, vise, citim despre voi în cărţile de demult, dar fabricile de vise s-au … Citește în continuare