O babă şi-un nepot

Cînd Fănel trînti poarta, exact în aceeaşi secundă trînti şi bunică-sa oala cu fasole de pardoseală. N-a aflat nimeni niciodată dacă a trîntit-o pentru că s-a speriat, pentru că avea draci sau pur şi simplu că i s-a căşunat pe oală. O avea de la nor-sa. S-au apucat apoi, în tăcere, să adune boabele de fasole fierte, rătăcite prin toată încăperea, încîlcite în păr de mîţă. A căutat o altă cratiţă, una nespurcată. Băgă mîna sub pat, apucă de coadă vasul şi-l trînti la loc. Trase mîna smucit. O pişcase un purice. Sau mai mulţi, că îndată se repezi la sticla de spirt, să-şi ostoiască urticaria. Fasolea rămăsese grămadă, în mijlocul bucătăriei de vară. Bătrîna aşeză spirtul la loc şi ochii îi căzură pe sticla de rachiu. L-a îmbiat şi pe nepot, „un păhărel, că-i mult de mers pîn’ la bunic-tu”. Ea a dat două pe gît, fără să pară că înghite, de parcă ar fi vrut să-i păstreze aroma pînă-n seară. Era abia dimineaţa, iar bărbatu-su plecase la coasă cu noaptea-n cap, pe răcoare. Douăzeci de prăjini trebuia cosite într-o singură zi. Baba îşi aminti repede de moşneag. Îi dictă nepotului din priviri să pună fasolea în cratiţă. Tot aşa, crăcănată pe un scaun, îşi tot sucea ochii, ba spre lemne, ba spre chibrituri, ba spre gaz, ba se spre sobiţă. Fănel nu era atît de deştept cît să priceapă şi a aprins lemnele înainte să le bage în sobă. După două ore, bunică-sa se trezi, înăduşită de fum.

*** Va urma ***