Despre excese (XLVI)
„Aş vrea să fug”, şi-a spus. A fugit, un timp, cît s-a putut. Şi-a zis să schimbe ceva cînd s-o întoarce şi, cum cei din juru-i păreau prea bine definiţi – ca o operă imperfectă, dar valoroasă tocmai pentru imperfecţiunile ei – a bănuit că schimbarea e la el, de la el, pentru el. Şi-a … Citește mai mult
Despre excese (XLV)
Cînd au fost toate dragoste şi cînd au devenit toate ură? Se vindecă rănile prezentului cu amintirile frumoase ale trecutului? Încă mai există prin lume naivi care cred că doi oameni, dacă împart acelaşi acoperiş, se şi iubesc. Nici nu vă imaginaţi cîte măşti poate purta ura şi de cîte ori ea trece, perfid, drept … Citește mai mult
Despre excese (XLIV)
„Dragostea mea, te iubesc. Te iubesc cu aceeaşi pasiune cu care te urăsc. Te iubesc pentru că-mi aparţii, pentru că nimeni nu-ţi seamănă. Te iubesc pentru că te ocupi minuţios de mine, fără încetare. Te iubesc pentru că ar fi să murim împreună. Şi, în sfîrşit, te iubesc pentru că, mulţumită ţie, viaţa mea scurtată … Citește mai mult
Despre excese (XLIII)
Am spart oglinzile din jurul meu una cîte una. În timp, deveneau răsfrîngeri frînte ale unui chip desfigurat şi ale unui suflet încrîncenat. Inutile, aşa că le-am spart. Da, şi ştiu, pentru fiecare oglindă spartă şapte ani de ghinion. Mare scofală! Oricum, dacă ar fi să dau crezare zicalei ăsteia, înseamnă că cineva a spart … Citește mai mult
Despre excese (XLII)
Ar trebui să poarte-n piept un indicator care să avertizeze „Gabarit depăşit”, căci prea l-au cocoşat tristeţile pe care nu mai vrea să le împărtăşească nicicum nimănui! Cînd a făcut-o ultima oară, s-a terminat rău de tot, dar măcar a avut revelaţia prieteniei imposibile: orice confesiune pătează demnitatea nefericirii. Hotărît să nu-şi mai mînjească tristeţea … Citește mai mult
Despre excese (XLI)
Măştile neputinţei Astăzi, exerciţiile de onestitate în public sînt o raritate, o excepţie care se dovedeşte, dacă nu îngrijorătoare, cu siguranţă inutilă. Cine, în afara spaţiului intim, al oglinzii care nu minte, mai are curajul să-şi expună bubele, să-şi călească spiritul cu oprobriul îndreptăţit al seamănului? Cine să-şi mai mărturisească limitele şi să ceară ajutor? … Citește mai mult
Despre excese (XXXIX)
Excesul de minciună Cîţi dintre voi trăiţi cu senzaţia că sînteţi minţiţi de cei din jurul vostru, fără să credeţi că aveţi gînduri paranoide? Ba mai mult, cîţi dintre voi v-aţi aflat mincinoşii, dar n-aţi ştiut cum să reacţionaţi în faţa descoperirii sau pur şi simplu v-a fost jenă să-i deconspiraţi? Cîţi dintre voi le … Citește mai mult
Despre excese (XXXVIII)
Excesul de simplitate Viaţa poate fi trăită şi simplu, fără excese. Şi mi-a luat cam mult – 30 de ani de-acum – să-mi dau seama de asta. Mi-am omorît treptat viciile, dar nu înainte să le aştern din minte şi trăiri pe o foaie (electronică) de hîrtie. Nu de alta, dar orice biografie a înstrăinării … Citește mai mult
Despre întîlniri şi despărţiri providenţiale
Pentru mine, întîlnirea providenţială e acea întîlnire (întîmplătoare sau ocazionată) în urma căreia ţi se face o ofertă de destin pe care n-o poţi refuza şi pe care o recunoşti ca atare. Aşa că aprobi tacit propunerea, întîi cu teama unui copil care încearcă, la propriu, marea cu degetul pentru prima oară, apoi plin de … Citește mai mult
Despre excese (XXXVII)
