Sărăcie cu jumătate de normă

Recunosc, trăisem cu bănuiala că, din scara blocului, toată lumea fuge de nea Marin. Îl ştiţi deja şi pe el, şi motivele risipirii celorlalţi din calea lui. Cît mă priveşte, mi-a cerut 1 leu pentru gunoiul pe care nu-l aveam la uşă, ţigări pentru că ne întîlneam la intrarea în scara blocului, bere pentru că voia să mă ajute la treburi ce nu necesitau ajutor, bani în schimbul unei brăţări de argint pe care habar n-am de unde o procurase, pilă ca să fie angajat la Universitate, pentru că ştie că lucrez acolo.
Să revenim. Nu toată lumea fuge de nea Marin. Mai fuge şi el de cîte unul, altul. În scara blocului a apărut concurenţa: un individ uscăţiv duhnind a tutun şi alcool, mereu prezent pe treptele clădirii, în căutarea vecinilor generoşi. Pînă acum asta făcea nea Marin, în tihnă. De cîteva zile, nu. Un intrus le ia cu „sărut mîna!” pe domnişoare şi cu „respectele mele” pe domni pentru un rest de ţigară, 1 leu, orice. „Tu chiar nu poţi să nu mai stai după curul meu toată ziua? Chiar n-ai altă treabă decît să stai aici, lîngă mine?”, îi reproşează – fără succes – nea Marin.
De cîteva zile, ni se cere să producem mai mult gunoi. Cît pentru două beri.