Armenia, în munţi

Dinspre Erevan, drumul spre una dintre mîndriile naţionale ale Armeniei, lacul Sevan, trece prin Arindj. Din microbuzul cu care călătoream n-am putut descoperi aici decît un AquaTour, dar orăşelul ar fi celebru pentru nişte galerii subterane săpate în piatră de către un localnic, pînă la peste 20 de metri adîncime.

Cu bani de la musulmani, mănăstirea a intrat într-un proces de reabilitare

Maşina goneşte printre celelalte (de altfel, traficul în Erevan e îngrozitor) şi nu reuşesc decît să-mi notez pe-un petic de hîrtie localităţile prin care trecem şi cîteva detalii, cît să schiţez atmosfera. Semynovka o taie prin pădure. În Teghut mă întîmpină acelaşi miros de oaie ca şi în călătoria spre Garni. De data asta zăresc şi femeile, pe la porţile caselor, spălînd lînă în cădiţe. Doi copii călare pe un măgăruş. Bază militară. Drum forestier, maşina încetineşte.

Bine aţi venit în Sevan

De aici, ochii au timp să înregistreze mai mult şi mai riguros. E o dimineaţă încă răcoroasă, iar în pădure muncitorii sînt ocupaţi cu lucrările la un canal pentru şiroaiele haotice de apă ieşind parcă din pămînt, furişîndu-se pe sub frunzele căzute, taman pînă în drum.

Schimbare de plan, vom vizita mai întîi o mănăstire, Hagharcin, sau „obîrşia vulturilor”. Verdeaţa de aici, din estul Armeniei, compensează parcă uscăciunile din drumul spre Garni. Mănăstirea, lăcaş creştin, are o poveste interesantă: foarte pe scurt, se află acum în lucrări de renovare cu bani de la un şeic (sic!). Nu zăbovim* prea mult aici. Cumpărăm lumînări de la o gheretă. Vînzătorul se află în compania unui preot (mai degrabă viceversa) care aţipise binişor. Nu reuşim să imortalizăm momentul, sîntem certaţi pentru îndrăzneală.

În drum spre Sevan, ieşim iarăşi la şosea, unde, pe margine, pentru kilometri în şir, copilandri fierb porumb în ceaune şi ademenesc şoferii la un mic popas. Am ajuns, finalmente, „la mare”, adică lacul Sevan. În apele sale dulci mulţi aventurieri, ni s-a spus că unii chiar buni înotători, şi-au găsit sfîrşitul. Lacul, ascuns în munţi, ocupă 5% din suprafaţa întregii Armenii, iar numele său are o istorie interesantă, pe care o găsiţi aici.

De pe dealul cu micuţa biserică, peisajul e aiuritor: eşti aproape de pescăruşi şi parcă privirea nu ţi-a ajuns niciodată aşa departe. De pe limba de plajă peisajul tot aiuritor rămîne: maşini Lada cu casetofoane pe capote şi manele de-ale locului. De aici, singura poveste care merită spusă se ascunde în fotografii.

* am fost vreo 15 persoane, iar o înşiruire de nume ar fi inutilă.

PS: pentru toate relatările despre Armenia, aici.