Excesul de sine
Iubirea de monştri naşte ură

Capul plecat, sabia nu-l taie, însă obişnuieşte trupul cu o altă statură, într-o veghe neîntreruptă, radiografiind lumea mereu altfel. Cînd sabia se odihneşte în teacă, privirea se ridică de-ndat’ şi, văzuţi de jos, cei care cîndva erau doar înalţi au devenit monştri.

Una dintre cele mai mari năpaste care poate cădea asupra omului e puterea, sub toate formele ei: puterea de a pecetlui buzele celui care tocmai se pregăteşte să-ţi reproşeze mizeriile vieţii tale, puterea de a paraliza sufletele celor apropiaţi, puterea de a-i cumpăra pe medicorii la preţ redus şi a-i vinde, în sume înzecite, peste cîţiva ani, puterea de a anula orice proces de conştiinţă, de a anihila sentimentul automustrării şi, în sfîrşit, acea putere dată de avuţie şi funcţiile publice.  Conjugate acestea, ni se desenează portretul unui monstru, aşa cum nu-mi amintesc ca o pictură să-l fi surprins vreodată.

Una dintre cele mai mari năpaste care poate cădea asupra omului e jugul puterii. Asupritorul, orbit de frumuseţea şi de orgasmul asupririi, îşi încolţeşte victima într-un joc al minţii din care nu poate ieşi decît perdantă. Însă într-un efort vindicativ, se pune la pîndă şi aşteaptă. Îndură umilinţe, lasă scuipatul să i se usuce pe faţă, iar palmele primite nu au alt efect decît să-i menţină răzbunarea trează. Sufletu-i se îmbracă într-o haină de viermi colcăitori care să-i fie scut în faţa suferinţei, ochii îşi trag deasupra-le vălul indiferenţei. Să mă sinucid, să mă las omorît sau să-mi amîn moartea pînă după ce voi fi savurat suferinţa Lui, mă voi fi înfruptat din neputinţa şi nefericirea Lui? Demonul care încă îi mai animă spiritul şi-l mînă în luptă ştie deja ce-a ales. Urmează dezicerea de prieteni şi îmbrăţişări tandre în patul duşmanului.