Chipul monstruos al dependenţei de alţii Sentimentul că nu-mi mai doresc absolut nimic m-a cuprins fără nici un avertisment. S-a instalat confortabil înlăuntrul meu, priponit în piept, ca o piedică în calea respiraţiei deşi, aparent, respir fără probleme. Nu-mi mai doresc absolut nimic pentru că acum nu mai vreau ce mi-am dorit odinioară şi nu-mi … Citește mai mult
Despre excese (XXXVI)
Excesul de egoism Nu sîntem fragmente de hazard care evoluează după cum dictează universul. Nici pomeneală! Sîntem nişte brute compuse din intenţii egoiste. Dacă e ceva ce stă în centrul universului (nostru) şi-l mişcă, acela e binele propriu. Da, cîteodată asta înseamnă şi binele celui din jur pentru că – nu-i aşa? – ne place … Citește mai mult
Despre excese (XXXV)
Oamenii ultimului ceas Mi-ar plăcea să cred că cei despre care voi scrie în rîndurile de mai jos sînt o specie rară printre pămînteni, dar nu mi-ar plăcea să fie şi una pe cale de dispariţie. Dintre toţi oamenii ultimului ceas pe care i-am întîlnit, nici unul nu mi-a produs o dezamăgire cu privire la … Citește mai mult
Despre execese (XXXIV)
Viaţa pe patru roţi Nivelul de bunăstare a unei vieţi, a unei existenţe, e dat, în egală măsură, de ceea ce pofteşti (şi obţii), de ceea ce pofteşti (şi nu obţii), de ceea ce ai (şi încă mai ai) şi de ceea ce ai avut (şi fie ai renunţat, fie ţi s-a luat). Sînt roţile … Citește mai mult
Despre excese (XXXIII)
Excesul de cunoaştere „Exegeţilor” mei Există oameni care, de îndată ce le-ai încredinţat gînduri care ţie îţi erau mai aproape de suflet, pretind apoi că ştiu totul despre tine, că ei „văd” dincolo de aparenţele afişate, că ei „citesc” mesajele care nu se spun direct. Să fim serioşi: nu văd şi nu citesc nimic! În … Citește mai mult
Despre excese (XXXII)
Ce rămîne după Rămîne golul pe care eşti convins că l-ai fi umplut dacă ai fi rămas pe loc. Rămîn amintiri din ce în ce mai şterse ale unor oameni şi ale unor locuri. Rămîn oameni dragi pe care ţi i-ai înrămat de vii, tocmai pentru a-i păstra aşa cum ţi s-au dat, i-ai crescut … Citește mai mult
Despre excese (XXXI)
Excesul de reproş Întotdeauna am răspuns reproşului. Însă felul meu de a reacţiona nu se încadra nicicum în viziunea biblică a întoarcerii şi celuilalt obraz, dar nici în replici beligerante. În mintea-mi, reproşul era răstălmăcit, transformîndu-se – într-un efort imediat de-a-mi amăgi supărarea şi de a o înlocui, constructiv, cu nevoia de împăcare a părţilor … Citește mai mult
Despre excese (XXX)
Excesul de sine Iubirea de monştri naşte ură Capul plecat, sabia nu-l taie, însă obişnuieşte trupul cu o altă statură, într-o veghe neîntreruptă, radiografiind lumea mereu altfel. Cînd sabia se odihneşte în teacă, privirea se ridică de-ndat’ şi, văzuţi de jos, cei care cîndva erau doar înalţi au devenit monştri. Una dintre cele mai mari … Citește mai mult
Despre excese (XXIX)
Cele zece porunci ale Patronului 1. Eu sînt Patronul, şeful tău; să nu ai alţi şefi în afară de mine! 2. Să nu-ţi faci şef cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini ei! 3. Să nu iei numele şefului tău în deşert! 4. Adu-ţi aminte de ziua şefului şi măcar sună-l! 5. Cinsteşte-l pe … Citește mai mult
Despre excese (XXVIII)
Mă urăşti, deci exist Excesul urii de sine Aşa cum mulţi ne încărcăm în viaţă de păcatul iubirii de sine, alţii dintre noi, depăşindu-ne aşteptările pămînteşti, se pricep bine în a se urî pe sine. Ura de sine devine astfel după ce iubirea de sine eşuează în a-şi face culcuş în sufletul omului. Vă daţi … Citește mai mult
